BEDROS HORASANGIAN : 1,5 milioane+ Hrant Dink+5000

Pe 24 aprilie armenimea din întreaga lume comemorează, în fiecare an, tragedia din 1915. Pe 24 aprilie armenii de pretutindeni – și sunt răspândiți peste tot în lumea largă, după ce au fost izgoniți de pe pământurile lor ancestrale – îi plâng și deplâng pe toți cei care, până să devină și sfinți, au devenit victimele unui teribil genocid. Pe 24 aprilie, armenii de peste tot aduc aminte întregii omeniri de responsabilitatea oficialităților turcești, care, ieri ca și azi, nu recunosc această crimă împotriva umanități. Și nu-și asumă responsabilitatea faptelor comise sub regimul Junilor Turci acum peste o sută de ani. Dar  timpul are răbdare, ca și memoria colectivă a omenirii. Dincolo de interesele strategice ale unor mari puteri, dincoace de interesele economico-financiare ale altora. Adevărul nu este de mai multe feluri. Genocidul a marcat nu doar istoria armenilor transformați în victime, ci și istoria turcilor. Care și-au clădit viitorul, după prăbușirea Imperiului Otoman, pe o uriașă crimă colectivă, cu toate consecințele ei. Democrația și libertatea nu se pot baza decât pe adevăr și drepturile omului. Uciderea a peste 1,5 milioane de armeni cât și spolierea bunurilor și proprietăților lor – documentația uriașă adunată în ultimii ani nu mai lasă loc la interpretări – a aruncat într-un viitor incert  istoria de mii de ani a armenilor. La acest bilanț sinistru se adaugă și uciderea jurnalistului Hrandt Dink – doar pentru faptul că era armean – dar și pe cei 5000 de tineri care au luptat sub steag armenesc în conflictul din Nagorno-Karabagh, pentru ceea ce bunicii noștri, spuneau în șoaptă, lăcrimând, Merin Hogheră!( Pământurile noastre) Dumnezeu să-i odihnească în Pace pe toți! În aceste zile, când ne pregătim cu toții de marea sărbătoare pascală, armenii trec pentru a multa oară în istoria lor, prin momente dificile. Nu e ușor de îndurat o înfrângere militară. Nu este ușor de înghițit mizeriile și umilințele pe care le livrează autoritățile de la Baku. Nu este însă loc nici pentru vindicte și căutat vinovați la situația, politică/militară/economică, nu în ultimul rând socială, prin care trec armenii și Armenia. Luați laolaltă, ca popor. Nevoia de solidaritate și  unitate e mai mare ca oricând. Nevoia de speranță, răbdare și încredere în propriul popor devine imperios necesară. Nevoia de a nu ceda, nici disperării, nici inerentelor greutăți poate fi un bun îndemn pentru ziua de mâine.

Care oricum va veni.

Ser ev Miutiun spuneau bunicii noștri.

Că Președintele american Joe Biden va recunoaște sau nu, pe 24 aprilie, Genocidul din 1915 – după cum scriu New York Times și Wall Street Journal – noi tot aici vom fi.

Suntem. Împreună. În Armenia. Oriunde. Peste tot. Unde și cât mai sunt(em) armeni.

Plus 1,5 milioane+ Hrant Dink+5000.

by Bedros Horasangian