Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : Moartea lui Ivan Ilici

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Este una dintre cele mai cunoscute și miezoase povestiri ale lui Tolstoi. Un mare scriitor rus, devenit celebru mai ales pentru marile lui romane – oare cine mai citește azi Război și pace sau Ana Karenina ? – dar nu mai puțin genial și în câteva din povestirile sale. Precum Hagi Murad, Sonata Kreuzer, Părintele Serghei sau Moartea lui Ivan Ilici. În care este vorba mai mult despre viață și înțelesurile/frumusețile/bucuriile ei ascunse decât moartea care se apropie pentru un om care n-a apucat să mediteze la prea multe de-a lungul unei lungi cariere de funcționar public. Găunoase, altminteri, dar acum e prea târziu ca să se mai schimbe ceva. Nu moare nimeni în această proză unde este vorba spre imponderabilul personaj care supraviețuiește propriei glorii, Ivan Ilici.

Unde batem?

Nici un deces, doar despre trei cărți va fi vorba în rândurile ce urmează. Când mai moare câte cineva se iscă un interes imediat în jurul acelei ieșiri din spațiul vieții, numit moarte. Nu știu dacă în toată lumea, dar în România în mod cert. Cam la concluzia asta am ajuns după ani de zile de  colaborare la ARARAT. S-ar putea ca un mic?/mijlociu?/mare? studiu – cine să-l întreprindă? – despre ce subiecte sunt interesați mai mult sau mai puțin cititorii noștri ar desluși ciudatele căi ale interesului unui public cititor de nișă. Efect direct al pieței libere.  Nu mai există cenzură, doar  cerere și ofertă. Ne aducem aminte că rubrica decese din cotidianul România Liberă de odinioară era foarte atent urmărită și comentată. Chiar și de cei care nu aveau nici o legătură cu decedații. De ce moartea unui om – că a fost ceva de capul lui, că n-a fost, nici nu mai contează – atrage interesul opiniei publice – de peste tot, nu doar din România – , nu știu. Doar constat. Exemplu elocvent ar putea fi destinul postum al acelui afro-american George Floyd care dintr-un simplu cetățean omorât dintr-o eroare de poliția americană devine un erou național și simbol mondial a luptei împotriva rasismului. Dacă trăia nu știa nimeni de el. Moartea lui a trezit interesul pentru om fără însușiri – în termenii eroilor și insignifiantelor personaje cehoviene și l-a făcut cunoscut lumii. Ne oprim aici cu aceste considerații parazite și să întrăm în ceea ce ne interesează acum. Trei cărți, de facturi cu totul diferite, care se leagă prin faptul că în ele vine vorba despre armeni. Armenii devin acest fir al Ariadnei – Asa hay ce?/Nu este și ea armeancă? – în această scurtă peripatetizare prin lumea largă. În care, vrei  nu vrei, te izbești de armeni. Cu destinul lor colectiv, cu destinul lor particular individual. Ofer câteva observații și opinii de lectură despre trei cărți care s-a întâmplat să ajungă laolaltă. Una apărută în Statele Unite, celelalte două în România. Firul care le leagă e pur și simplu întâmplarea. Sau ce anume?

Seta Shishmanian – ce poate fi mai armenesc decât un nume ca acesta ?- semnează un roman, în limba engleză, cu un titlu vag straniu, „Her Name was NeOmi „( GatekeeperPress, Columbus, Ohio, 2020), Dragoș Bîrlea – nume curat românesc – ne oferă un memorial de călătorie, rezultat al unor căutări de mai multe decenii, nu doar relatarea celor 13 zile când a străbătut Turcia de la est la vest și a scris apoi „Pământul de Mijloc” ( Editura Napoca Star, 2021) din seria de autor Jurnalul Omului Rucsac, care a apărut în Clujul care găzduiește în aceste zile o interesantă manifestare multiculturală pusă sub sigla Curtea Armenească. Mă grăbesc să menționez că în acest jurnal de călătorie armenii sunt prezenți mai ales prin absența lor. Un emoționant  descris/povestit episod consumat la Van, cuprinzând și o vizită a minunii de biserică de pe insula Aghtamar devine dramatic prin forța de expresie a unei construcții ce ține loc dispariției armenilor într-un univers astăzi populat de kurzi și faimoasele pisici cu ochi albaștri, de care e legat azi numele de Van. Dramatic. Tragic. Vom reveni.

Paul Emanuel Gălățescu și Andrei-Paul Stăncioiu, doi români sadea –păcat că editorul nu ne oferă nici un detaliu biobibliografic – sunt autorii unei monografii dedicate sculptoriței Henriette Cihoschi. Le parcours dune vie durement éprouvée ( Editura Ararat, 2020, Traduction en francais par Lucia Dragomir, cu o generoasă prefață de Varujan Vosganian). O splendidă trecere în revistă a destinului unei prestigioase familii de romanahai ( armeni din România) Henriette Cihoschi (1911-1999), fata generalului Henri Cihoschi, erou al Primului Război Mondial, decedat în timpul detenției într-unul dintre cele mai odioase pușcării comuniste, cea de la Sighet. Tata polonez, mama armeancă – din faimoasa familie moldavo-armenească Ferhat deci, cu o spusă simpatică a multsimpaticului  Vahe Berberian, e armeancă, ce mai. Găsim pe internet o mică scenetă interpretată magistral de Vahe Berberian, cum au armenii obiceiul ca toți cei care au o fărâmă armenească în ei – 1/2, 1/4,1/8, 1/16% – oricât ar fi etc, devin anșușt/desigur, automat armeni. Că sunt, că  nu sunt, că simt ceva legat de origini sau nu, nu e loc de ezitări, gata, hai en, ( Sunt armeni! ) ce mai! Vahe Berberian, dincolo de ironia, umorul și buna dispoziție pe care le emană în rândul unui neam în general morocănos – sper că nu-mi dă nimeni cu ceva în cap cu zâmbetul pe  buze ! – ne vorbește și într-o armenească occidentală ( el e originar din Beirut și a ajuns american cum am ajuns eu român) precum vorbeau bunicii noștri bolseți de odinioară. Iată cum o armeancă 100% ne livrează o ficțiune în cel mai borgesian stil posibil, un 100 % român ne introduce într-un univers unde au dispărut armenii, iar viața unei 50% armence devine pretextul pentru o incizie în istoria unei comunități vechi de sute de ani și care refuză să moară și astăzi. Povestea incredibilă a unei artiste devine o relatare concretă a unei comunități. Cu tot destinul ei dramatic. Viața își urmează cursul, mersul.

Cărțile.

Seta Shishmanian este o armeancă din New York. Nu e dânsa chiar din New York, dar acolo a ajuns să se stabilească, cu mulți ani în urmă. American citisen, ceea ce nu era decât un vis frumos al multor armeni care fugeau de prin toate părțile să ajungă în USA, ajuns realitate. Măritată cu un romanatzi/român – profesorul emerit Constantin Virgil Negoiță, un nume clopoțitor în lumea academică internațională a matematicilor ultimelor decenii, fiu de renumit preot bucureștean, pripășit și el prin Statele Unite, care a fost primitoare în ultima sută de ani,  nu doar cu năpăstuiții lumii, dar și cu multe minți luminate, precum viitorul soț al Setei – Dighin/doamna Negoiță – Soția mea este armeancă mi-a spus proful de la prima întâlnire la New York, în loc de How are you, very glad to meet you!, și deja pășeam pe un teren al unei lungi prietenii – este absolventă de Hunter College of New York – unde consortul a fost prof decenii de-a rândul, a lucrat la  Pan American World Airways, la U.S.Mission to the United Nations și ulterior a fost profesoară într-un program la York College.

Cel puțin așa reiese din puținele date biografice pe care le găsim pe internet și  apar reproduse și pe coperta volumului  „Her name was NeOmi ” (Gatekeeper press, Columbus Ohio, 2020) care ajunge la mine în 2021 cu o dedicație amicală pentru Mihai Stepan Cazazian, redactorul șef de la revista Ararat pe adresa căreia a fost trimis volumul. Lumea e mică pe cât de mare se pare, au și cărțile, destinul lor. Ca și oamenii. Dincolo de păienjenișul amintirilor mele newyorkeze – un mix complicat de nostalgii și înjurături deopotrivă  – iată cum această carte mă face să plonjez  într-o altă lume. Pusă în  pagină de o ficțiune – volumul are peste 300 de pagini, în limba engleză, este un roman – care are un evident suport în magma deja împietrită în memoria unui timp devenit istorie. A unor oameni, a unei familii, a unei ființe. Stranie proză, greu de catalogat, înseriat. Personaje cu nume anglosaxone în marea lor majoritate – Katherine, Linda, Pat, Gary, Pretty, Bob, Ben etc – bântuie o lume nenumită. Un Imperiu desprins din Primul Război Mondial – WW1, cum prescurtează americanii acel război pe care l-au câștigat și apoi moartea Președintelui Wilson le-a dat peste cap toate socotelile. O altă țară în care există și  Biblioteca Congresului, un tată – Alfred, e din Germania etc elementele unei realități palpabile sunt deconstruite și asamblate într-o formă de univers particular. Unde și în care au loc fapte/evenimente ce afectează destinul oamenilor/personajelor. Care ajung și la Turnu Severin, România – stranie coincidență cu o localitate din România unde tatăl meu a urmat Liceul Traian bunicul meu Bedros a ținut cafenea Regală preț de decenii până au ajuns rușii s-o ia în vara lui 1944 etc – iar romanul se încheie cu “Sorcova” – pe care doar un român o poate desluși în lipsa oricăror note explicative de subsol. Sunt mai multe astfel de trimiteri care conturează partea de mister a unei povești de dragoste, pe lângă alte suceli și răsuceli ale istoriei. Apare și numele localității Strunga – doar cei din România știu că acolo a fost un orfelinat armean pentru copiii culeși de organizațiile umanitare internaționale după oribilul măcel – da, da, genocid! – al armenilor din WW1 – așa cum se menționează și un Palat Imperial, cu eunucii lui cu tot, cu fetele ce au populat acel loc și ulterior exilul, Neomi cu fii ei puși iar pe fugă după moartea iubitului ei soț, Edward. Extrem de complicate firele epice, dar atmosfera creată e dincolo de evenimențial. Fraza e simplă, propozițiile clare, dialogurile nu lipsesc – ceea ce pentru un roman e esențial – întregul este un nor care se pierde în ceața semnificațiilor. Un soi de utopie/distopie a lumii din secolul XX, cu evidente trimiteri concrete și tot atâtea ascunzișuri/trape ale firului epic. Seta Shishmanian trece de la poezie la proză printr-o carte care ar merita o lectură mai atentă și comprehensivă decât am reușit eu. Ca să nu expediez celelalte două cărți, ambele remarcabile, ca și romanul Setei Shishmanian, și care merită mult mai mult interes decât rapidele mele incursiuni de lectură le lăsăm pentru următorul episod. (Va urma) 

  •  
  •