Added on November 28, 2019 Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : Nasilsin*, Regep Effendi, armenii nu sunt un popor de nomazi!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page Send by Email

Share

Cum ne caracterizați pe noi, armenii. Și spuneți o astfel de grozăvie nu la Bolis, unde familia mea are morminte, nici la Aghn ( Egine astăzi) unde au trăit muncit și murit strămoșii mei veniți în Imperiul Otoman din Khorasan-ul străvechi persan, ci la Casa Albă, la Washington. În Statele Unite, partenerul strategic al Turciei și fratele nostru întru NATO al multor țări din Evrupa, cum spuneau bunicii noștri, la Europa din care și Republica Turcia de azi face parte. Nu, nici pomeneală Regep Effendi să fie armenii un popor de nomazi sau de migranți, cum cu prea mare lejeritate ne considerați. La supărare omul spune multe. Apoi îi pare rău. Nu e bine, chiar dacă uneori adevărul e greu de suportat. De asumat, mai ales în calitate de șef de stat, care are alte obligații și răspunderi decât un huruhaghvegi. Sunt mare amator de cafea și v-aș invita la București să bem una făcută la gezve. Știu să joc și tavloo, și ghiulbahar, am putea încerca o partidă amicală și la Ankara. Mai devreme sau mai târziu, va trebui ca armenii și turcii să-și dea mâna din nou. Vă pot invita și în Buiuk Ada, la Istanbul, unde bunicul avea o frumoasă vilă și din mai până în septembrie locuia acolo cu familia lui. A mea. Să ne delectăm cu musaka, taskebabi și Immam Baildâ, cum numai acolo se face ca lumea. Nu, Regep Effendi, nu meritam atâtea vorbe grele și din partea dvs. și din partea Ministrului de externe Cavuşoglu. Ca șef al diplomației ar trebui să fie mai rezervat, vizavi de formulări inadecvate. Nu, Regep Effendi, nu am fost un popor de nomazi. Altfel familia Balian nu ar fi livrat arhitecți sultanilor de la Constantinopol preț de sute de ani. Altfel armenii nu s-ar fi regăsit printre cei care au trăit, cum necum, și servit în cadrul acelui millet de care au avut parte sub toleranța și generozitatea sultanilor Imperiului Otoman. Până la Abdul Hamid, care a început și încurajat niște pogromuri îngrozitoare. Continuate apoi la altă scară de cele trei Pașale, nu e nici un secret, Enver, Talaat și Djemal. Toate trec, viața merge înainte, dar nu se poate șterge cu buretele faptul că armenii au existat. Există. Încă. Nu, Regep Effendi, chiar de am fi fost nomazi nu era nici o rușine, fiecare popor e așa cum a apucat să fie. Îmi pare rău că ați scăpat aceste vorbe la Washington, Președintele Donald Trump nu prea știe ce înseamnă khăsmet și că toți avem dreptul la viață. Dincolo de rachetele S 400 și avioanele F 35. Așa că Regep Effendi – ca mai bătrân îmi dați voie să mă adresez dvs. ca pe vremea bunicilor noștri – vă stau la dispoziție oricând sunteți dispus și aveți timpul necesar să bem o cafea și să-mi spuneți că v-a luat gura pe dinainte. Și că vă pare rău că i-ați făcut pe armeni un popor de nomazi. Și eu am să vă spun că am ținut cu Galatasaray pe vremea când Gică Popescu și Hagi jucau sub culorile lui Cim Bom Bom și comanda lui Fatih Terim în finala europeană care i-a adus pe toți compatrioții dvs. în extaz. Sunt convins că iavaș-iavaș, într-o bună zi vom da din nou mâna unii cu alții. Armeni și turci. Sau cine va mai fi pe lumea asta. Acum mă duc să comentez o nouă carte a marelui prozator care este Orhan Pamuk. Vă recomand și dvs. volumul Alte culori, tradus admirabil din limba turcă de Luminița Munteanu. Puteți fi mândru și de Elif Shafak, o admirabilă scriitoare, care în Bastarda Istanbulului pune accentele cuvenite aici unde eu exprim doar o idee. Un gând. O revoltă resemnată. Nu mai puțin consecventă. N-o să vă pară rău dacă citiți cartea lui Elif Hanâm.