BEDROS HORASANGIAN : Trilaterala de la Bruxelles

În aceste zile de început de primăvară, când toată omenirea e cu ochii pe ce se întâmplă în Ucraina, la Bruxelles a avut loc o întâlnire între liderii Armeniei, Azerbaidjan-ului și Uniunii Europene. Primul Ministru armean, Nikol Pașinian, Președintele azer Ilhan Aliev s-au întâlnit, cu Charles Michel, președintele Consiliului European. Au stat de vorbă, au exprimat puncte de vedere, s-au făcut informări reciproce și au decis. Cel mai important punct ni se pare acordul părților de a continua contactele diplomatice – un recent canal diplomatic e deschis și cu Turcia – și înființa o comisie bilaterală pentru delimitarea granițelor până la sfârșitul lui aprilie. Pentru e rezolva puzderia de probleme, locale, care pot genera apariția altor conflicte de mai mare anvergură. Dincolo de problemele umanitare din Armenia și Karabagh – sistarea livrărilor de gaze de către Azerbaidjan a creat probleme suplimentare autorităților armene – dincoace de recentele acțiuni provocatoare ale forțelor militare azere, singura soluție la toate problemele este una a dialogului și negocierilor. Într-o suficient de lungă conferință de presă, Charles Michel a reiterat punctele esențiale. Securitate, stabilitate, acțiuni de menținere a păcii, dar și necesitatea prosperității pentru toate popoarele din regiunea Caucazului de Sud. Cu și fără fonduri europene, Armenia și Azerbaidjanul să găsească soluții prin negocieri directe la toate chestiunile în suspensie. Nu puține și nu doar cele cauzate de războiul de 44 de zile de acum doi ani. Ce s-a întâmplat în 1915 și la Sumgait acum câteva decenii e greu de ignorat de partea armeană. Ce se întâmplă acum în Ucraina și prin lume e greu de ignorat atât la Erevan, Baku sau Bruxelles.
Pe fondul situației explozive internaționale și gravității dezastrului umanitar creat de războiul – formularea lui Putin, operațiune militară specială e demnă de eroul lui Marin Preda, care, privind o girafă la Grădina Zoologică exclama uimit, „Așa ceva nu există!” – din Ucraina, Armenia, Azerbaidjanul și Turcia – membră NATO și activă în plan diplomatic pentru realizarea unei încetări a focului – ar putea ajunge la soluții de compromis. Care să satisfacă, chiar dacă doar parțial părțile și să evite cu orice preț escaladare unei situații conflictuale în Caucazul de Sud. Puțină luciditate și realism politic nu strică niciodată. Spre beneficiul tuturor.