BEDROS HORASANGIAN / ARMENIA 1918-2018

Pe 28 mai 1918, în condiții deosebit de grele pentru armenii scăpați din Primul Război Mondial și din Primul Genocid, se naște dintr-o voință politică exemplară și un complex politic conjunctural, Republica Armeană. După multe secole de când armenii nu mai aveau un stat al lor, se punea pe harta lumii un nou stat armean. După multe suferințe și indescriptibile eforturi. Individuale și colective, ale unor partide politice și personalități. O zi importantă, poate cea mai importantă din istoria unui popor greu încercat. Prima Republică Armenia nu a rezistat prea mult. Doar până în 1920, când după ce deciziile luate prin tratatul de la Sevres care nu au putut fi puse în practică – Armenia urma să primească Kars și Ardahan și să aibă ieșire la Marea Neagră, ofensiva armatei turcești a lui Mustafa Kemal a dat peste cap toate proiectele. Armenii au pierdut ceea ce încă nici nu aveau, dar au salvat cu preț de sânge ceea ce a rămas și azi. Chiar dacă trupele bolșevice care au ocupat Erevanul au transformat micul stat caucazian în RSS Armenia. Păcat că nu s-a tradus și în românește remarcabilul  studiu al unei distinse profesoare de la Paris, Anahid Ter-Minasian, „La Republique d’Armenie”, (Bruxelles, Edition Complexe, 1989, reeditată în 2006) unde găsim toate detaliile despre istoria armenilor și a țării lor. RSS Armenia a făcut parte apoi din gigantul numit URSS(-Bastion al Păcii e!) cum zbieram noi când eram copii și în România. Numai bastion al păcii nu  a fost URSS. Care s-a prăbușit după experimentul lui Gorbaciov cu perestroika și glaznosti al lui cu tot, sub propria greutate, coruptă, ineficientă economic, descentrată ideologic și neputința dovedită de a se reforma. Cum, necum, armenii din Armenia sovietică au traversat și perioada comunistă, astfel că în 1991 i-a naștere Armenia modernă de azi. A doua republică. Care, cu toate multele și gravele probleme ce este obligată să le facă față ține, cum spun românii, steagul sus. Și la propriu, și la figurat. Sigur că azi sunt mai mulți armeni în Diaspora decât în mult oftatul Hayrenic& Merin Hogheră al bunicilor noștri. Sigur că situația materială și economică nu este foarte bună în mult invocata astăzi Patrie. Sigur că doar cu vorbe înălțătoare, cântece patriotice, dansuri săltărețe și horovadz fierbinte nu se ține un popor. E nevoie de unitate, multă muncă, eroism, spirit de sacrificiu și credința într-un Dumnezeu care mereu a fost alături de armenii de pretutindeni. Ieri ca și azi, armenii din Armenia și cei de peste tot, au nevoie de drapelul tricolor și de imnul care-i unește, în republica lor, sau în afara ei. Dincolo de granițele care-i despart și de Araratul care îi domină și protejează în tăcerea lui milenară. Prima Republică Armenia din 1918 a pus bazele statului armean modern de care armenii aveau atâta nevoie. Oricât de mic și plin de nevoi e bine că există. Cu Aznavour și Mkhitarian, cu Kim Kardashian, Diana Atamian și noul Prim Ministru Nikol Pashinyan, de care se leagă multe speranțe pentru un viitor plin de incertitudini și probleme grave. Dacă Armenia sărbătorește 100 de ani de la Prima Republică, mă pot mândri și eu cu 100 de ani de la nașterea mamei mele. Nadia-Nazic Ohanesian, născută la Rostov pe Don, și botezată la Feodosia. Cum așa? Povești armenești.

Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian