Simona Paula Dobrescu

BARI / REDESCHIDEREA BISERICII SFÂNTUL GRIGORIE ARMEANUL

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, după lungi și minuțioase lucrări de restaurare, a fost redeschisă la Bari, Biserica dedicată Sfântului Grigorie Armeanul. Biserica situată vis-a-vis de Bazilica Pontificală Sfântul Nicolae, are o deosebită valoare artistică și istorică, fiind vorba de cel mai vechi edificiu de cult din oraș ,a cărui existență este amintită încă din primii ani ai secolului al XI-lea. Situată în spațiul curții catapanului, înaltul funcționar al Imperiului, care în Sudul Italiei administra Thema (provincia) Longobardia, a cărei capitală era Bari – mă refer la perioada dominației bizantine care a durat în acest teritoriu  până în 1071 – nu a fost dărâmată pentru a înlesni construirea Bazilicii care adăpostește mormântul cu osemintele Sfântului Nicolae. De o rară  și simplă frumusețe Biserica San Grigorie Armeanul, a reprezentat în timpul secolelor, “popasul” sugestiv și bine meritat  al pelerinilor, în vizită la Bazilica Sfântului Nicolae.               

Simona Paula Dobrescu

Sfântul Grigorie Armeanul, ale cărui oseminte au fost aduse în Puglia de către călugării armeni în timpul persecuțiilor iconoclastice este Sfântul protector al orașului Nardo’, (Lecce) iar craniul se găsește la Napoli, unde este venerat.