BUCUREȘTI / MasterClass la Centrul Cultural Armean

Se spune că niciodată
nu e prea devreme și nici prea târziu pentru a începe studiul unei limbi. Și
nici prea anevoios. Totul începe uneori cu un avânt nimicitor, cu o bucurie
imensă pentru că astfel de întâlniri sunt pline de semnificații, aidoma unor
călătorii spirituale. Drumul e lung,
plin de opinteli și peripeții. Dar începuturile pot fi grandioase. Așa s-a
întâmplat și la mijlocul ultimei luni a anului 2019, când entuziasta și
neobosita Liana Minasyan a organizat un masterclass pentru învățarea literelor
armenești despre care se știe deja că fac parte din patrimoniul imaterial
UNESCO. Au fost invitate soțiile ambasadorilor multor țări în România pentru a
învăța litera cu care începe prenumele lor.

Evenimentul a fost binevenit în contextul în care anul acesta a fost
adoptată legea privind instituirea datei de 12 octombrie drept Zi a Limbii,
Alfabetului și Culturii Armene. Iată că în luna decembrie, la Centrul Cultural
Armean s-au adunat energiile, s-au scris neobișnuitele litere armenești, pe foi
și pe globuri de către mari doamne care l-au omagiat astfel pe Sfântul Mesrop
Maștoț. Într-o atmosferă elegantă, rafinată și vibrantă, fără tulburare, cu dibăcie, cu ceva talent s-au așternut cuminți
aceste litere sub îndrumarea Lianei Minasyan.

A fost o întâlnire tihnită despre bucuria cunoașterii, a luminii care vine
din știință, despre a fi împreună în scris și cultură. S-a lucrat în liniște,
cu râvnă, cu emoție în acest loc iconic, în care fiecare poate simți cum bate
inima armenilor. Spre înțelepțire, spre luare aminte, spre limpezire, Liana
Minasyan a explicat în puține cuvinte esența unei mari culturi. Gândul bun a
însoțit acest masterclass, în cadrul căruia un grup mic descătușat de
problemele zilei, cu speranță și cu iubire, a încercat să construiască.Tot
timpul când s-a lucrat s-a făcut simțit respectul pentru identitate, pentru
valorile spirituale autentice.
Literele armenești în sine reprezintă un spectacol inegalabil, un mănunchi
de frumusețe și inedit, o lume în care bucuriile se cheamă unele pe altele. La
începutul secolului pe care îl numim de
aur, crearea lor a deschis porți nebănuite, a condus la înființarea
școlilor pe lângă biserici, la dezvoltarea culturii, într-un cuvânt, la progres.

Participarea la acest masterclass a atestat faptul că
oameni din culturi diferite au fost captivați de cele treizeci și nouă de
litere, dintre care treizeci și șase au fost inventate de Sfântul Mesrop
Maștoț, celelalte trei fiind adăugate mai târziu. În epoca tehnologiei și a
celor mai sofisticate descoperiri din domeniul inteligenței artificiale uimitoare
rămâne dorința de întoarcere la esențe, la tradiție, la trecut.
Oricum România este prima țară din lume în care se sărbătorește Ziua
Limbii, Alfabetului și Culturii Armene, iar aceasta este o victorie cel puțin
egală cu recunoașterea Genocidului Armean în Parlamentul American în decembrie
2019.
Andreea Barbu