BUCUREȘTI | „Genocidul armean reflectat în literatură”…

un eveniment găzduit de Muzeul Literaturii Române

            La 24 aprilie, în 2022, în comunitățile de armeni din lume s-au desfășurat evenimente comemorative prilejuite de faptul că s-au împlinit o sută șapte ani de la Genocidul Armean. În SUA, în Carroltton, Texas, a fost sfințită o nouă biserică apostolică proiectată de arhitectul newyorkez David Hoston în colaborare cu Stepan Terzyan. Acest lăcaș de cult a fost realizat având ca model biserica Sfânta Hripsime de la Ecimiadzin construită în anul 618. Edificiul îmbină vechiul și noul cu o fațadă imprimată digital care reprezintă cei 1,5 milioane de oameni uciși în timpul genocidului. O altă manifestare remarcabilă a avut loc la Capela Regală de la Versailles. Concertul extraordinar din seara zilei de 23 aprilie a reunit artiști de origine armeană de pretutindeni. De asemenea, în mai toate marile orașe s-au desfășurat ceremonii religioase și simpozioane, precum și manifestări având ca temă principală evenimentele tragice care au debutat pe teritoriul Imperiului Otoman în primăvara anului 1915. În România asemenea evenimente au avut loc la Baia Mare, Bacău, Botoșani, București, Cluj, Constanța, Gherla și Pitești. 

            Evenimentul de miercuri, 27 aprilie, de la București, intitulat Genocidul armean reflectat în literatură, a fost organizat de Uniunea Armenilor din România, Uniunea Scriitorilor din România și Muzeul Literaturii Române. Moderatorul manifestării a fost scriitorul Varujan Vosganian, președinte al UAR. La istoria armenilor din secolul al douăzecilea și la reflectarea ei în literatură s-au referit personalități de marcă, precum Excelența Sa, domnul Sergey Minayan, Ambasadorul Armeniei în România, profesorul Ioan Cristescu, profesorul și istoricul Sorin Antohi și criticul literar Răzvan Voncu. Au fost prezenți Preasfinția Sa Episcopul Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România, preot Radu Krikor Holca, vicar eparhial, pictorul bisericesc Haig Azarian, traducătoarea și jurnalista Madeleine Karacașian. În deschiderea evenimentului, directorul Muzeului Literaturii Române, profesorul Ioan Cristescu care a fost și gazda manifestării și-a exprimat prețuirea pentru autorii armeni din țara noastră.

            Am organizat acest eveniment la Muzeul Literaturii Române din mai multe motive. Maria Epatov din Suceava a prezentat de curând o teză de doctorat pe care o să o publicăm, conținând informații importante despre Garabet Ibrăileanu, Ștefan Agopian, Bedros Horasangian și Varujan Vosganian. Sunt profesor, predau istoria teatrului, îi prețuiesc pe Haig Acterian, pe Marieta Sadova, soția lui, pe Alice Voinescu și pe Jeni Acterian. Citind despre Genocidul Armean de-a lungul timpului, mi-am dat seama că termenul compasiune e prea slab. În secolul al douăzecilea atrocitățile au fost numeroase.

           Scriitorul Varujan Vosganian s-a referit la etapele procesului de recunoaștere a Genocidului armean.

            Deși în Europa și în lume, în secolul al douăzecilea au fost convulsii și masacre, despre Genocidul Armean, în mod real, a început să se vorbească abia în 1965, când în Armenia a debutat o mișcare a tinerilor patrioți care a condus la construirea Memorialului de la Țițernakabert, pe un deal din apropierea Erevanului. 1965 a fost și anul în care a apărut o carte tulburătoare, numită Nemesis, despre justițiarii armeni, dar cu adevărat, acțiunea de recunoaștere a Genocidului Armean a început după 1990. Existența statului independent armean a impulsionat procesul amplu de recunoaștere în care s-au antrenat zeci de state și organizații internaționale, partide politice și lideri de opinie.

         Excelența Sa, domnul Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia a avut în vedere în alocuțiunea sa efortul diasporei armene și evenimentele comemorative care au loc anual pretutindeni.                 

          În data de 24 aprilie, în Armenia și în toate comunitățile din lume, inculsiv în România, am comemorat o sută șapte ani de la primul genocid al secolului al douăzecilea, așa cum l-a numit Papa Francisc în timpul liturghiei din Basilica Sfântului Petru în 12 aprilie 2015. Armenia va continua să susțină activitatea comunităților internaționale pentru a preveni genocide împotriva umanității și împortiva discriminării rasiale, religioase și etnice. Poporul armean fiind un neam care a supraviețuit unui genocid este un lider în arena internațională, în lupta împotriva acestor crime. Recunoașterea și comemorarea genocidelor din trecut joacă un rol important în prevenirea repetării acestor crime și în alte părți ale lumii, dar de asemenea, pentru protejarea dreptății, demnității umane și în solidaritatea internațională.

Genocidul nu înseamnă doar exterminare fizică, ci și distrugerea elementelor importante ale identității unui neam: cultura și religia. Efortul diasporei armene a contribuit la recunoașterea  Genocidului Armean și la prevenirea viitoarelor genocide. Vechea comunitate armeană din România este compusă în majoritatea ei din supraviețuitorii care au găsit acum un secol refugiu pe pământul primitor al României.  România a fost printre primele țări care au primit armeni, iar Uniunea Armenilor din România a fost înființată în 1919 pentru a ajuta refugiații. Astfel, Armenia și România sunt unite de secole de coexistență.

             După prima parte a prelegerilor, actorii Armine Vosganian și Florin Kevorkian au citit din opera lui William Saroyan și a lui Krikor Zohrab. Istoricul Sorin Antohi s-a referit mai ales la contextul istoric în care s-au putut produce evenimentele teribile din 1915 și la circulația ideilor naționaliste în perioada Primului Război Mondial.

              Din 1890 și până aproape de 1920, armenii au suferit masacre și deportări pe teritoriul Imperiului Otoman. Anul 1915 este culminația violenței planificate față de armeni. În acest proces, alături de turci au fost și kurzii care sunt coautori ai Genocidului Armean. Chiar și Pierre Loti pe care îl citim și în prezent, a fost un susținător fervent al masacrării armenilor. Acest genocid e o rușine în istoria lumii. În contextul Primului Război Mondial, liderii Junilor Turci au planificat cu minuțiozitate deportările. Istoricii au remarcat caracterul nemilos, planificat și sistematic de exterminare și apoi de islamizare forțată a poporului armean. S-a dorit ștergerea memoriei și a oricăror urme ale existenței armenilor pe acel teritoriu unde de fapt trăiseră cu mult înaintea turcilor și evident a kurzilor. Toate popoarele care au suferit fenomene genocidare, distrugeri imense, pierderea patrimoniului au proprii termeni, autohtoni pentru genocid. Guvernul Junilor Turci a dorit epurarea etnică, ieșirea din istorie a armenilor. Fără să scuz faptele turcilor, precizez că ei au fost beneficiarii ideilor care circulau în epocă. Ei doreau să se modernizeze, să adopte reforme, să elimine tradițiile feudale. În 2015, am fost prezent la Forumul de la Erevan prilejuit de centenarul acestui genocid. Armenii au găsit puterea de a merge înainte. Asta e lecția lor cea mai înaltă, ei sunt acum peste tot în lume, vizibili și glorioși. Contribuțiile lor în diferite domenii sunt admirabile. Au depășit această tragedie care a părut că le închide definitiv istoria. Există similitudini între Genocidul Armean și Holocaust. Aceste populații pur și simplu au fost înjumătățite. Cred că absența unui stat independent armean în acea perioadă a fost un handicap major. 

            În continuarea acestei prelegeri au fost citite poezii de Daniel Varujan, Siamanto și Varujan Vosganian. Criticul literar și profesorul Răzvan Voncu s-a referit la tema Genocidului Armean în literatură.

             Spre deosebire de Holocaust, Genocidul Armean este ocultat. În perioada interbelică, în literatura română a fost o temă publicistică. Au abordat-o supraviețuitorii și organizațiile armenilor. A fost perioada pașapoartelor Nansen, apoi a venit războiul și perioada până în 1989 a fost una a ocultării. Din literatura armeană s-a tradus foarte puțin și deloc cărțile care abordau această problemă. Am aflat despre genocid din cartea austriacului de origine evreiască Franz Werfel care a apărut în 1933 și apoi din Memoriile lui Henry Morgenthau care a fost ambasador la Constantinopol. Literatura este un martor bun al evenimentelor. În România, la Ștefan Agopian și Bedros Horasangian în anii optzeci ai secolului trecut nu există o temă explicită a genocidului. Pentru mine, după 1989, a contat enorm cartea lui Sergiu Selian „O istorie a unui genocid îndelung ignorat”. Sunt uimit că în prezent oamenii politici europeni tac în privința responsabilității kurzilor în eradicarea armenilor de pe teritoriul lor istoric. „Cartea șoaptelor” a lui Varujan Vosganian este primul roman în care Genocidul Armean nu mai e abordat marginal sau aluziv. Sigur, nu este tema principală, e doar parte a unei istorii complexe a unei familii armene a cărei experiență rezumă experiența poporului armean și o transformă în poveste. Acest genocid nu poate fi uitat, ignorat, ocultat.

            Scriitorul Varujan Vosganian s-a referit și la alte scrieri privind evenimentele din timpul Primului Război Mondial de pe teritoriul Imperiului Otoman.

            Literatura dă nume suferinței. Edgar Hilsenrath a scris „Povestea gândului de pe urmă”, Kurt Vonnegut „Barbă Albastră”, iar Henri Verneuil, „Mayrig”. Există și scriitori americani de succes, precum Peter Balakian care a scris „Tigrul în flăcări” și „Câinele negru al credinței”. Chris Bohjalian a scris „Femeia din castelul de nisip”, tot o carte dedicată genocidului. Este și Elif Shafak de origine turcă care a scris „Bastarda Istanbulului” și Narine Abkarian care scrie în limba rusă. Recent  la editura Humanitas a fost tradusă o carte a ei. Sigur, despre Genocidul Armean au scris și alți autori într-un mod care poate fi asociat cu beletristica. Îi amintesc pe Taner Akçam, de origine turcă, Raymond Kevorkian din Franța, Richard Hovannisian din SUA, Sergiu Selian care în prezent trăiește în Australia. Genocidul Armean nu aparține trecutului pentru că noi trăim cu morții noștri. În 2015, la 21 aprilie,  în cadrul Festivalului de Literatură de la Berlin a fost organizată o lectură publică mondială cu fragmente din opere privind Genocidul Armean. Atitudinea României față de comunitatea armeană este exemplară. Statul român se îngrijește de bisericile apostolice, de funcționarea Uniunii. Se lasă însă liniștea când este vorba de recunoașterea Genocidului Armean. Cei care au scăpat cu viață, în 1918, au mers către Armenia Sovietică, către Siria, Liban, Irak, Iordania. Cei care trăiau la Constantinopol, Izmir și alte mari orașe, nu au suferit prea mult pentru că erau prezente ambasadele, nu au fost nevoiți să traverseze deșertul Mesopotamiei, au reușit să fugă, trecând Bosforul și Marea Neagră către porturile Varna și Constanța. Aceste lucruri trebuie cunoscute.

           După simpozion, am stat de vorbă cu Armine Vosganian, doctor în film și media, despre reflectarea Genocidului Armean în cinematografie.

           În copilărie am văzut filmul „Mayrig” realizat după romanul lui Henri Verneuil. M-a afectat pentru că era vorba despre un copil care încerca să se adapteze în Franța, noua lui patrie. Un alt film care m-a marcat profund a fost „Ararat” al lui Atom Egoyan. Acum șapte ani, la Festivalul de Literatură de la Berlin, am cunoscut-o pe Arsinée Khanjian, soția lui Egoyan, care joacă în acest film și am aflat datorită prelegerii pe care a ținut-o că unul dintre primele filme de box-office din SUA a fost „Ravished Armenia” regizat de Oscar Apfel și bazat pe jurnalul lui Arșaluis Mardiganian, o adolescentă care a reușit să ajungă în America. O variantă scurtă a filmului se găsește pe Youtube. Am făcut și eu un documentar după „Cartea șoaptelor” a tatălui meu și piesa de teatru „Staipelochian” care a fost jucată atât la Londra, cât și în România. A fost o responsabilitate mare.

             La finalul evenimentului am vorbit și cu Narine Bogdan Căuș despre felul în care s-a simțit la această întâlnire.

             În fiecare an Uniunea Armenilor organizează la 24 aprilie manifestări și pentru a atrage atenția majorității. Este un subiect grav, sensibil, dureros. De obicei ne adunăm în piețe publice centrale, dar anul acesta a fost o altă perspectivă, cea a literaturii. Emoția armenilor este mare pentru că străbunicii noștri au fost supraviețuitori ai acestor evenimente. Literatura prin mijloacele ei a putut transmite suferința și durerile armenilor.

 Andreea BARBU        

by Andreea Barbu