BARUYR SEVAG-45
La 17 iunie, acum 45 de ani s-a despărțit de noi BARUYR SEVAG.
Nu și poezia sa novatoare, care cuprinsese deodată tineretul ce a devenit amator de versuri. Versuri care nu mai aveau parfumul unor cronici străvechi, versuri care intrau pe ferestre odată cu aerul proaspăt al prezentului încărcat cu trăirile tinerilor dar si a celor care rămâseseră cu sufletele tinere. Baruyr a fost smuls dintre noi, dar a lăsat versuri care se citesc de parcă au fost scrise chiar azi.
IARBA DE PE MARGINEA DRUMULUI
Am avut noroc:
Eu niciodată
N-am confundat veacul meu aprig cu calendarul
Și nici o dată
Nu am putut (n-am putut!-n-am putut!)
Să devin difuzorul faptului trecător
Echivalent cu succesul…
Norocul meu a funcționat:
Am fost alături de toți și laolaltă,
Dar nu cu cei
Ce vociferau
Și strigau în numele tuturor!
Aducând mereu pe toți ca martori!
Când de era un nume al acestor „toți”
Ei nu aveau mume.
Am avut noroc:
Adesea am ros capătul condeiului
și chiar doar cu atât m-am săturat.
Dar nicicând vănzându-mi condeiul…
Norocul meu a funcționat:
Precum norocul acelei buruiene,
Ce crește la marginea drumului:
Mereu călcată în picioare-
Eu, în loc de tulpină, forțat, mi-am întins rădăcinile…
BĂTĂLIA CU ZIDUL
Mocnesc de dorul bunătății acum…
Din nou eu stau față în față cu mine însumi
Nemulțumit de mine!
Autoblamat!
Și tulburat !
(Această bunătate mă sufocă, cu încetul!)…
Fals și stăpân!
Corect și slugă!-
N-ați obosit de-aceste cuvinte țipat-strigate?
Ce nu se-nfig, ca numele de familie, pe toate ușile.
Dar au devenit destin,
A acelei planete pancraniene, panfrontale,
Ce s-a scârbit chiar și de ecoul vorbelor acestea,
Până la simțul de a voma
Și de aceea se învârte
De scârba asta.
Se rotește, se tot rotește,
Eh, haide n-o mai deplânge…
(Bunătatea asta mă strânge, mă strivește
În imbrătișarea ei călduță de femeie și pumnul ei fierbinte)…
Sunt un predecesor, nimic nu s-a schimbat!
Îmi place forța, așa ca odinioară,
Înainte de toate, forța!
Apoi, forța din nou!
De data asta însă nu cea înțeleasă de voi!
Imensa forța
a Compasiunii și-a Bunătății
Puternică precum e …pâinea:
Imensa forța
a Compasiunii și-a Bunătății!
(Și ea mă copleșește acum-
precum a Patriei chemare)…
Aproape-nvins,
M-am rezemat de-o piatră,
Și împreună schimbăm vorbe,
Eu si piatra,
Aproape fără controverse,
Și chiar fără să privim
Din nou, la râul cel în fața noastră așternut ca marea
Ce-a malurilor sale ființă-neființă o inventariază,
Precum un perceptor fără de milă și lipsit de suflet.
(Bunătatea mă duce rob în fața vămii,
și la juma’ de preț mă scoate la vânzare.)…
Cât vor pofti
Ca acest râu mereu să mă inventarieze,
Ce am ce n-am, asta e totul:
Înfiorătoarea bunătate!
Dușmanul meu!
Jurat!
Ce vrea să-mi stranguleze conștiința
Cu durerea cea ascunsă, cu lupta,
Dar…nu poate!
Pentru că oricât de vijelios ar fi el râul
Tot malurile mai puternice vor fi!
Așa precum e viața mai putenică decât bunătatea.
Bunătatea-mi, la urma urmei am s-o înec!
Și dacă viața ce-nrăiește nu-mi va fi de ajutor,
Înecându-mă …o înec în mine!
Trad.A.Sahaghian