BEDROS HORASANGIAN : 24 aprilie și Iulian Chifu

Ziua cea neagră a armenilor de pretutindeni a coincis anul acesta cu Paștele Ortodox. Moment de resuscitare spirituală pentru toate comunitățile de armeni din întreaga lume. Moment de comemorare a victimelor din acel tragic an 1915 și a următorilor care au urmat. Rană deschisă a memoriei colective a unui popor care își revendică nu doar dreptul la memorie, ci chiar la existență. Dacă evenimentele tragice din ultimul secol au marcat grav evoluția poporului armean, ca parte a unei întregi civilizații, dacă succesivele provocări pe care destinul ni le-a scos în cale au fost depășite cu eforturi și sacrificii a mai multor generații, războiul de 44 de zile din Nagorno-Karabagh departe de a consfinți printr-o încetare a focului un conflict militar, a redeschis vechile dosare politico-economice, cu grave consecințe sociale, ale Armeniei și armenilor. De azi. Situația din Armenia este gravă, ca și relațiile cu vecinii săi. Situația internațională nici ea nu este mai puțin explozivă, de când a început războiul – da, e război în toată regula, oricât nu-i place Președintelui rus Vladimir Putin termenul – în Ucraina. Armenia nu este parte la conflict, dar nu are cum să nu privească cu îngrijorare tot ce se întâmplă. Prin lume, în Ucraina, la propriile granițe. La Washington, Președintele Joe Biden a reiterat și anul acesta de 24 aprilie recunoașterea ca genocid a celor întâmplate în 1915. Ankara și Președintele turc Tayyp Erdogan refuză să-și asume vreo responsabilitate pentru crimele comise de autoritățile otomane. Armenii nu au murit de foame, frig și epidemiile  care au ucis și etnici turci în timpul WW1 – cum încearcă să impună propaganda negaționistă turcă, de ieri și de azi contrar dovezilor aduse de miile de documente și studiilor publicate  în ultimele decenii, ci au fost uciși cu cruzime de soldați ai armatei otomane și membri ai triburilor kurde care i-au măcelărit și jefuit fără prea multe suspine și șoapte. Armenia în clipa de față se află într-o situație extrem de sensibilă. Primul Ministru Nikol Pașinian este obligat să joace la mai multe capete. Să împace situația internă cu cea externă. Chiar dacă a câștigat alegerile, opoziția de la Erevan e departe de a accepta o coabitare cu partidul de guvernământ și frustrările unei populații izolate în Caucazul de sud de restul lumii. Cu Azerbaidjanul în primul rând, provocând forțele armene la granițele încă nu bine stabilite. Cu o Turcia băgată în seamă de noua conjunctură internațională,care vrea să joace un rol major de mare putere regională, intervenind în situația explozivă din Ucraina. Interes major, ca membru NATO și acces la Marea Neagră, dar și ca partener economic&financiar al unei Rusii supuse unei presiuni din ce în ce mai mari. Ce poate face Armenia? Să găsească soluții de compromis, printr-o abilă și extrem de elastică diplomație externă. Rușii – aflați în conflict deschis cu NATO și o bună  parte a democrațiilor vestice ( inclusiv România) – asigură – ne place sau nu acesta e adevărul – securitatea Armeniei. Militar vorbind marja de manevră a Armeniei este extrem de mică. Dincolo de vulnerabilitățile financiare, economice, sociale, nu în ultimul rând energetice. De aceea, credem că sugestia consilierului PM român, Iulian Chifu, la conferința de la Șuși din zilele trecute „ South Caucasus: Development and Cooperation” de a integra Armenia cu Turcia într-o formă de unitate economică, oricât ar părea productivă și eficientă, e supusă eșecului. Pe de o parte a suspiciunilor și neîncredere în părțile ostile până la conflict armat dur și cu multe victime de ambele părți. Iar apoi în personalitatea consilierului Primului Ministru român, Iulian Chifu, o veche trompetă a propagandei proazere de ani în șir. Dacă rămânea un simplu analist de politică internațională Iulian Chifu avea dreptul să avanseze orice fel de idei sau inepții. Dar ca reprezentant la statului român, fost consilier de la vârste fragede pe la mulți demnitari români – Cristian Diaconescu, Crin Antonescu, etc universitar, prof. asociat repejor, având onoruri ale SRI-ului și demnități publice, certificat ORNIS ( am avut și noi) etc  – i s-a dat nas și a ajuns și consilier prezidențial (concurs, ceva, oh, nu e cazul!) al altui fățiș filo turco-azer, Hă-hă-hă,  unde sunt bani mulți apar mulți mușterii, Traian Băsescu ( parcă ieri dădea buzna direct de la aeroportul din Baku la mormântul lui Heydar Aliev, tatăl actualului președinte azer, cu care Iulian Chifu schimbă bezele de ani buni, nu avem cum să nu ne amintim mizeriile scrise la adresa armenilor în timpul războiul de acum doi ani etc) era mai bine să stea acasă și să nu facă deplasarea la Șuși unde s-a fotografiat fudul sub steagul azer. Este adevărat că România are un parteneriat strategic și cu Turcia și cu Azerbaidjanul, știm bine că interesul ține fesul, dar tot atât de bine știm că puțină decență și prudență diplomatică nu strică niciodată. Nu te dai în stambă dacă ești consilier al Primului Ministru, stai la masă la Kiev față-n față cu Zelensky – ciudat cum televiziunile românești nu i-au  pomenit numele alături de cele ale lui Bogdan Aurescu, Ministrul de externe, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și însuși PM, Ciucă. Foarte tare. A fost Iulian Chifu incognito la Kiev și pe față în Azerbaidjan, într-o zonă recent ocupată de azeri? De aceea nu putem avea încredere în bunele intenții ale analistului politic român și receptăm cu gust amar jocul său mediatic. Poate ar merita să facă un drum și la Erevan să depună o coroană de flori la Tsitsernakaberd. I se va spune și ce este acolo și ce simbolizează.

by Bedros Horasangian