BOTOȘANI | Celebrarea Sfântului Iacob la Biserica ”Sfânta Maria” – 18 decembrie 2021

Sâmbătă, 18 decembrie a.c., armenii și-au îndreptate pașii către Botoșani, pentru a-l sărbători pe Sfântul Iacob/Hagop.
Ziua a avut mai multe semnificații: 18 decembrie înseamnă Ziua Comunităților Etnice din România, prin decizia Guvernului României, iar acest lucru a fost resimțit din plin la Botoșani, căci participanții nu erau doar armeni, ci și localnici, fascinați de ritul armenesc.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Înalt-Preasfinția Sa Datev Hagopian, Episcopul Bisericii Armene din România. Ceilalți preoți au o legătură afectivă puternică cu comunitatea armeană a Botoșanilor: preotul Torkom Mandalian a fost paroh timp de 17 ani, preotul Krikor Holca provine dintr-o familie armenească veche din Botoșani și a deservit comunitatea în calitate de paroh în ultimul deceniu, iar noul epitrop al comunității armenești din Botoșani, doamna Ileana Trufașu, a primit, în numele comunității, pe noul preot paroh, Yeznik Torgomyan.
Predica Preasfințitului Părinte Episcop Datev s-a axat pe ideea de sacrificiu, de legătură profundă dintre om și Dumnezeu, despre modul în care omul își găsește alinarea când vine în Casa Domnului, indiferent de apăsarea sufletească pe care o experimentează. De asemenea, a menționat importanța ajutorării celor mai puțin norocoși în ochii Divinității, căci Dumnezeu ne iubește pe toți la fel.

Din motive obiective – pandemia de coronavirus, care ne copleșește de doi ani – , nu s-a organizat tradiționala masă de madagh, în schimb s-au împărțit pachete, după sfințirea lor.
Trăim niște timpuri bizare, dar asemenea momente ne pot determina să reflectăm la ceea ce este important: ideea de comuniune, sprijin, o vorbă bună în clipe grele. Căci apropiata naștere a lui Hristos e un minunat moment de reflecție și de speranță de mai bine.
Să ne bucurăm împreună!
Corina Derla
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene