Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : Nancy Pelosi la Erevan, K.H. Zambaccian în eternitate

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Nancy Pelosi, Președinta din 2019 a Camerei Reprezentanților Congresului din Statele Unite  a venit intempestiv într-o vizită anunțată doar cu 24 de ore înainte la Erevan. În Caucaz. Capitala Republicii Armenia, stat aflat în clipa de față supus din nou unei noi agresiuni din partea Azerbaidjanului. Doar patru zile de conflict au produs deja 135 de victime, din partea armeană și 71 din cea azeră. Dar nu numărul de victime militare și civile este important ci situația explozivă din zonă. Azerbaidjanul aflat pe cai mari de când este curtată de UE ca să livreze cantități mari de gaz în absența celui rusesc, forțează nota în materie de Armenia. Nerespectând termenii acordului de încetare a focului și a armistițiului cu Armenia din 2020 Azerbadjanul vrea mai mult decât s-a convenit. Vrea tot Karabagh-ul și coridor terestru spre enclava Nahicevan, care-i aparține, cum necum. Știindu-se tare și mare, având susținerea necondiționată a Turciei lui Erdogan – căruia și lui i-au crescut acțiunile de când a început nefericitul război din Ucraina – Azerbaidjanul plusează. Știind bine că rușii, garanții securității Armeniei, sunt ocupați până peste cap în Ucraina, unde au dat de bocluc și belele, dacă, operațiunea specială sanchi, nu e război! – nu le-a ieșit. Ce poate face Armenia în acest context? Să opună rezistență armată – ceea ce s-a și întîmplat și să găsească soluții diplomatice pentru a găsi căi de atenuare a conflictului. Liderul de la Erevan, mult hulitul azi – dar mereu votat, nota bene – Prim Ministru Nikol Pașinian încearcă să ofere soluții. Să cedeze sau nu parte – sau tot – din Karabagh, în schimbul unui acord de pace pe termen lung. Se poate baza Armenia pe un asemenea acord,  teritorii pentru pace, cum au procedat israelienii care au cedat întregul Sinai – ocupat după Războiul de Șase Zile – în schimbul unei păci și a unui acord cu multiple derivații cu Egiptul. Doar că. Doar că Armenia nu este în situația Egiptului de acum câteva decenii. Putea avea acest atu după ce Monte Melkonian și oștenii lui câștigau primul război din Karabagh. Atunci se putea ajunge la un acord negociat, cu compromisuri de fiecare parte. Știind bine că timpul, din punct de vedere economic și militar nu va lucra în favoarea Armeniei. Ceea ce s-a și întâmplat. Pe lângă gravele probleme pe care le ridică securitatea Armeniei, au apărut și disensiunile dintre diverse componente ale eșichierului politic intern. N-ar fi fost ceva neobișnuit pentru o democrație, dar situația internă și internațională nu era de mare ajutor. Și s-a ajuns unde suntem. Într-o situație extremă, gravă. Prezența lui Nancy Pelosi la Erevan ar vrea că acrediteze ideea – contrazicând ceea ce spuneam zilele trecute – că Armenia nu e lăsată de izbeliște. Inch Allah, Doamne ajută, dar ce se va întâmpla DUPĂ ce avionul cu Nancy Pelosi va părăsi aeroportul Zvartnotz  de lângă Erevan, de unde ar fi dispărut banerul cu NAVEKI VMESTE ( mereu împreună) cu Putin în prim plan. Cu sau fără Putin Armenia are nevoie de garanții de securitate. Cine i le poate oferi? Nu prea se înghesuie lumea. Nici UE – care are nevoie de gazul azer, nici NATO – care se sprijină pe aportul militar al Turciei nu doar în Marea Neagră, nici SUA – care are destule belele pe cap ca să nu se mai amestece acolo unde până mai ieri era mai și tare Marea Rusie. Acum e și ea la ananghie. Cum rămâne cu armenii?

Noi manifestații împotriva lui Pașinian tot au avut loc. Că demisia  ar rezolva problemele ar fi dificil de anticipat. OK, demisia, dar ce oferă concret opoziția din Armenia, nu se știe bine. Sunt voci care cer ieșirea Armeniei din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă. OK, nici Rusia nu a sprijinit Armenia când a fost la greu acum doi ani, nici NATO și SUA nu s-au dat peste cap să-i ofere vreo soluție la atacul brutal al azero-turcilor. Ce poate oferi concret Nancy Pelosy la vizita ei la Erevan. Vorbe și expresii elegant diplomatice. “Un simbol puternic de angajament puternic al SUA pentru o Armenie pașnică (??!!, Armenii nu au atacat niciodată pe nimeni, mereu s-au apărat) prosperă ( cu ce, dacă gazul e la azeri și rezervele uriașe de petrol sunt în Siberia rusească) și democratică – asta se poate, cu toate că la armeni democrația a fost mereu o problemă – și pentru o regiune stabilă și sigură în Caucaz”, precizează comunicatul american. Plin de bune intenții și bla-bla-bla-ul știut, de parcă nu este o evidență  că azerii sunt mereu provocatori și agresivi. Le dă mâna. 

Concret, cu ce se va alege Erevanul de pe urma acestei vizite? Nu știm bine. Știm însă bine că se împlinesc în această toamnă 60 de ani de la moartea colecționarului și amator de artă Acad. K.H. Zambaccian. Cum am tot fost în acest ultim an prin locuri bucureștene legate de faimoasa lui colecție și minunile adunate prin strădania lui – inclusiv muzeul construit din paralelele lui proprii – tare frumos ar fi ca Muzeul Național de Artă al României  să reușească să-i dedice măcar o serată omagială. De la armeni nu avem așteptări sau pretenții, au alte priorități de când e situația explozivă în Caucaz. Dacă o fi să fie vreo sindrofie la Centrul Cultural Armean din București dedicată lui Zambacu – așa cum îi spuneau prietenii – mă angajez să particip și eu și să citesc fragmente din „Cartea Șoaptelor”. Le-ar fi apreciat și Zambaccian care a fost legat de armeni mai mult decât se știe.