Mihai Stepan Cazazian

BACĂU / Lumina Crăciunului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Încă un an, încă
un Crăciun petrecut alături de comunitatea armeană, și nu doar. În ziua de 6
ianuarie, armenii credincioși de pretutindeni sărbătoresc ziua Nașterii
Domnului, o zi în care sufletele vibrează la unison, o sărbătoare a împăcării,
a iubirii, a înțelegerii. Sărbătorind Crăciunul și Boboteaza în aceeași zi, pe
6 ianuarie, armenii păstrează tradițiile inițiale ale creștinismului.

Ca în fiecare an,
Uniunea Armenilor din România – Sucursala Bacău, președinte Vasile Agop, a
organizat petrecerea de sărbătorire a “Pomului de Crăciun”, a “Crăciunului
Armenesc” şi a “Bobotezei”, care a debutat cu slujba oficiată de PC Protoiereu Avedis Mandalian, vicar
general al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, canonic de vastă şi
rafinată cultură, bradul împodobit strălucind asemeni
luminii din Betleem! Cei mai nerăbdători au fost “piticii”, în așteptarea
MOȘULUI și darurilor primite. Jucăriile au prins viață în mânuțele lor de
copii, cărțile au dat contur personajelor din poveste, dulciurile fiind și ele
nelipsite!

Invitații s-au înfruptat
din bucate armenești pregătite cu pricepere de membrii comunității și …bună
dispoziție! Bineînțeles că nu au lipsit colindele, glasurile de copii,
clinchetele de zurgălăi, urăturile, tradiții armenești, tradiții românești. Cu
inimile deschise, voie bună şi prietenie reprezentanții altor minorităţi
naţionale din județul Bacău (evrei, germani, italieni, rromi) cât și membrii
simpatizanți ai UAR sucursala Bacău au participat la sărbătoarea Crăciunului!

La mulți ani
binecuvântați, dragi armeni!

La mulți ani,
oameni frumoși de pretutindeni!

Shnorhavor Tsnundd!

 Cristina Elena Stoica – membru simpatizant a U A R suc. Bacău