BEDROS HORASANGIAN | Armenia: Război mai mult decât pace!

În 2015 au fost puțini șefi de stat care s-au deplasat la Erevan să comemoreze suta de ani de la tragicul an pentru armeni 1915. Președintele Franței, Președintele Serbiei, Președintele Putin al Rusiei și Papa Francisc de la Roma, într-un soi de solidaritate creștină. Amintim și faptul că autoritățile turcești, care nu recunosc genocidul sub nici o formă, organizează în ultimii ani o comemorare a bătăliei de la Gallipoli, unde debarcarea eșuată a aliaților anglo-francezi s-a încheiat cu retragerea flotei și cu un mare număr de victime din rândul corpului expediționar britanic. Din rândul cărora făceau parte mii de tineri soldați australieni și neozeelandezi, prost instruiți, căzuți într-o operațiune navală superficial concepută și eronat condusă  de însuși Lordul Amiralității, la acea dată, viitorul faimos Prim Ministru Winston Churchill. Care a și fost demis. Moment de cumpănă a războiului Prim Mondial, căci eșecul debarcării aliate a deschis drumul spre decizia de deportare a armenilor din Imperiu, cu toată tragedia ce a urmat. Să mai menționăm, căci aici voiam să ajungem, că la manifestările din 2015 de la Gallipoli a participat și Prințul Charles, care nu a venit la Erevan, în numele Majestății Sale regina Elisabeta II-a ci, împreună cu Prințul William, s-au dat în bărci cu oficialitățile turcești. Care fac tot posibilul să anihileze efectele acelui 24 Aprilie, o pată rușinoasă pe obrazul istoriei europene. În aceste zile Prințul Charles a devenit noul monarh al Marii Britanii, sub titulatura de Charles III.

God Save the King!

Hip, Hip, Hooray!

Din ce anunță surse diplomatice și jurnalistice, Armenia face parte din țările care nu au transmis condoleanțe – și Rusia a făcut-o! – și nici felicitări cu prilejul înscăunării noului Rege.

În schimb Armenia se vede atacată de Azerbaidjan. Luptele se intensifică, sunt deja peste 150 de victime.

Aparțin unei generații care apucat să citească marele roman „Război și pace” al lui Tolstoi. Lev Nicolaevici bâl radilsia (s-a născut) suna într-o limbă pe care n-am apucat s-o  învăț ca lumea, într-o țară ca România, care decenii în șir a fost sub talpa regimului comunist. După plecarea militarilor sovietici din RPR – se pare că Gigi Dej l-a aburit pe tov. Hrușciov cu un vin de Lechința, mereu am vrut să simt ce gust are, dar n-a fost să fie să-l aflu – regimul comunist a călărit țara și  a fost unul mai mult sau mai puțin, pur românesc. La care au pus botul, uneori din greu, și minoritățile, inclusiv armenii. După 1989 se putea decoperta această pagină mizerabilă, dar mahării comunităților – nu doar armenii – au pus batista pe țambal. Corect, la ce bun să ne mai sfâșiem între noi, mai bine un cântec vesel să cântăm. La davul zurna și duduk, de ce nu.

Despre ce era vorba? Război. Pace. Tolstoi.

Am văzut, cu mulți ani în urmă, și filmul, grandios, al lui Serghei Bondarciuk. Greu de uitat delicatețea Natașei Rostova și sentimentele discret purtate ale lui Pierre Bezuhov. Și Bătălia de la Austerlitz, unde englezii și germanii se fac parte ca să-l dea în gât – expresie românească, pe armenește nu știu cum se spune, pe francezii lui Napoleon. Spaima Europei acum două sute de ani. Fum, n-a mai rămas nimic din toate aceste reverii/melancolii cultural-artistic-istorice, după ce Putin și soldații lui cu Z pe blindate au invadat Ucraina. Sub pretextul de  a elibera etnicii ruși de sub jugul naționalist ucrainean. Șase luni de război dur, crime, pierderi imense, mii de victime, durere, suferință, moarte. Ca să ce? Denazificarea și lupta împotriva fasciștilor propuse de liderii de la Kremlin – la care conaționala noastră, armeancă sadea, Margareta Simonian cântă mereu dintr-o jenantă trompetă propagandistică, izmenite gaspada, ne cerem scuze pentru acest jenant exemplu, nu poți să fii solidar cu toți armenii din lume etc – au copleșit printr-o abilă propagandă și spălare pe creier – bașca frica și teroarea de a-i băga la  bulău /mititica/pârnaie/pușcărie pe oricine crâcnește, am văzut ce-au pățit regretata Ana Politkovskaia, Litvinenko, Boris Nemțov și mai nou Navalnâi – au făcut ca mentalul colectiv din Federația Rusă să-l susțină pe Putin. Ajuns de pomină, adversarul lumii civilizate, nu doar dușmanul Ucrainei și ucrainenilor. Russkii Mir ca alternativă la democrația occidentală. Și ucrainenii, care nu vor să cânte la balalaica rusească, trebuie anihilați/desființați ca națiune/popor/civilizație. Omenirea a mai trecut prin astfel de momente de totalitarism. Fascism sau Comunism. Democrațiile, bune sau mai puțin, având destule fisuri și bube-n cap, s-a dovedit că sunt de preferat unei autocrații. Așa cum a fost cea imperială rusă, din vechimea Rusiei kievene, până la Lenin, Stalin și mai nou acest Putin care trage toate sforile în Rusia de azi. Și ca să intrăm în subiectul de ultimă oră, de care depinde integritate și suveranitatea Republicii Armenia. Aici suntem fără patimi, supărare sau idiosincrazii. Occidentul democratic are interese la Turcia și Azerbadjan. Armenia e iar lăsată de izbeliște. Armenia a ajuns iar să depindă de Rusia și de ce ar vrea să facă Putin. Armenia de azi, ne place sau nu – NU ar fi răspunsul  sec, dar interesul ține fesul și se poate discuta dacă există alternative – este la cheremul rușilor lui Putin. Ce ONU, UE și NATO, vras kăre, cum spun armenii. Că există și Comunitatea Statelor Independente, că se întâlnește Putin cu Președintele chinez Xi să pună Asia/Lumea la cale, ar fi altă mâncare de pește. Nu știu dacă se mai folosește expresia. Alternativa la lumea occidentală, la occident.

Și cu armenii cum rămâne?

Situația Armeniei este dramatică.

Azerbaidjanul a atacat iar Armenia. De câteva zile bune și nopți rele e război. Sunt câteva focare unde artileria grea și dronele azere au atacat localități din Armenia. Separatișii armeni – după formulările jurnaliștilor – sunt armeni care locuiesc pe acele pământuri din Nagorno Karabagh de când e lumea. În aceste ultime zile s-au dat lupte grele. Deja mulți morți  de ambele părți, în doar 72 de ore. Fiecare parte acuzând de deschiderea ostilităților partea cealaltă. Nume de localități precum Goris, și Jermuk, Lachin, Kelbajar,  Dashakasan, circulă pe depeșele agențiilor de presă. Că sunt realități de pe teren, că sunt Fake News, sunt victime și pierderi materiale. Primul ministru Nikol Pașinian l-a sunat pe Putin pentru a interveni. Secretarul de stat american Anthony Blinken a reacționat și el propunând adequate reaction. Cancelarul Olof Schulz , hop și el, doar o cale diplomatică poate aduce încetarea conflictului. Ca și Emmanuel Macron al Franței, care cere încetarea imediată a focului. Ușor de zis, dar greu de respecta pe teren. Ca și cei de la Uniunea Europeană. Care pot da cu gura, dar n-au suport militar care să sperie Azerbaidjanul și Turcia. Care joacă dur împreună. Și profită de situația internațională, războiul din Ucraina și multiplele crize de tot felul cu care e amenințat occidentul, și  fac ce vor în Caucaz, nordul Irakului și Siria. Turcia s-a instalat în ultimele luni și ca mare putere diplomatică – au ajuns dragomanii lui Mahmud II să propună soluții de pace între ruși și ucraineni, cazacii zaporojeni se întorc în morminte. Erdogan deja s-a anunțat că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta, iar azerii sunt curtați din greu de liderii UE. Frau Ursula vizitând recent Baku-ul pentru creșterea livrărilor cantităților de gaze către o Europă speriată că va fi frig în case.

Armenia strigă HELP! Pomoci!

Era și un film cu The Beatles. Nu a rulat pe la noi. L-am văzut la Praga, în 1968, când au intrat rușii în Cehoslovacia lui Dubceck. Fum.

Cine să ajute Armenia?

Armenia, cu toate bisericile ei de 1500 de ani e iar  lăsată – ca de atâtea ori în istoria ei milenară – să se descurce singură. Va fi în stare Nigol Pașinian să găsească soluții adecvate, iar poporul armean să se mobilizeze/solidarizeze în jurul lui și a lui Vehapar, Catolicosului de la Ecimiadzin, ca simbol al unei nații mereu dezbinate, în loc să zbiere demisia prin centrul Erevanului? Situația nu e roză. Un nou conflict militar cu Azerbaidjanul nu ar fi de dorit. Ce se poate face? Un nou război pentru Armenia ar fi catastrofal.  Vecinii, înarmați până în dinți abia așteaptă să sfârtece Armenia. Care are un coniac foarte bun și soldați curajoși, dar nu are dronele care au făcut prăpăd la ultima confruntare din 2020. Turcia lui Erdogan, cu cei 80 de milioane de locuitori și cu o a doua armată din NATO, posesoare de multe blindate, avioane, rachete, drone Bayraktar – și nu numai, Turcia se înarmează de decenii – fără armament nuclear, dar cu baza americană de la Ingirlik pe teritoriul ei și Azerbaidjanul lui Aliev, cu 10 milioane de locuitori, și rezerve imense de gaze naturale și  petrol după care oftează toată Europa lui Frau Ursula von den Leyen ( Economisiți, economisiți, economisiți este noul îndemn civic, pe modelul lui Învățați …al lui Tov. Vladimir Ilici,  între noi fie vorba, nu s-a omorât nici el cu școala) pot face praf Armenia. Dar. Dar au românii o vorbă, nu mor caii dacă vor câinii. Așa ceva nu se va întâmpla. Cu sau fără contestatul Prim Ministru de la Erevan, cu sau fără Karekin, Catolicosul de la Ecimiadzin, în frunte, suntem convinși că armenii vor găsi soluții la o situație aparent fără soluție. Mai sunt niște milioane de armeni prin Diaspora, mai există și memoria generalului Antranig și a  lui Monte Melkonian. Nu vom ceda, orice ar fi. Cum la vârsta mea  mă mișc greu și mi-ar fi greu să alerg cu vreun Kalashnikov în mână, mă pot angaja să stau într-o tranșee de la granița Karabagh-ului și să înjur de mama focului, ca un baraj de artilerie, soldații inamici ai Armeniei: Haivan, ananâna mâ!

 E ceva urât, nu se poate traduce.

by Bedros Horasangian