Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : „LICURICII” lui Michael Magharian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Un nume nou răsare printre
armenii culturali din România. Cum înainte vreme doctorii, să zicem, din ce am
mai apucat și noi – de la Furungian și Sâmsarian, la Pambuccian și Seropian – reacția
primă armenească e o bombăneală, de ce nu am pomenit și de x sau y, e, se
poate? etc – se știau între ei,  goșgagarii( cizmari) , cuiumgii ( e pe turcește, dar merge,
bijutieri) cafegii și  angrosiști sau
studenții de tot felul etc se știau bine între ei ar
fi păcat ca Edvard Jamgocian să nu ducă la capăt o istorie a comunității armenilor
din România, dincolo de poveștile lui Siruni și amintirile unuia sau altuia
dintre noi, cum ziceam – și cei care scârța-scârța pe hârtie dintre armenii
rămași în România cam ne știm ce poate osul, mintea, răutatea, egoismul sau
suitul la cap al fiecăruia. Comunitate mică, orgolii mari, bantustanul etnic micșorat până la anihilare, și totuși
ciondănelile curg, ca și, iată și ceva bun, aparițiile noi și neașteptate. Nu,
nu e vorba de noile volume de versuri ale lui Varujan Vosganian și al unei
fătuce cu nume profund armenesc clopoțitor – al cărui tată se numește chiar Bedros,
dar ea nu știe armenește, amot ce?,
i-am zis ce înseamnă și a zâmbit – ci de un roman. Care se numește scurt pe doi
LICURICI, a apărut la Editura SIGMA
și e semnat Michael Varujan Magharian. Auleu, încă un Varujan, ăsta cine o mai
fi? Cartea și autorul au ajuns la mine pe căi întortocheate, prin niște
prieteni comuni din România, SUA și Canada – lanțul slăbiciunilor de data asta
e românesc, cu armenii gab ciuni ( nu
are nici o legătură) ceea ce a foarte bine. Apăsând pe coarde amicale am fost
solicitat să citesc cartea, să exprim o opinie și, dacă se paote să particip la
dat cu gura la o lansare de carte la recent încheiatul Târg de carte Gaudeamus din anul acesta. De două ori
pe an, cam în mai-iunie și noiembrie-decembrie, fără date fixe, ci depinzând de
acel dulce sofism de uz propriu, “Singurul criteriu care funcționează în
România e lipsa de criterii”. Am citit cartea, așa cum am fost rugat de vechi
prieteni – să te gîndești la unul sau altul după 40 de ani nu e chiar un ocol
prin memorie oarecare – am spus și câteva cuvinte amical-cuviincioase la
lansarea de la târg iar acum avansez câteva opțiuni de lectură. Nu știu cât de
scriitor sunt sau am fost, dar un cititor atent și mereu curios am rămas. Este
o proză analitică și de fină observație a vieții cotidiene din Canada zilelor
noastre. O Canadă multiculturală, așa cum e lumea de azi globalizată în
resorturile ei nu doar conjugale, culinar-vestimentare. Dincolo de diferențele
specifice, dincoace de acel aer al vremii care plutește – mai ales – prin
continentul American. Narațiunea curge lesne, se aglutinează multe personaje
prin intermediul unui erou principal – vocea auctorială ( as inche, asta ce mai e, ar întreba iute unul dintre bunicii mei
care nu mai sunt::J) a romanului, prin care sunt relatate/povestite
evenimente de tot felul. mai triste – cum și începe romanul, cu o încercare  ratată de sinucidere, sau mai vesele –
apariția unui copil în final, ce dă contur circular unei lumi fără contur.
Lumea de azi. Noi. Se mănâncă și se bea zdravăn prin toată cartea, se infiripă
amoruri și se desfac la fel de simplu. Chiar avem parte și de câteva scene
erotice, bine conturate – probă pentru prozatori, ca și descrierea unei camera,
rochii sau peisaj, probă trecută cu bine de nepotul lui Bergi Margarian, pînă
la urmă se află totul, ne bucurăm că fostul amic de șpriț al tatii e bine merci
și la peste 90 de ani câți are, Șad
darineru!
– nu foarte hot, dar
suficiente ca să dea titlul romanului. Care nu e o trimitere la politologie, ci
consecința generoasă a unei scene de amor. Ni s-a părut extrem de bine redată
acestă radiografie a lumii canadiene de azi – cu problematici ce privesc ating și
pe cei din afara Canadei, în care apar și trimiteri la români sau armeni. Un
anume Petre – nu sunt eu acela – se plimbă prin romanul în care singurul armean
pomenit este un vânzător de covoare orientale care vrea să fie plătit doar cu
bani peșin. Cash. Omul știe ce știe,
ca și vechii negustori armeni care strâmbau din nas dacă era să dea ceva pe
datorie. Până la urmă romanul se încheie cum a și început, și toată  lumea e mulțumită. Fără prea mari iluzii și
opinteli. Se trăiește. Uneori literatura bate și viața. Alteori e invers. That’s
life.
O surpriză plăcută proza
acestui Michael Varujan Magharian  ce
anunță un bogat potențial literar. Avem
Licurici
. O carte foarte bună. Nu știu câți armeni din România se vor
repezi să citească romanul noului venit – Păi
nu e dom’le cu armeni, chiar a
șa,150 de ani de la nașterea
lui Komitas,
nimic despre Genocid, ă, se poate ? – pe piața editorială românească, dar îi putem
spune, confratern, pe românește, Bine ai
venit, Michael!