BEDROS HORASANGIAN /  Armenia pe drumul democrației

Valul de schimbări care a cuprins Armenia și armenii – mai ales din Armenia, în 2018, este departe de a se opri. Ba din contra. Venirea la cârma puterii executive a unui reprezentant al Societății Civile, trecut prin pușcărie ca vechii narodnici ruși din secolul XIX, militant activ pentru drepturile fiecărui cetățean de a fi o voce a propriei conștiințe și nu un  simplu cinovnic, este dovada peremptorie că ceva nu era în ordine în societatea armeană și răul era mult mai extins. În toate straturile societății, dincolo de comemorările de 24 Aprilie, dincoace de refuzul unei generații de a accepta ce au trăit părinții și bunicii lor. Noștri. Ce era doar un refuz al corupției de stat și al nemulțumirii populare devine din aproape în aproape o modificare de paradigmă. Au luat armenii calea democratizării și instaurării unei lumi bazată pe lege, respectarea muncii și a libertăților de a deschide gura și a spune/clama, adevărul? Vom vedea. Semnele unor mutații de profunzime se văd cu ochiul liber. O schimbare benefică nu doar pentru democratizarea unui stat prins între chingile securității naționale și al unei relații economico-financiar-militare speciale cu Rusia dar și autosupusă unor mentalități moștenite de la vechiul regim comunist. Nașterea noului stat Armean după prăbușirea comunismului  și a URSS – poate n-ar strica deloc ca și diaspora ( dispersată și adaptată unor altor/multor moduri de existență să se miște în acest sens) a dat impuls etosului național. Nu doar la Erevan sau în Karabagh, dar și în întreaga lume. 24 aprilie 2015 a solidarizat armenimea de pretutindeni. Așa cum e ea, divizată, împrăștiată peste tot, obosită, tracasată și uzată după 100 de ani ce rămân deja în urmă, dar având deopotrivă și puterea și forța de a-și urma propriul destin. Visul spulberat al armenilor, cum spunea cu amărăciune și resemnare un distins intelectual armean de la Paris într-o remarcabilă lucrare – l-am numit pe Gaidz Minassian – nu este spulberat în nici un fel. Rămâne la fel de viu și proaspăt, oricâte obstacole mai stau încă în calea poporului armean, oricâte sacrificii vor mai fi trebuind fi făcute. We have a Dream, totuși. E nevoie de unitate și încredere, de o coeziune lăuntrică a unui neam, de lideri carismatici în care mulțimea să creadă. Și s-o urmeze. Poate e nevoie să ne aducem aminte mereu de oameni de ispravă ca Generalul Antranik și Monte Melkonian. E nevoie de dârzenie, răbdare – hamperutiun, e pe armenește, și forță – zoravorutiun. Nu doar de horovadz și cântece languroase la duduk. Uneori, un genial și simpatic artist, un comic originar din Liban, dar care ne face să râdem oriunde ne-am găsi, ca Vahe Berberian, poate fi mai profund decât o armată întreagă de politologi. Armenia, cu accentul american al lui Vahe, duduk, și gata, deja ni se umplu ochii de lacrimi. Nu e suficient. Altfel spus, Nikol Pașinian și oamenii lui ar putea da un curs nou și un nou impuls unei societăți și unui popor care a trăit – cum s-a trăit, dar s-a și murit, în masă în 1915 – după toate sucirile și răsucirile istoriei. Ar fi păcat ca armenii și Armenia însăși ca stat să rateze această neașteptate oportunitate. Dacă de la Trump, Angela Merkel și Putin nu așteptăm prea multe, de la armeni așteptăm totul.

Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian