BEDROS HORASANGIAN /   2018 – Anul lui Pashinyan

Când trăiești în România ești mai atent la ce învârte Președintele Klaus Iohannis și ce sucește Varujan Vosganian, decât la ce se întâmplă în Armenia, sigur că nu ești la curent cu toate detaliile unei schimbări politice de anvergura celei consumate anul acesta. Un simplu marș, început în 31 martie la Gyumri, parcurgând 150 de kilometri până în capitala țării, de un simplu deputat al opoziției, terminat la 13 aprilie la Erevan, a făcut ca protestele începute în toată țara pe 23 aprilie să ducă la demisia nou înscăunatului premier, fost președinte, Serj Sargsyan. Pe 8 mai, prin votul Adunării Naționale a Armeniei, Nikol Pashinyan devenea noul Prim Ministru al unei Armenii care-și savura primii pași ai democrației reale obținute fără vărsare de sânge. Puterea parlamentară nu era însă de partea noilor actanți politici. Și s-a ajuns la alegeri anticipate, dorite de partea celor aflați pe valul simpatiei populare, nedorite de partidul Republican din Armenia, aflat în cădere liberă ca popularitate. Și alegerile din 9 decembrie au fost câștigate detașat de Alianța „Pasul Meu”, condusă de același Nikol Pashinyan, ce are acum de partea sa și puterea parlamentară. Bucuria momentului și uimirea numeroșilor analiști/observatori/comentatori politici, ba chiar și universitari, precum cei de la Fletcher School of Law&Diplomacy – prestigioasă unitate academică de științe politice și relații internaționale de la Tufts University, Massachussets, unde a învățat unul dintre apropiații tovarăși de drum și consilieri ai lui Nikol Pașinian, Davit Sanasaryan, după cum am aflat dintr-un excelent interviu al lui Arsen Arzumanyan  –   va fi urmată în mod cert de greutățile guvernării. De punerea în practică și adaptarea la o realitatea extrem de complexă, precum este situația Republicii Armenia de astăzi.  Prioritatea zero este asigurarea suveranității țării și rezolvarea pașnică a situației din Karabagh. Relația specială strategică cu Rusia lui Putin, nu va impieta pentru o deschidere mai mare pentru relațiile cu Uniunea Europeană. În plan intern, vor fi necesare schimbări radicale în gestionarea fondurilor publice. Reducerea birocrației post sovietice și a autocrației unei funcționărimi adaptate la ar-iev-dur ( ia și dă) încă de pe vremea Imperiilor Otoman și Persan, Orientul cu care armenii au avut de-a face mereu și iar. Ieri ca și azi. Dincolo de lupta împotriva corupției și ridicarea nivelului de trai, al bunăstării materiale ale armenilor. O creștere economică va trebui obținută printr-un efort conjugat al cetățenilor Armeniei, al autorităților și cu cel al investitorilor străini. Armeni inclusiv. Repetăm, nu e simplu, vor trebui demontate mentalități bine înșurubate în mentalul colectiv după deceniile de comunism, va trebui multă răbdare, înțelepciune și tenacitate pentru a duce la capăt și niște proiecte de țară. Cu susținerea întregului popor, inclusiv al unei diaspore care va fi obligată să susțină, la ce se suspină lăcrimos, la serbări și aniversări de tot felul, Mer Hairenik! Armenia. Anul 2018 este anul lui Nikol Pashinyan. Îi suntem alături.

La mulți ani, Shad darineru!

Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian