AVEDUM – BUNA VESTIRE – la Constanța
Conform calendarului sărbătorilor religioase ale Bisericii Apostolice Armene , data de 7 aprilie este consacrată celebrării sărbătorii Bunei Vestiri – AVEDUM-ului, întru amintirea zilei când fecioara Maria, Cea fericită între femei, a primit vestea alegerii Sale ca Sfântă Născătoare de Dumnezeu. La aceeași dată – printr-o dispoziție emisă de Sanctitatea Sa, Patriarhul (Catolikosul) tuturor armenilor, se sărbătorește și Ziua mamelor, precum și a femeilor ce așteaptă bucuria maternității, o dată cu regenerarea ciclică a naturii, primăvara.
Cu acest prilej, duminică, 6 aprilie, după oficierea Sfintei Liturghii, a urmat ceremonia de binecuvântare a tinerelor mame, un emoționant ritual, prin care mame tinere și, deopotrivă, copiii lor au primit darul Cuvântului Sfânt al Domnului din partea părintelui paroh Oshakan Khachatryan , în acordurile unei melodii consacrate acestei solemnități.
După Liturghie, toți credincioșii, în număr deosebit de mare, au coborât în sala de festivități unde a avut loc o serbare dedicată acestui eveniment, pregătită de doamna Armine Khachatryan, preoteasă, și doamna Azaduhi Benlian, membră în consiliul parohial. Preludiul micului spectacol ne-a surprins pe toți, când un grup de fetițe – fluturași cu rochițe pastelate și aripi diafane, agitând baghete magice, au împresurat publicul, ocupând scena improvizată. Dincolo de dansul – ne dăm seama, cu dificultate pregătit – ne-au emoționat micuțele apariții de poveste, și mai presus de asta, sugestia că avem un viitor a adus lacrimi în ochii asistenței. Câte un trandafir roșu fiecărei doamne și domnișoare, dăruit din partea Bisericii, a intesificat momentul. A urmat un recital de pian, în execuția recunoscutului de-acum, Aramig Niță, foarte apreciat de întreaga asistență. Doamna Armine Khachatryan a interpretat un căntec frumos ,,Siro larov’’, acompaniată la orgă de Luiza Terzian, bucurându-se de aplauze generoase din partea tuturor; și cum ne doream să nu se încheie acest plăcut spectacol, cu atât mai frumos, cu cât era oferit de copiii noștri, ne-am bucurat să constatăm că mai urmează cântece și recitări în interpretarea acelorași copii, care, iată, au știut să ne adune aici, la biserică,simplu, firesc, fără îndemnuri și rugăminți, doar prin dăruire și efort personal. Desigur, și limba română a fost reprezentată, prin recitarea de către Victor Ciucă, elev în clasa a III-a, a poeziei RUGĂCIUNE, creată de poetul național Mihai Eminescu, cel mai frumos omagiu adus Sfintei Marii. În încheiere, corul ,,Zvartnoț’’ al bisericii nostrum a intonat câteva melodii populare armenești autentice, sub conducerea competentă și neobosită a doamnei preotese. Copiilor le-au fost oferite recompense în daruri și stimulente din partea filialei constănțene a U.A.R. Ca de obicei, nu ne-am putut despărți fără o repriză de conversație la o cafeluță și un dulce.
A doua zi, luni, 7 aprilie, a fost oficiată Sfânta Liturghie dedicată sărbătorii de Avedum, de data aceasta chiar în ziua fixată de canoanele Bisericii Apostolice Armene, la care au participat cei care s-au putut degreva de obligațiile de serviciu; astfel, s-a putut bucura întreaga comunitate de celebrarea acestei sărbători.
În încheiere, părintele paroh Oshakan ne-a urat ca „prototipul ideal ai Maicii Domnului să constituie pururi un model de urmat pentru toate mamele , pentru toți credincioșii, iar binecuvântarea Sa să fie nelipsită asupra caselor noastre.”
Arșaluis Gurău