Mihai Stepan Cazazian

BACĂU / Copiii, mugurii vieţii!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

DSC_0218
 DSC_0194Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim unde şi când începe şi nu ştim când şi unde se termină. Este singurul moment al vieţii în care trăim totul cu maximă intensitate, în care râdem şi plângem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm în câteva secunde, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.Ziua de 1 iunie 2015  pentru micuţii armeni din filiala Bacău a însemnat  bucurie, voioşie şi fericire. Glasuri de copii au răsunat la unison prin cântece şi poezie, întrecându-se unii pe alţii prin talentele lor poate multe nedescoperite. Timp de câteva ore, copiii au devenit tot mai creativi, prin desenele lor cu creta colorată pe asfalt,  prin creioanele colorate care  îşi urmau traseul pe cărţile de colorat dând astfel naştere unor personaje de poveste  sau chiar imaginare. S-a dansat, s-a cântat   karaoke  într-o deplină armonie, zumzetul prichindeilor prinzând  ecou  tot mai departe.DSC_0262

Copiii s-au desfătat cu bunătăţi, dulciuri şi fructe devenind astfel ei înşişi o dulceaţă de vară însorită, din care noi adulţii, părinţii şi bunicii, ne-am înfruptat cu mare drag, amintindu-ne şi noi de anii copilăriei. Surpriza a venit din partea organizatorilor, unde ca de obicei domnul Vasile Agop, a fost prinţul fermecat din poveste dăruind, astfel, cadouri celor mici, umplându-le inimile de bucurie şi speranţă.

Să fii copil

Este un dar frumos

Pe care l-a  lasat ISUS HRISTOS

Să fii om mare

E un privilegiu

Bătrân, copil

Totul e – o sărbătoare!!!

La mulţi ani, dragi copii, părinţi şi bunici!

Cristina-Elena Stoica