BACĂU / Ansamblul Nairi din Constanța la Festivalul Hayastan

“Hayastan”, este numele festivalului armenesc de la Bacău. Și nici nu se putea numi altfel, căci a cuprins esența Armeniei în toată splendoarea sa, în cele trei zile superbe de septembrie, în care străvechea urbe moldavă a răsunat în armonii armenești. Întăia oară, trupa de dansuri Nairi, a armenilor constănțeni, s-a aflat pe scena acestui festival, cumva ca o recunoaștere natională a calității și dăruirii care rezidă din fiecare mișcare, din fiecare zâmbet, din fiecare trup, din fiecare inimă. Toate amanuntele spectacolului au fost încărcate de simboluri: de la costume, în care negrul rafinat a fost ales pentru a sublinia strălucirea auriului, ca o simbioză între trecut și viitor, la diademele suptile care sugerează noblețea suavă a unui popor distins, la mișcarile grațioase ale fetelor tinere și mature deopotriva, la melodiile atent alese pentru a pune în valoare toate aceste elementele esențiale armenești. Nu au pășit, ci au plutit pe scenă, au umplut aerul de serenitate, de maiestrie, de eternitate.

Ecourile acestui festival vor răsuna multă vreme de acum înainte și amănuntele importante ale întregului acestor trei zile vor veni către dumneavoastră pe multe căi. Eu doar simt că trebuie să aștern aceste căteva rânduri pentru minunata noastră trupă, a cărei prestație nu a lăsat să se vadă efortul extraordinar care a stat în spatele celor 15 minute de reprezentație. Sunt mândră să fiu parte a acestui proiect special și mulțumesc în numele tuturor Dlui Vasile Agop, Președintele UAR Bacău, pentru această oportunitate, Dlui Liviu Merdinian pentru tot sprijinul de care l-am primit, comunității armene din Constanța care a fost și este mereu alături de noi, Angelicăi Terzian, pentru toată dăruirea coordonării și a coregrafiei, tuturor fetelor din ansamblu, care au reușit o performanță de-a dreptul deosebită: Cristina Merdinian, Carmen Maxitian, Sevinci Diradurian, Alis Avachian, Silviana Ciucă.

Acum este vremea noastră să dovedim iubirea pentru Armenia când ne creștem copiii învățându-i limba și istoria, când pregătim madagh-ul ca o veșnică revenire a speranță, când mergem la slujbă și ne rugăm pentru viitor, când dansăm.

Luiza TERZIAN, Nairi

by Redactor