Mihai Stepan Cazazian

BUCUREȘTI | Zambaccian omagiat la Centrul Cultural Armean

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La începutul lunii octombrie, în spațiul prietenos și confortabil al Centrului Cultural Armean din București a fost evocat Krikor Zambaccian, renumit colecționar și autor al unor lucrări despre arta românească. Evenimentul inițiat și moderat de scriitorul Bedros Horasangian, intitulat Moștenirea lui Zambacu a adus laolaltă personalități de prim rang ale culturii, precum academicianul Răzvan Theodorescu, directorul Muzeului Național de Artă al României, Călin Stegerean, criticul de artă Radu Boroianu și președintele Uniunii Armenilor din România, scriitorul Varujan Vosganian.

O slujbă de parastas la împlinirea a șaizeci de ani de la moartea lui Zambaccian a avut loc la Catedrala Armeană. Manifestarea de la Centrul Cultural situat în București pe strada Armenească la numărul treisprezece a fost binecuvântată de Preasfinția Sa Episcopul Datev Hagopian care în cuvântul său de deschidere a subliniat importanța colecției lui Zambaccian pentru cultura română.

Consider că acestă evocare este prețioasă pentru că Zambaccian a fost o figură importantă a comunității noastre, a susținut Biserica Armeană și pe enoriașii ei. Importanța sa pentru cultura română este esențială pentru că și-a donat întreaga colecție statului. Astăzi muzeul care îi poartă numele este unul dintre cele mai prestigioase din București. Nu trebuie să uităm faptul că acest colecționar este armean din Constanța, că a iubit enorm pământul românesc, iar acum ne putem bucura de lucrările expuse în casa sa. Părinții lui Zambaccian au venit în România din Imperiul Otoman, s-au stabilit la Constanța și este important de amintit faptul că el a donat o serie de tablouri Galeriei Naționale a Armeniei din Erevan.

Excelența Sa Sergey Minasyan, ambasadorul Armeniei în România, s-a referit în cadrul prezentării sale la relațiile bune de colaborare dintre cele două țări, la rolul remarcabil pe care l-a avut Zambaccian pe această linie.

Această evocare arată rolul pe care l-a avut comunitatea armeană în România în domeniul culturii, vieții sociale, economiei și politicii. Zambaccian a fost un sprijin pentru generații întregi de pictori și sculptori români. În același timp a fost un remarcabil lider al comunității armene, un om de cultură în perioade dificile din punct de vedere istoric. În 2021, când am sărbătorit treizeci de ani de relații diplomatice dintre România și Armenia l-am evocat pe Zambaccian. Cu acel prilej a fost editată o marcă poștală care conținea și figura lui Zambaccian ca simbol al fraternității dintre cele două popoare.

Academicianul Răzvan Theodorescu a relatat o serie de întâmplări legate de viața Muzeului Zambaccian și a evidențiat importanța majoră a colecției acestui armean autodidact.

Nu l-am cunoscut personal pe Zambaccian, i se spunea Zambacu în lumea artiștilor, dar am o legătură spirituală peste timp cu acest mare mare înaintaș într-o împrejurare specială. Imediat după 1977, autoritățile vremii au dorit să închidă Muzeul Zambaccian și să închirieze clădirea unei ambasade. A fost momentul în care nepoții lui Zambaccian au dat în judecată statul român și tribunalul a decis ca un expert să decidă dacă este sau nu clădirea aptă să fie muzeu. Consiliul Culturii și Educației Socialiste socotea prin ministrul său adjunct că nu poate clădirea funcționa ca muzeu. În această situație am fost numit de tribunal să dau răspunsul. Aveam de la început răspunsul, dar pentru îndeplinirea formalităților am avut actul de donație din martie 1947. Este vorba de un act superb în care Zambaccian precizeză că este fiul unor emigranți armeni și înțelege în zorii unei ere noi să facă această donație statului român. După donație a devenit membru corespondent al Academiei Române. Atunci, la tribunal, am declarat că trebuie să rămână muzeu clădirea. Cu toate acestea, muzeul a fost închis și dat spre folosință unei ambasade. Pentru noi, Zambaccian este un simbol. Deși părinții lui constănțeni nu au avut posibilități financiare extraordinare, el a devenit un colecționar subtil, apropiat de arta românească căreia i-a înțeles resorturile și un exeget excepțional. A scris despre Petrașcu, despre Pallady, despre alți artiști, despre colegii colecționari și ramâne în memoria noastră ca unul dintre cei mai importanți oameni de artă. Și-a clădit vila anume pentru colecția sa, pentru a putea expune arta românească. Inițial a locuit pe strada Vasile Lascăr, la numărul 26, apoi a construit vila. A fost prieten cu mulți artiști, le-a frecventat atelierele, a fost o voce importantă în Academia Română, la Secția privind arta. Știu aceste lucruri de la  George Oprescu, cunoscut istoric de artă și colecționar.

Călin Stegerean, director al Muzeului Național de Artă a arătat la rândul său importanța colecției lui Zambaccian pentru cultura română.

Muzeul Național al Artei, tocmai pentru a prezenta colecția extraordinară a lui Zambaccian, a organizat în cursul verii și la începutul toamnei, în 2022, ghidaje săptămânale gratuite care s-au bucurat de succes. Zambaccian are profilul ideal al unui colecționar. A avut un gust artistic desăvârșit și a detectat în piață capodopere. Muzeul Zambaccian e un muzeu al capodoperelor pentru că întreaga sa viață Krikor a căutat lucrări valoroase la București și Paris. În plus el a sprijinit de la început artiștii în ascensiune, de exemplu pe Pallady. De regulă, în România, artiștii proveneau din medii defavorizate și de aceea aveau nevoie de sprijin financiar. De la început a cumpărat lucrări de la Pallady. A lăsat texte despre artiștii pe care i-a cunoscut și i-a frecventat, precum Pallady. Sunt pagini suficient de acide, avem imaginea unui Pallady cu ticuri, ursuz, nesociabil care a păstrat distanța față de mediul artistic. Zambaccian s-a gândit la posteritatea colecției sale, dar și la posteritatea artiștilor. Generațiile actuale au acces la acestă colecție, criticii pot lua contact direct cu aceste capodopere.

Radu Boroianu, colecționar de artă și iubitor al cartierului armenesc a povestit cum l-a cunoscut pe Zambaccian, cum l-a privit în plimbările sale și cât de legat este de muzeul care îi poartă numele.

Zambaccian a deschis prima consignație de artă în București, pe Calea Victoriei, după cel de-al Doilea Război Mondial.  Acest magazin al său se numea Romarta. Lucra acolo cu fratele său, Onig. În 1947, când aveam cinci ani, tata mă lua duminica la plimbare pe anumite trasee. Așa am ajuns la consignația de pe Victoriei unde l-am văzut pentru prima oară pe Zambaccian. Tata mersese acolo ca să ridice un pachet care s-a dovedit a fi o pictură. Apoi am mers la casa lui pentru că se deschisese pentru public o dată pe saptămână. Cu timpul am început să frecventez acel loc. Am pasiunea pentru artă și frumos din familie. Tatăl meu a avut o relație cu Zambaccian, deși era o diferență mare de vârstă între ei. Zambaccian l-a prețuit enorm pe Petrașcu care a fost un pictor uriaș. Îi datorez lui Zambaccian primele lecții despre Petrașcu. Zambaccian a fost un autodidact, tablourile au viața lor în muzeul său, sper să rămână permanent acolo, să nu fie mutată colecția. În 1992, Muzeul a fost redeschis pentru public și este de salutat acest lucru.

Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România a evidențiat necesitatea apariției unei monografii dedicate marelui colecționar și s-a referit mai ales la eforturile depuse de Zambaccian în cadrul comunității armene.

Zambaccian nu este un exemplu singular printre armeni. A ajutat financiar prin achizițiile pe care le-a făcut mulți pictori, a făcut comerț cu obiecte de artă ca și Arșavir Acterian. Acest lucru l-a costat însă pe Acterian ani de pușcărie. Zambaccian a fost abil financiar ca și Armenag Manisalian, Levon Zohrab și Harutiun Frenkian. Mă consider un moștenitor spiritualal lui Zambaccian pentru că el a condus Casa de Cultură Armeană, Uniunea Armenilor, a fost membru în consiliul eparhial și un apropiat al lui Siruni și al lui Iorga. A studiat și a scris despre arta armeană. A fost un mare român și un mare armean în același timp și mărturie stau în acest sens lucrările de artă franceză și flamandă pe care le-a dăruit statului armean. Noi, cei de azi suntem datori cu evocarea multor armeni de odinioară și editarea unor monografii. Vom continua împreună cu Bedros Horasangian evocarea unor personalități, precum Ioana Kassargian, Apcar Baltazar și Theodor Aman.

La finalul manifestării traducătoarea și jurnalista Madeleine Karacașian s-a referit mai ales la soarta lucrărilor trimise de Zambaccian în Armenia.

Am fost onorată să-l cunosc pe Krikor Zambaccian, am fost de multe ori la muzeu. Mă întâmpina întotdeauna pe treptele casei, l-am și fotografiat așa cum e pictat de Corneliu Baba, îmbătrânit înainte de vreme. Avea și Parkinson, se instalase și cecitatea, dar de fiecare dată era extrem de binevoitor și manierat. În 1947, a făcut o donție către Galeria Națională a Armeniei și tablourile au fost trimise cu ajutorul ambasadei URSS. Ambasadorul din acea vreme era apropiat de armeni și a facilitat ajungerea la Erevan a lucrărilor. În 2008, s-a organizat o expoziție cu concursul MNAR la Erevan unde au fost expuse și tablourile donate de Zambaccian. Este vorba de lucrări prezentate alături de lucrări donate de alți colecționari și artiști armeni din România.

Maria TERZIAN

Fotografii de Andreea Tanase

Leave a Reply

Your email address will not be published.