BEDROS HORASANGIAN : Armenii și Armenia. Încotro?

Situația din Armenia nu e prea bună. Ca să nu spunem gravă. Cât de curând vor avea noi alegeri care, oricine ar câștiga, nou aleasa conducerea va trebui să propună și să administreze un  același proiect de țară. Viitorul Armeniei și armenilor depinde esențial de ce se va decide în următoarele luni. Oricine va câștiga alegerile, oricare lider sau partid politic se va înșuruba la putere. Nu este momentul decât pentru unitate și solidaritate. Care în clipa de față sunt dominate de fratricide dispute și păguboase confruntări. A venit momentul de a solidariza întreaga națiune în jurul unui proiect de țară. Unul pragmatic și atent negociat. Atât cu poporul armean, dar și cu adversarii lui. Un proiect da țară care în clipa de față se pare că lipsește. Ce vrea Armenia și ce vor armenii? Un proiect care să asigure securitatea țării, independența și suveranitatea ei, dar și o dezvoltare durabilă pe termen lung. Nu te mai poți numi națiune dacă toți vor să plece din Armenia. Nu te poți numi bun armean doar dacă donezi niște dolari și apoi te duci să te culci satisfăcut că mâine te vei întâlni cu amicii la un șișkebap party. La Erevan, Los Angeles, Paris, Beirut sau aiurea în lume. E nevoie de un proiect de țară care, printre altele, să coaguleze un nou etos și o revigorare a identității naționale. În această lume globalizată, armenii sunt obligați de propriul lor destin să rămână ei înșiși. Cu creștinismul lor apostolic, cu limba și alfabetul care i-au ajutat să traverseze multe provocări ale istoriei. Ieri, ca și azi. Oricât de rea ar fi situația actuală și nu se întrevăd soluții imediate. Și totuși. Avem convingerea că rațiunea și pragmatismul liderilor politici vor preleva în fața imenselor greutăți care le stau înainte. Armenii, din patrie sau de aiurea sunt obligați să sprijine orice bună inițiativă constructivă pe care conducătorii  de la Erevan vor fi obligați să le poarte.  Este stringentă nevoie de un nou suflu în diplomația armeană și de o nouă viziune politico-strategică pentru a stabiliza și valorifica o situație care nu e în clipa de față cea mai fericită pentru armeni și Armenia. Războiul din Karabagh nu s-a pierdut pe front – unde tinerii noștri soldați s-au luptat vitejește cu arme Kalașnikov împotriva unor drone de ultimă generație –  ci în culisele vieții politico-diplomatice, care nu a funcționat. Erorile majore nu au fost militare, ci politice. Întinse pe mai multe decenii. Când imediat după succesele militare din anii 90 – Slavă memoriei lui  Monte Melkonian!- trebuiau găsite soluții politice la situația din Caucaz. Forța militară a Turciei și cea economică a Azerbaigianului, mereu ostile armenilor și Armeniei, trebuiau contracarate prin dure negocieri pentru un acord de pace, nu doar un armistițiu. Era limpede că mica Armenie, cu resursele ei limitate, dincolo de bravii ei oșteni, nu poate rezista singură în fața unor vecini mult mai puternici și bogați. Ofeream ceva, ca să obținem o securitate garantată. Nu doar de propriile noastre forțe armate, ci și de comunitatea internațională. Că era vorba de ruși, de Uniunea Europeană, de NATO, din care Turcia și azi face parte. Și are propriile interese.   Nu căutăm vinovați și vânăm responsabilități, ci încercăm să avansăm soluții. Pe care noul leadership de la Erevan va trebui să le pună în mișcare. Cum poate supraviețui Armenia și armenii în lumea de azi, multipolară și intersectată de divergențele dintre marile puteri și interesele puterilor regionale ?  Răspunsul la aceste interogații îl vom afla cât de curând.

Getse Haiastan! ( Trăiască Armenia!)

by Bedros Horasangian