Redactor

Bookhub.ro | Când trotineta lui Edi ajunge unde nici cu gândul n-ai gândit

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

de NONA RAPOTAN

În cimitirul Eternitatea din Galați există un șir de morminte îngrijite cu abnegație de membrii comunității armene, curate indiferent de anotimp și cu lumânări aprinse la ceas de sărbătoare. Morminte cu nume cu rezonanță, oameni care au făcut istorie și de care cineva are grijă să ne amintim mereu. Nu știu dacă astăzi mai există oficial comunitatea armenească în Galați, dar știu că Biserica Armenească există, albă și solitară, în mijlocul unui cartier de blocuri, pe o stradă care duce spre Faleza Dunării; n-am reușit niciodată să o vizitez, pentru că pe vremea comuniștilor nici gând să fie deschisă, circulau zvonuri la un moment că ar fi fost și pradă unui incendiu, dar n-am mers pe firul istoriei să aflu dacă așa a fost sau nu. Mi-ar plăcea să știu că astăzi e prinsă într-un circuit turistic al principalelor monumente arhitectonice din Galați sau că e deschisă pentru diverse evenimente culturale.  Pentru că armenii au fost, alături de evrei și greci, oameni ai locului, care au scris pagini importante de istorie locală.

Zareh Baronian, arhimandrit dr., fost vicar al Arhiepiscopiei Armene din București

Prima parte a volumului sunt povestiri dedicate oamenilor din familia scriitorului sau oameni cu care acesta a interacționat direct. Interesant este, de exemplu, portretul lui Zareh Baronian, arhimandrit, fost vicar al Arhiepiscopiei Armene din București, o prezență nelipsită de la concertele susținute la Ateneu, un om de o cultură generală greu de atins, despre care toți cei care l-au cunoscut vorbesc numai de bine. Bedros Horasangian nu face notă discordantă, doar că îi completează portretul cu câteva tușe greu de sesizat de ceilalți. Toți membrii familiei și prietenii apropiați sunt evocați, aduși între paginile cărții așa cum sunt, cu bune și cu rele, autorul slujindu-se de o ironie foarte fină și de un umor imbatabil. Pagini întregi le citești râzând în hohote, căci ironiile sunt atât de bine prinse în figurile de stil și metafore, încât uneori le sesizezi abia după ce treci la următoarele paragrafe. Și mai este ceva: oamenii aceștia capătă puteri aproape supranaturale, sunt matusalemici prin așezarea lor în istoria cea mare, căci scriitorul nu uită nicicând să îmbrace fiecare personaj cu cel puțin un strat de poveste fantastică (și nu prea). Doza de realism este într-un balans perfect cu doza de poveste, de suprarealism, dacă vreți, partea aceasta venind din memoria absolut fabuloasă  a scriitorului. Mi-l imaginez pe Bedros Horasangian sortând date, imagini, evenimente și locuri ca și cum ar face parte dintr-o hartă de război, construind strategii de atac cu fiecare dintre ele, nelăsând detaliile să ducă la pierderea bătăliei.

Așa ajungem la partea a doua a volumului, când personajele pleacă în lumea cea mare, numai au trăsături personale accentuate, dar au legătură cu istoria armenilor. E o încercare (reușită, zic eu) de a demonstra că armenii, asemeni evreilor, sunt peste tot și că migrația lor dintr-un loc în altul nu a dus și la ștergerea identității. Este fabulos felul cum aduce în prim-plan evenimentele politice din ultimii 30 de ani, din țările balcanice, mai ales, dar și din Rusia, Franța sau chiar state din Asia. Oameni politici cu cariere vremelnice despre care aproape că am uitat, fiind îngropați sub un noian de breaking news fără nicio relevanță. Peste tot sunt armenii, să vedeți ce frumoasă este proza dedicată lui Aznavour sau să vedeți cum spune Bedros Horasangian istoria dezintegrării fostei Iugoslavii, pe scurt și fără să piardă datele esențiale.

O carte scrisă într-un stil parte, din care lipsesc punctele, semn că autorul vrea să prindă în cuvinte (și-i reușește) continuitatea istoriei, firul logic al întâmplărilor. Cauzele și efectele sunt puse corect în context, fără discuții inutile, în schimb cu foarte mult umor, cum spuneam mai sus. O carte care nu se citește ușor, în sensul că nu e genul de carte pe care să o citești în grabă. Nici n-ai cum, având în vedere noianul de evenimente și mulțimea de oameni care defilează prin fața ochilor cititorilor. O literatură care are savoarea ei, doza ei de special și aparte; nu fiindcă Bedros Horasangian e armean și povestește din interior, ci pentru că-i reușește foarte bine dedublarea. Își iubește cu abnegație neamul, încât este capabil să recunoască defectele fiecăruia în parte, inclusiv pe ale lui, și să le pună la treabă, să le dea sens. Cine este Edi? Edi e fratele lui, cel pe care l-a îngrijit toată viața, mai cu seamă după ce le-au murit părinții. Edi este copilul prin definiție, starea de copilărie, preambulul maturității și dorința de eternitate, toate acestea la un loc și câte puțin din fiecare. Edi este memoria însăși. Trotineta este martorul tăcut, obiectul semnificant (dacă vreți), care vine dintr-o copilărie uitată și este abandonată într-un prezent al maturității care capătă semnificații nebănuite.

Trotineta lui Edi, o carte care merită să ajungă la cât mai mulți cititori. Nu doar că e scrisă foarte bine, ci și pentru că se simte în fiecare rând dragostea de oameni. Lui Bedros Horasangian îi plac oamenii, de aceea povestește despre ei atât de frumos.

bookhub.ro

Trotineta lui Edi. Proze și povestiri dintr-o enciclopedie a armenilor de Bedros Horasangian

Prefață de: Raymond H. Kévorkian

Armeniada de: Sorin Antohi

Editura: Meteor Press

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 368

ISBN: 978-973-728-774-8

Cartea poate fi cumpărată de aici sau de aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *