BEDROS HORASANGIAN : Pământurile strămoșești ale armenilor și Ilham Aliev

Era în apropierea Zilei Armeniei. Poate așa s-a nimerit. Am urmărit cu mare interes un documentar transmis de France 24. Despre Armenia și armeni. M-au impresionat foarte tare imaginile cu câteva armence, voluntare, care făceau exerciți de tragere în cadrul unor instruiri militare. De ce, pentru ce? Pentru a-și apăra țara, patria lor, Armenia. Instructorul, un militar de carieră, bărbat voinic și falnic, la propriu și la figurat, le arăta femeilor îmbrăcate în uniforme militare cum să tragă cu arma. M-au impresionat și vorbele lor: pline de emoție, căldură și o dârzenie existențială care deseori ne lipsește multora dintre noi, deși avem mare nevoie de ea. Avem nevoie ca să nu cedăm. Ca să nu cedăm ca armeni. Ca Armenia să mai existe. Oricât de mică este țara ce a rămas din Armenia Mare. Oricâte nenorociri – și au fost poate prea multe – s-au abătut asupra lor. Armenilor. Armeniei. Acel pumn de femei, fără să aibă echipamente precum cei din SEAL sau SPETZNAZ, dovedeau prin dîrzenie și credința în ideea de Neam și Patrie că, orice ar fi, armenii vor exista. Poate de aceea am fost revoltat apoi când, în același documentar despre situația din Caucaz, a apărut și Ilham Aliev debitând neadevăruri strigătoare, am putea zice chiar inepții. Fără nicio reținere sau urmă de rușine, președintele Azerbaidjanului vorbește de „pământurile strămoșești ale azerilor” de pe vechiul teritoriu nu ocupat, ci trăit și plătit cu sânge de armeni. Ilham Aliev are necuviința de a se fotografia alături de consoartă pe teritoriile locuite de armeni din antichitate și până astăzi. Ignorând cu bună știință biserici și pietre de mormânt, memoria tufului vulcanic în care au tot lucrat vechii armeni fiind cea mai cuprinzătoare și veridică memorie. Oamenii pier, dar pietrele rămân. Liderul suprem al Azerbaidjanului are îndrăzneala de a spune despre Syunik și Erevan că ar fi teritorii azere. Și o spune deja de ceva ani. Sigur că noua conjunctură politico-diplomatică nu le este favorabilă armenilor. Sigur că Armenia a nimerit iar între interesele geostrategice ale Turciei și Rusiei, azerii dorind să ia caimacul unei situații de conjunctură. Acel coridor ce va lega Nahicevanul de Azerbaidjan arată ca un ștreang pus pe gâtul Armeniei. Și totuși. Sigur că armenii nu vor ceda și vor conta pe sprijinul Rusiei – esențial, oricâte mutre am  face la comportamentul lui Putin – și al democrațiilor occidentale.

Dar. Dar. Dar. Pe lângă acel pumn de femei gata să se sacrifice pentru popor și țară – așa cum au făcut cei căzuți eroic în războiul de acum aproape un an – armenii sunt obligați să-și întărească și clarifice noua ofensivă politico-diplomatică. Pe lângă dronele pe care nu le au, pe lângă intelligence-ul care va trebui să fie mai eficient, activ și operativ. O nouă echipă, o nouă viziune, pe termen mediu și lung, ca să putem câștiga viitoarele bătălii. Militare, dar, cel mai important, și cele diplomatice. Uneori e mai greu de gestionat o pace durabilă, decât un război de șase zile. Nimic nu e pierdut pentru armeni. Să ne ținem tari. Și uniți. Altfel, ce să mai spui, ce să mai comentezi, cum să combați aberațiile lui Ilham Aliev dacă nu-ți miros picioarele a petrol și mâinile a sânge?

Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian