BEDROS HORASANGIAN / Să nu răspîndim molima!

Epidemie, acum pandemie, isterie la cumpărături sau buluceală la unitățile spitalicești, una peste alta, e nasol, vorba unui cetățean român din diaspora, care lucrează, zice el, în publicitate în Italia. Nasol, nenasol, situația e gravă, oricum am suci lucrurile și am aborda tema lui Ce-i de făcut?
cu adevărat. Înainte de a ajunge în faze critice, omenirea întreagă se
mobilizează. Mai repede sau mai încet, mai eficient sau cu opinteli, cu
măsuri draconice sau gradual – cum e și termenul utilizat de
președintele Klaus Johannis, care a anunțat, într-un sfîrșit,
instituirea stării de urgență pe tot teritoriul României. Prioritatea
numărul unu: oamenii. Prioritatea numărul unu: salvarea de vieți
omenești. Prioritatea luptei împotriva răspîndirii virusului ucigaș,
depistarea lui cît mai rapidă pe cît posibil și izolarea/carantinarea
suspecților. În același timp, concomitent, cum ar veni, cu tratarea
celor deja infectați, care au contactat deja virusul. Pare simplu, dar
nu este.

De ce? Pentru că fiecare stat a intervenit altfel, iar măsurile, oricît de gradual,
s-au dovedit prea lent implementate și asumate de marile colectivități
ce alcătuiesc umanitatea de azi. Plecînd dintr-un focar descoperit deja
din decembrie 2019 în orașul Wuhan, din China – ce am văzut că era acolo
în materie de igienă sanitară și mixul iresponsabil de lighioane și
oameni pare de neînchipuit pentru orice Sanepid sau pentru gospodinele
din generația care luau praful zilnic și fără aspirator etc. –, molima
s-a extins rapid. Pentru că autoritățile chineze – comuniste,
necomuniste nu contează, dar așa lucrează orice regim autoritar, mai cu
fereală la spus/ascuns adevărul – nu și-au asumat imediat gravitatea
momentului și avertismentele unui medic. Care a și fost muștruluit
pentru gestul său și a și murit de același virus al cărui pericol uriaș
îl clama în gura mare.

Și pînă să vadă lumea întreagă la televizor cum se construiește un
spital cu 1.000 de paturi într-o săptămînă, virusul o luase deja razna.
Singapore, Hong Kong, Coreea de Sud și, cu atîtea avioane în circulație
peste tot, deja s-a răspîndit peste tot.

Focarul principal din Europa: Italia. Unde, în Nord, e masată nu doar
mare parte din industria, economia, finanțele și marile echipe de
fotbal ale Italiei, dar sînt și legăturile, mai mult sau mai puțin
vizibile, dintre chinezi și italieni, care sînt foarte intense. Nu
intrăm în detalii, dar așa stau lucrurile. Italienii, mai lasă-mă să te
las cînd vine vorba despre ordine și disciplină – tatăl meu, artilerist,
care a făcut Al Doilea Război Mondial ajungînd pînă la Cotul Donului,
de unde a venit infanterist, după ce au aruncat în aer propriile tunuri,
spunea că fiecare unitate de luptă italienească era încadrată de
unități germane pentru a nu se rupe linia frontului etc. –, nu au prea
multă tragere de inimă la respectarea unor restricții. Și nu au luat
măsurile dure și absolut necesare. Nici celelalte state, fiecare în
parte și toți laolaltă. Că e vorba despre interesele SUA sau birocrația
UE, că e vorba despre România, cu marile ei comunități de români
stabilite în italia, Spania și Germania. Devenite vulnerabile peste
noapte și oferind multe bătăi de cap autorităților. Locale sau
internaționale.

Și acum sîntem unde sîntem. Televiziunile ne oferă minut de minut,
nonstop, date de ultimă oră și informații care, ne pot ține la curent cu
situația, deja dramatică, dar nu disperată, în care se află, de ce nu,
toată omenirea.

Ce-i de făcut? Se poate face ceva? În mod cert, DA! Era de ajuns să-i
ascultăm pe medicii Raed Arafat și Adrian Streinu-Cercel pentru a fi
încrezători în ceea ce e de făcut. De astfel, de comunicatori publici e
nevoie – ca și de medicii Rafila sau Nelu Tătaru – ca populația României
să fie încrezătoare în tot ceea ce e nevoie/necesar de făcut. Împreună.
Acel deja vetust „Numai împreună vom reuși“ al Alianței Civice de acum
trei decenii a devenit din nou de actualitate. Dincolo de aprovizionarea
cu alimente a magazinelor asaltate de cetățeni pentru a umple propriile
cămări, dincoace de eforturile și sacrificiile cadrelor medicale
românești, care se zbat să țină sub control situația răspîndirii și, în
paralel, să trateze această maladie. Severă. Care îi afectează, știm
deja cu toții, în primul rînd pe cei aflați la senectute. Și pe cei deja
suferinzi de alte maladii, pe cei cu handicap sau vulnerabili din varia
motive. Orice măsură luată de autorități va trebui asumată de întregul
popor. Și n-avem cum să nu ne gîndim la Constantin Noica, ignorat azi de
marile mulțimi aplecate pe telefoane mobile și ecrane de computer, cu
al lui mesaj într-o eternitate fragilă, cum că fără cultură un popor
poate decădea la rangul de simplă populație.

Poporul acesta român, aflat între fruntariile țării sau răspîndit aiurea, oricît de nasol
ar fi, e obligat de situația data să aibă încredere în autorități.
Trecînd peste patimile politice din ultimii ani care au făcut ravagii la
nivelul mentalului colectiv, trecînd peste toate isteriile
pseudoideologice care au marcat sever ultimii decenii, încercînd să
depășim orice fel de răfuială (cuvînt preluat din limbajul
presidential) între noi pentre a găsi un drum comun al solidarizării.
Absolut necesare în aceste zile, săptămîni, luni – cum ne avertizează
experții și nu neapărat Traian Băsescu, care, recunoaștem, se comportă
bine și responasabil abia acum, după ce a stricat multe în societatea
ultimelor două decenii –, cînd vom fi supuși unor grele încercări. Vocea
celor în care avem încredere trebuie mereu auzită. Aș mai adăuga la cei
de la noi din țară și recomandările unui personaj nou pentru multă lume
dintre noi: Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al
Organizației Mondiale a Sănătății. Mereu îndeamnă să facem teste și iar
teste.

Sugerează și insistă să-i testăm și spoi să-i izolăm pe rapid
suspecții de Coronavirus, pentru a întrerupe lanțul răspîndirii molimei
ce afectează întreaga omenire, asta spune președintele Organizației
Mondiale a Sănătății. Dincolo de engleza care trădează un vorbitor a
cărui limbă maternă e alta, descoperim nu doar un medic specialist în
boli infecțioase – malarie, SIDA, tuberculoză –, ci și o personalitate
politică. Născut în 1965 în Eritreea, Etiopia la acea dată, cu studii
medicale la Univeristatea din Asmara și specializări la London School of
Hygiene&Tropical Medicine și Universitatea din Nottingham, dr.
Tedros Ghebreyesus  (evident că numele m-a incitat să-i căutăm
originile) conduce OMS. Post cu mare răspundere, funcție din care nu
poate decide prea multe, dar din poate sugera direcții importante pentru
ce e de făcut. Oricîte miliarde ar oferi Donald Trump, oricîte miliarde
alocă UE, oricîte pachete cu mîncare ar livra la domiciliul bătrînilor
judecătorul Danileț, e nevoie de încrederea acordată de vocile cu
expertiză în domeniu. Că este vorba despre Raed Arafat sau despre acest
președinte al OMS, care ne îndeamnă să facem tot ce e posibil să
întrerupem lanțul propagării virusului. Respectare strictă a regulilor
și a restricțiilor impuse de autorități, ca să fie bine.

Și va fi, avem toată încrederea în eforturile omenirii și în capacitatea românilor de a se mobiliza exemplar.

Bedros HORASANGIAN

articol apărut în observatorcultural.ro

by Bedros Horasangian