Redactor

Biserica mea…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Am crescut cu biserica fiind epicentrul identității mele! Biserica a fost cea care m-a definit ca om, ca membru al unei comunități seculare, în care am învățat ce înseamnă să fii armean. Am iubit-o atît de mult! Toate cântecele liturgice aveau pentru mine o încărcătură divină și mi-am dorit să le știu, să le cânt, să le simt! Biserica însemna traditie! Nu doar armeană, ci armeană în Constanța, într-un loc în care armenii au construit istorie! Departe de o patrie pe care mulți dintre noi nu am putut să o cunoaștem, biserica a construit Armenia mea, Crăciunul meu, Pastele sau Sfânta mea Marie.  Biserica mea nu avea pereți, era o infinitate, un sentiment total, aproape palpabil, doar iubire! Era Biserica mea!

Ce preoti extraordinari am avut! Toți am crescut cu modelul Părintelui Bedighian. Toți am trăit efervescența Părintelui Komidas, care, într-o vreme în care credința trebuia înabușită a reusit să-i însuflețească pe toti, bătrâni, tineri și copii deopotrivă. Cu Părintele Mandalian am atins apogeul vieții mele spirituale. El a avut deosebita inspirație și a dat dovada de încredere maximă oferindu-mi șansa, la nici 16 ani, să coordonez corul bisericii, care de atunci poartă denumirea de “Zvartnotz”. Numele a fost dat de Arhiepiscopul Dirayr Mardikian, cel mai cald și mai aproape de oameni episcopi din câți am cunoscut!

Corul Bisericii Armene din Constanța a fost o istorie în sine, încă de pe vremea când toți elevii școlii armene cântau liturghia chiar și când jucau șotron. Generații se învățau unele pe altele și creșteau în pacea și bucuria pe care cântecele bisericesti o sădea în suflet. Toate evenimentele istorice de peste an erau sărbătorite fără excepție. Vardanatz, Prima Republică Armeană, Ziua Națională a Armeniei, comemorarea genocidului, sărbatori laice sau religioase, toate erau pregătite cu conștiinciozitate, cu poezii, cu cântece. Eu am crescut cântand cu Siran Maghachian, cu Silvart Vasilievici, cu Silvia si Stepan Sevaslian, cu Anton Baronian, cu Aram George Șișlian, cu Mioara Calustian, apoi cu Beatrice, Vartanuș și Alina Kevorkian, Artur (care este încă diacon) și Ara Boranian, Alis Avachian, Sonia Hazarian, acum prim-solistă a operei din Brașov, Harry Tavitian, cel mai bun cântăreț de jazz al României, Irma Enopian, Cristina Cazazian, Hasmig Ananian, cu sora mea, Iris, dar mai ales cu tata, Dicran Benlian, care a fost ani buni și diacon, cu toții, niște armeni excepționali.

Când în anii ’75, ’76, ’77, biserica nu a avut preot, diaconii Garabet Seferian și Armenag Garabetian, alături de cor, deschideau în fiecare duminică biserica pentru enoriași și cântau cântecele liturghiei. Și azi îmi răsună în suflet vocea lui nea’ Armenag în Joia Mare, cântând Our es Mayr Im… și n-am să uit cum nea’ Garabet citea, sau știa pe de rost deja, toate cele 12 evanghelii…. Cu sau fără preot, comunism…sau nu, Biserica Armeană din Constanta nu a fost niciodată închisă!

Școala armeană, care a fost, alături de biserică, definitorie pentru orice comunitate, a fost reluată dupa închiderea ei în vremea comunismului, după 1989 cu mama, Azaduhi Benlian, ca profesor. Ani de-a rândul și-a asumat rolul acesta aproape sfânt, de a păstra vie limba armeană în fiecare generație. Toți copiii armeni i-au trecut prin mână și toti au rămas cu amintirea unui grai etern.

Câți oameni mari au trecut prin biserica mea! Celebrul avocat Aram Agop, Academicianul Garabet Kumbetlian, Doctorul Arsen Calpaccian, scriitorul Alexandru Alaci, renumitul filatelist și om de litere Simon Tavitian. În anii ’80, Dicran Boiagian a fost cel care a coordonat lucrările de renovare a Bisericii armene, alături de el toti cei care au putut și au dorit să ajute. Fiul lui, Harry Boiagian, alături de Liviu Merdinian și de Arsen și Eduard Diradurian au mijlocit dezvelirea singurului khacikar din România care, cu sprijinul primarului Constanței, Decebal Făgădău, este montat într-un loc emblematic pentru oraș și de administrarea și grija căruia este răspunzătoare primăria. Acest lucru este unic în România!   

Deși multi sunt demni de menționat și numele lor este cunoscut și recunoscut și va rămâne în amintirile noastre, deasupra tuturor este totuși ÎNTREAGA COMUNITATE ARMEANĂ din Constanța care, de sute de ani este la fel de unită și de implicată, de entuziastă și vie! Pe acest fundament solid ne-am format noi…, venind la rândul nostru să păstrăm comorile pe care ni le-au lăsat înaintașii noștri. Este istoria pe care o lăsăm moștenire copiilor noștri! Licărul din privirea lor atunci când spun că sunt “armeni din Constanța” merită tot!

Toți suntem parte a bisericii și biserica este parte din noi. Pentru mine, este locul în care am cântat cu tata…locul despre care tata m-a învățat atâtea, unde tata a construit în mine o Armenie mare, mare cât sufletul lui…

Pentru amintirea lui, pentru sufletul și viitorul copilului meu, nimic și nimeni nu va putea nărui în mine Biserica mea!

Luiza TERZIAN

2 Responses to Biserica mea…

  1. Garabet Haciaturian March 20, 2022 at 9:09 am

    Felicitari uneia dintre cele mai active reprezentante ale comunitatii armene de la malul Marii Negre -Luiza Terzian – care s-a implicat din cate stiu si din cate am vazut si in articol in aproape toate activitatile comunitare precum si dinamicii comunitati armene din Constanta in al carui cadru s-a afirmat. Si aveti grija va rog la recensamant. Si sa fie pace!

  2. Garabet Haciaturian March 20, 2022 at 9:55 am

    corectie- “dinamicei comunitati armene din Constanta”