Redactor

”Botoșaniul de Odinioară” expus la Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sâmbătă, 6 noiembrie, începând cu orele 11, la Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, cu sprijinul Uniunii Armenilor din România (filiala locală), a avut loc vernisajul expoziției ”Botoșaniul de odinioară”, un concept inedit și memorabil care prezintă fotografii realizate între anii 1970 – 1989 în Botoșani, înainte și în timpul urbanizării orașului, pe vechile străzi care leagă poveștile copilăriei pentru zeci de botoșăneni. Ideea expoziției, începută de pe pagina de facebook cu același nume – Botoșaniul de odinioară – a fost un prilej minunat de aducere aminte, istoria orașului fiind consemnată, iată, nu doar la nivel documentar, ci și la nivel fotografic și, de ce nu, artistic. În spatele proiectului se află binecunoscutul profesor Gheorghe Stanciu, alături de fostul său elev, Alexandru Hriscu, stabilit actualmente în Cluj. 

Fotografiile din zona Centrului Vechi, a Pieței Mari, a Căii Naționale sau a străduțelor mici și cochete, purtând încă la finalul anilor ’70 parfumul de odinioară al târgului botoșănean, au adunat sâmbătă dimineață zeci de botoșăneni, chiar într-o perioadă nefastă din punct de vedere pandemic. Botoșănenii, însă, au respectat normele în vigoare și s-au arătat cu totul fascinați de genul acesta de manifestări; Botoșaniul se demonstrează a fi, așadar, un oraș al caldelor nostalgii. 

Momentul a fost marcat prin sprijinul Uniunii Armenilor, prin coordonarea atentă și activă a liderului sucursalei de la Botoșani, Cristian Lazarovici; au luat cuvântul și nume cunoscute ale orașului – domnul Traian Apetrei, domnul Liviu Șoptelea, cât și politicianul și scriitorul armean Varujan Vosganian, prezent la Botoșani pentru manifestările dedicate Zilei Naționale a Republicii Armenia – pe lângă expoziția menționată, la sediul Uniunii au avut loc toată săptămâna proiecții de film la finalul cărora botoșănenii au putut discuta chiar cu actorii, regizorii sau scriitorii din spatele peliculelor. Nume mari au ajuns sau, mai bine spus, au revenit la Botoșani cu ocazia cu pricina. 

Articol scris de: Marieva A. Demetrescu / 7 nov. 2021

citește mai mult pe luceafarul.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *