BEDROS HORASANGIAN / 24

24 Aprilie este ziua cea neagră a armenilor de pretutindeni. Este ziua comemorării Genocidului din 1915. Timpul s-a expandat, a devenit eternitatea unei tragedii. Așa cum evreii comemorează Yom Hashoa, Ziua Catastrofei la 3 mai, așa cum pe 29 mai grecii comemorează, an de an, cu drapelul național în bernă, căderea Constantinopolului din 1453, când sultanul Mehmet II intră călare în Sfânta Sophia. Ziua neagră nu doar pentru greci, ci pentru toată Europa. Sunt astfel de date care marchează  destinul unor popoare. Toate aceste evenimente și date încărcate de dramatism – nu sunt singurele – ar fi bune și frumoase dacă ar rămâne în memoria trecutului și nu ar mai produce efecte și astăzi. DOSAR 1915 este încă deschis și sângerează. Republica Franceză comemorează de anul acesta Genocidul Armean la nivel național. Președintele Emmanuel Macron a decis, în mod oficial, ca data de 24 aprilie să fie admisă în calendarul republicii. Așa cum tot oficial parlamentarii italieni au recunoscut Genocidul Armean printr-un vot majoritar. Cu doar câteva abțineri și fără nici un vot contra. Suntem în aprilie 2019. Așa cum în Parlamentul Portugaliei s-a votat recunoașterea Genocidului Armean cu o covârșitoare majoritate și doar câteva abțineri. S-a ajuns la un număr de 30 de țări care recunosc, oficial, tragedia și crimele împotriva umanității comise în 1915. Documentația și dosarul lui 1915, este imens. Bazat pe arhive, pe zi ce trece decopertate, cercetate și analizate, pe mărturii ale martorilor – diplomați străini, misionari, cadre medicale, militari care au fost alături de trupele otomane, etc – un imens material stă la dispoziția cercetătorilor. Care și-au făcut cu brio datoria de a spune ce e de spus. Doar că. Doar că autoritățile turcești de azi, ca și cele de ieri, ignoră toate acestea și mențin același agresiv discurs al negării evidențelor. Refuzând orice fel de responsabilitate pentru crimele comise, ignorând multitudinea de dovezi și gesturi politice. De ieri sau de azi. Ministrul de externe turc pune la punct iritat o politiciană din Franța care a îndrăznit să pomenească de genocid la o întrunire NATO. Și atrage atenția, nervos, asupra celor petrecute în Algeria și Ruanda, scoțând în evidență similare responsabilități. Adică Macron și Franța să tacă. Nu tace nici Franța, nici Macron, nici Parlamentul italian, nici cel portughez. Cum să închizi gura la toți? Președintele Turciei de astăzi nu se lasă nici el mai prejos și contestă iritat toate aceste luări de poziție în favoarea adevărului. Care nu este doar al armenilor, ci și al turcilor de azi, târâți în negaționismul oficial început cu decenii în urmă. Președintele Tayyp Regep Erdogan, oricât de musulman pios ar fi, jignește memoria acelor armeni – nu doar armeni, ci și asiro-caldeeni, nestorieni, greci, copți etc. cu toții creștini din Imperiul Otoman – uciși acum peste 100 de ani – afirmând că au fost victime ale unui Război Civil. Au făcut rele și unii și alții, a curs sânge, toată lumea a suferit, și civilii și militarii turci, nu doar armenii. Și nu e nimeni de vină. Sau toată lumea e de vină, și unii și alții au fost de vină. La guerre, comme a la guerre. O teză periculoasă și neadevărată. Unii au fost criminali, alții victime. Nu-i putem pune pe picior de egalitate. Să uităm ce-a fost. Cum așa? Chiar așa. Nu doar autoritățile turce de azi, ci și un întreg popor turc, e obligat să-și asume un adevăr istoric asumat de sute de cadre universitare, cercetători din toată lumea și mii de volume care spun totul despre ce și cum a fost. Ultima intrare în bibliotecă, un masiv și ultradocumentat volum, semnat de profesorul Hans-Lucas Kieser, sub titlul, care spune totul, „Talaat Pasha. Father of Modern Turkey, Arhitect of Genocide” ( Princeton University Press, Princeton & Oxford, 2018)” Restul e politică. Interesele politice, oricât de strategice ar fi, nu pot să ascundă ignore și să șteargă adevărul. Care, oricum ar fi, rămâne. Oricât ar fi ignorat, măsluit, manipulat, ascuns. 24 este cifra cea neagră din calendarul pe aprilie al armenilor. Câți mai sunt.

Hristos a înviat !, se spune până la înălțare.

Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian