BEDROS HORASANGIAN : Duminică mergem să votăm !

Alegerile Parlamentare din România din 6 decembrie 2020 stârnesc multe patimi și partizanate politice. Ca în Armenia, am putea spune, dacă diferențele nu ar fi de la cer la pământ. În Armenia situație e chiar dificilă și e nevoie de mult calm, răbdare ( hamperutiun ) și unitate ( miutiun) pentru a pune țara și poporul armean pe un nou drum. Al unei noi stabilități politice, dincolo de pandemie, de situația economică a țării, de situația creată după războiul cu azero-turcii. Nu e de joacă și nici timp de istericale și găsirea de vinovați, ci soluții pragmatice și eficiente cu opțiuni deschise pentru un viitor în care să avem încredere. Noi, armenii. Cu mic, cu mare, cu cei din Armenia&Karabagh și diaspora cu tot. Nu e momentul pentru răfuieli politice, Jos Nikol, Huoo, Pashinian, ci de unitate. Mai mult ca oricând.
Punct.
În România e cu totul altă situație, chiar dacă văicăreala a devenit un sport național. Nimic nu e bine, nimic nu e bun, totul e rău și tot așa. Nu prea e așa, dacă stăm cu picioarele în apă rece și gândim cu capul, nu cu alte organe. Opțiunile politice din România, oricât ar părea în primă instanță, diverse, nu sunt prea multe. Ori-ori. Ori PNL și Președintele Klaus Johannis, ca vector de imagine – să nu-mi spuneți că ar fi și liberal!, ori PSD-ul mult hulit, ciuma roșie& moștenitoarea comunismului, bla-bla-bla, anticomunism de salon și pus pielea la bătaie când nu e nici un pericol s-o iei pe coajă, cum se proceda pe vremea lui Gigi Dej și Taica Stalin etc. Pe lângă cele două mari partide – greu să le numim istorice pentru că coagulează în ele varia specii de politicieni traseiști – adică ba au fost la un partid, ba la altul – pe criteriul interesul ține fesul! – grupări indistincte de fripturiști și oportuniști etc.- pe lângă inevitabilul și mereu de luat în considerație UDMR-ul maghiaro-secuilor din România, a mai apărut o specie nouă, Uniunea Salvați România. ( Pare straniu, dar mai sunt și alții care iubesc țara lor și vor s-o salveze.) De partidul fostului președinte Traian Băsescu – vajnic condamnator ( sic!) al regimului comunist – care între noi fie vorba, l-a făcut om cu bani la teșcherea, nu degeaba se lăuda că are milionul de dolari dinainte de 89! – nu mai pomenim. Și nici de alte grupuscule care nu pot fi catalogate nici de dreapta, nici de stânga, un criteriu de departajare ideologic neexistând în România. Sau EI, sau ai Noștri. Și aici voiam să ajungem, există în România și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale. 17 reprezentanți ai diverselor minorități etnice, privilegiu rar întâlnit – cred că deloc – în alte părți ale lumii. La fiecare rundă de alegeri trebuie să-și reconfirme reprezentanții. Pentru armeni, după debutul furtunos din anii 90 al lui Varujan Vosganian, au urmat mandatele succesive ale lui Varujan Pambuccian. Un matematician de ispravă, echilibrat și ponderat, tobă de carte, specialist și prof în IT și tehnologii de vârf, o minte brici, care ar fi făcut parale serioase în Silicon Valley, dacă nu ar fi rămas în România lui natală. Un armean de ispravă – nu toți suntem, altminteri, destule uscături și printre noi ! – acest abil Varujan II, a știut să împace și capra și varza, făcând vizibilă și vie o comunitate veche, dar azi puțin numeroasă. Și, alături de Varujan I, să strecoare barca armenilor din România printre aisbergurile – nu puține – ale unei furtunoase contemporaneități. Nepot al faimosului de frumoasă amintire anatomopatolog dr. Krikor Pambuccian – generația bunicelor noastre se făcea 50% bine numai la vestea că Pambucă bidi ka ( o să vină Pambuccian… ) să le vadă!, contează și azi enorm, contactul direct cu oamenii, tot ce e on line e apă de ploaie, preferăm, ca și Churchill, coniac Ararat și un prieten live etc. – Varujan Pambuccian candidează pentru un nou mandat de deputat la Camera Deputaților din Parlamentul României. Măcar pentru el și Onor Armenimea din România – câtă mai e, validă și dispusă să iasă din case în vremuri de pandemie – ar trebui să se mobilizeze și să voteze. Pentru Varujan Pambuccian, doar pentru el și armenii pe care-i reprezintă cu cinste și onor, voi ieși și eu să merg la vot.
Votați UAR! Votați VARUJAN PAMBUCCIAN!