Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : Miutiun! (Unitate!)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Bunicul meu matern, Ohanes Ohanesian era ca și cel patern, Bedros Horasangian –  ca și alți mulți armeni – dașnagțagan. Deviza lor era Ser ev Miutiun, Iubire și unitate. Alții erau ramgavar sau hânciakieni ( trei partide politice armenești, ițite în perioada de efervescență a identității naționale de la sfârșitul secolului XIX, care acopereau tot spectrul, mai puțin extremele ) asta înainte de 1918. Dar și după ce  Prima Republică Armenia s-a prăbușit. Mereu se ciondăneau între ei și nu ajungeau să se coaguleze într-o solidaritate care ar fi dat roade mai bune. Când erau însă s-o ia pe coajă – și în secolele 19 și 20 mereu au avut de înfruntat imense drame și tragedii – de la masacrele hamidiene la Genocidul girat de triumviratul de tristă amintire, Talaat-Enver-Djemal – au fost mereu alături. Împreună. Miasin, cum ar veni pe armenește. Deviza dașnagțaganilor, Ser ev Miutiun, suna bine, chiar dacă au avut de suferit cu toții, nu doar dașnagii. Toți, armenii. O carte foarte chichirisită și extrem de atent documentată se numește „Visul spulberat al armenilor. 1915”, Editura Humanitas, 2017, în excelenta traducere a Monei Antohi. Scrisă de un distins jurnalist, istoric, universitar francez și excelent eseist, Dr.Gaidz Minassian. A trecut neobservată. Cartea se mai găsește în librării. Nu se vinde, nu a interesat. Găsim acolo, ergain parag, în amănunțime, acolo toată această aventură politică a armenilor din ultimul secol și jumătate. Nu-mi aduc aminte ca baștanii comunității armene din Românistan, specializați în a depune coroane și făcut poze la statuia generalului Antranig – în aceste zile Frau Ursula von den Leyen schimbă bezele cu mai marii din Georgia, Azerbaidjan și România la București, pupărisindu-se pentru noile acorduri de transfer de energie către Europa, aferim! – să fi acordat atenție cărții ( excepționale!) a lui Minassian. O lansare, o vorbă bună, o dezbatere, un ceva, acolo, nimic. Nu-i bai, mergem înainte, Gertangor Mannig…Păcat. Am încercat – și-mi mențin opinia – să contrazic pe distinsul istoric de la Paris. De ce? Pentru că visul spulberat al armenilor rămâne nespulberat în continuare ca un obiectiv pe durata lungă a istoriei [ În termenii lui Fernand Braudel – As ove? Ăsta cine mai e? Istoric francez, important… Haierum masin pammî kâreț? ( A scris ceva despre armeni?) Nu…( Voci…) Hm, nu ne interesează…etc.] Unde batem? Că toate necazurile armenilor din ultimii ani, nu puține și care ating și pun în pericol ființa națională, ajunsă în momente de cumpănă, provine și din această lipsă de solidaritate. Dincolo de diversitatea  noastră, opțiunile ideologice, gradul de educație sau bunăstare materială. Situația de acum, din ultimele zile ale lui 2022 este gravă. Mai ales în Armenia, mai ales în Arțakh. Unde 120.000 de armeni sunt în mare pericol în pragul iernii care a venit, când azerii au tăiat legăturile cu restul lumii. Ce se poate face? În primul rând unitate și solidaritate. Restul vor decide responsabilii națiunii. Din Armenia, din Arțakh, de pretutindeni. Dincolo de orice, Astvadz baban mendz e, bunul Dumnezeu e mare. Să  nu ne pierdem încrederea și puterea de a răzbi peste toate greutățile și nenorocirile.

 Shad darineru, La Mulți Ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *