Added on June 22, 2016  Mihai Stepan Cazazian

BARUYR SEVAG-45

 

La 17 iunie, acum 45 de ani s-a despărțit de noi  BARUYR   SEVAG.

Nu și poezia sa novatoare, care   cuprinsese deodată tineretul ce a devenit amator de versuri. Versuri care nu mai aveau parfumul unor cronici străvechi, versuri care intrau pe ferestre odată cu aerul proaspăt al prezentului încărcat cu trăirile tinerilor dar si a celor care rămâseseră cu sufletele tinere. Baruyr a fost smuls dintre noi, dar a lăsat versuri care se citesc de parcă au fost scrise chiar azi.

 

 

 

IARBA  DE PE MARGINEA DRUMULUI

Am avut noroc:

Eu niciodată

N-am confundat veacul meu aprig cu calendarul

Și nici o dată

Nu am putut (n-am putut!-n-am putut!)

Să devin difuzorul faptului trecător

Echivalent cu succesul…

 

Norocul meu a funcționat:

Am fost alături de toți și laolaltă,

Dar nu cu cei

Ce vociferau

Și strigau în numele tuturor!

Aducând mereu pe toți ca martori!

Când de era un nume al  acestor „toți”

Ei nu aveau mume.

 

Am avut noroc:

Adesea am ros capătul condeiului

și chiar doar cu atât m-am săturat.

Dar nicicând vănzându-mi condeiul…

 

Norocul meu a funcționat:

Precum norocul acelei buruiene,

Ce crește la marginea drumului:

Mereu călcată în picioare-

Eu, în loc de tulpină, forțat, mi-am întins rădăcinile…

 

BĂTĂLIA  CU  ZIDUL

 

Mocnesc de dorul bunătății acum…

Din nou eu stau față în față cu mine însumi

Nemulțumit de mine!

Autoblamat!

Și tulburat !

 (Această bunătate mă sufocă, cu încetul!)…

 Fals și stăpân!

Corect și slugă!-

N-ați obosit de-aceste cuvinte țipat-strigate?

Ce nu se-nfig, ca numele de familie, pe toate ușile.

Dar au devenit destin,

A acelei planete pancraniene, panfrontale,

Ce s-a scârbit chiar și de ecoul vorbelor acestea,

Până la simțul de a voma

Și de aceea se învârte

De scârba asta.

Se rotește, se tot rotește,

Eh, haide n-o mai deplânge…

 (Bunătatea asta mă strânge, mă strivește

În imbrătișarea ei călduță de femeie și pumnul ei fierbinte)…

 

Sunt un predecesor, nimic nu s-a schimbat!

Îmi place forța, așa ca odinioară,

Înainte de toate, forța!

Apoi, forța din nou!

De data asta însă nu cea înțeleasă de voi!

Imensa forța

a Compasiunii și-a Bunătății

Puternică precum e …pâinea:

Imensa forța

a Compasiunii și-a Bunătății!

 

(Și ea mă copleșește acum-

precum a Patriei chemare)…

 

 

Aproape-nvins,

M-am rezemat de-o piatră,

Și împreună schimbăm vorbe,

Eu si piatra,

Aproape fără controverse,

Și chiar fără să privim

Din nou, la râul cel în fața noastră așternut ca marea

Ce-a malurilor sale ființă-neființă o inventariază,

Precum un perceptor fără de milă și lipsit de suflet.

 

(Bunătatea mă duce rob în fața vămii,

și la juma’ de preț mă scoate la vânzare.)…

 

Cât vor pofti

Ca acest râu mereu să mă inventarieze,

Ce am ce n-am, asta e totul:

Înfiorătoarea bunătate!

Dușmanul meu!

Jurat!

Ce vrea să-mi stranguleze conștiința

Cu  durerea cea ascunsă, cu lupta,

Dar…nu poate!

 

Pentru că oricât de vijelios ar fi el râul

Tot malurile mai puternice vor fi!

Așa precum e viața mai putenică decât bunătatea.

 

Bunătatea-mi, la urma urmei am s-o înec!

Și dacă viața ce-nrăiește nu-mi va fi de ajutor,

Înecându-mă …o înec în mine!

 

Trad.A.Sahaghian