AVARAYR, relatare de la fața locului

      Cronicarii, de cele mai multe ori au relatat faptele petrecute cu ceva ani, uneori decenii, în urmă. Le-au judecat în perspectivă, de multe ori filtrate prin plasa timpului sau/și a analizelor unor izvoare precedente. Nu este cazul Istoriei Vartanienilor, scrisă  în secolul V foarte curând după anul 451, când a avut loc bătălia dela Avarayr, pe râul Tăghmud. Atunci, la bătălie a particpat și EGHISHE (ԵՂԻՇԷ) care și-a scris cronica în calitate de martor ocular. El ne-a lăsat o cronică vie, detaliată, cu amănunte ce nu se mai regăsesc în cronicile târzii  de exemplu la  Ghazar Parpeți care narează faptele structurate și rostuite în desfășurarea lor logică și ordonată, așa precum poate nu au fost. Cu toate că Ghazar a folosit multe pasaje din Eghișe, el le-a preluat dându-le însă o interpretare proprie, doctă. Trimiteri la Avarayr se găsesc în numeroasele ediții mai vechi sau mai noi, inclusiv în limbi de circulație, precum si în difrerite enciclopedii și dictionare.  Eghișe însă, unul din învățăceii lui Mashtoț, ca participant la bătălie ne prezintă descrierea unui martor ocular.

          Bătălia a avut loc la 26 mai 451, pe câmpia Avarayrului, pe malul râului Tăghmud, ținutul Vaspuragan, la cica 60 km SV de Nahicevan și circa 50 km vest de Julfa, unde se confruntau circa 66000 de armeni condusi de sparapetul (general) Vartan Mamigonian, și corpul expediționar persan trimis de Yazdegert, șahul Persiei, de trei ori mai numeros ca armenii,condus de Mușkan Niusalavurt. Misiunea persilor era cucerirea Armeniei, inlocuirea preoților cu magi zoroaștrii cu treceea populației la zoroastrism și renegarea creștinismului, demolarea bisericilor și ridicarea de capiști zoroastre (închinători ai focului). Yazdeghert se temea ca religia creștină să nu atragă Armenia de partea Bizanțului și a Romei. Perșii au crezut că au învins pe câmpul de luptă, deoarece comandantul suprem Vartan a căzut în luptă. În realitate armenii au înregistrat o victorie strategică majoră deoarece nici unul din obiectivele perșilor nu au fost atinse. Cu toate că perșii, cunoscând spiritul combativ al armenilor veniseră cu elefanți de luptă (echivalentul tancurilor de azi) și cu mercenari (la fel cum procedează unii și azi), mercenari fiind triburi de Geghți, Huni, Katiși si Aparhați, care erau dispusi pe flancul drept. Ei s-au risipit văzând pierderile grele suferite de perși. Prințul Vasac Siuni, l-a trădat pe Vartan trecând de partea perșilor. El dorea să se proclame rege al Armeniei promițând trecerea țării la zoroastrism si mărirea tributului. De aceea l-a liniștit pe Mușcan speriat că nu a reușit să semneze un act de capitulare, convingându-l că îl va conduce la cetățile și castelele în care se retrăseseră trupele armene. Armenii asediați au rezistat însă iar unii s-au repliat în alte cetăți producând risipirea si dezorganizarea trupelor lui Mușcan Niusalavurt care în cele din urmă au revenit la Ctesiphon, capitala unde îl aștepta pedeapsa șahului. Yazdeghert nu i-a acordat încredere nici lui Vasac spunând :„tu care ai trădat pe ai tăi cu atât mai mult mă vei trăda și pe mine”. Aproape 40 de ani Armenia a dus lupte de gherilă cu perșii. Când a venit pe tron un alt Șah (Peroz I), acesta a trimis o delegație care,  în anul 484 la Năvarsak, a semnat un acord de pace cu Vahan Mamigonian, nepotul lui Vartan,unde victoria armenilor de la Avarayr era consemnată prin recunoastere a religiei creștine și a Bisericii Armene de Persia, dar și cu recunoașterea autoritătii persane și plata tributului. Între timp influența Bizanțului și a Romei nu mai era atât de puternică. Să nu uităm că nu cu mult timp în urmă , în anul 476  paloșul lui Odoacru prăbușea Imperiul Roman în praful istoriei. Iar neparticiparea prelaților armeni la Conciliul de la Calcedon  din 451 , unde a fost condamnat monofizitismul, putea crea un clivaj față de Bizanț. Deși  Biserica Armeană nu a fost niciodata monofizită. Deci Persia putea fi liniștită acum în privință influenței vestice asupra Armeniei care era involuntar la răspântia intereselor „marilor puteri” ale lumii de atunci. Ca, de altfel, și acum.

***

          Dar să dăm cuvântul istoricului Eghișe, sosit de pe câmpia însângerată a Avaryrului călcată de copitele cailor și a elefanților de luptă, presărată cu cadavrele perșilor și a luptătorilor armeni. Bătălia începea în dimineața aceea …

          „ Cele două armate, cu dibăcie  și mare mânie, furioase și amândouă cu forță feroce s-au repezit una în alta. Zgomotul și larma produsă de cele două părți izbucnea precum cea din norii ingrămădiți ce se reped unii in alții, iar huruitul vocilor făcea să tremure văile munților. Numeroasele coifuri și zale ale militarilor străluceau pecum razele care vin dela soare. Iar mișcările amestecate ale nenumăratelor  lănci și suliți păreau un foc imens ce coboară din cer. Pentru că cine oare este în stare să povestească marea îmvâlmășeală a sunetelor sau duduitul scutierilor ori vâjăitul coardelor arcurilor care pur si simplu asurzea urechile tuturor.

          Trebuia să vezi ce învălmașeală și încordare fără seamăn era de ambele părți când se izbeau cu avânt și îndrăzneală năpustindu-se iară cei mai greoi la minte se prosteu și mai mult, cei fricoși se deprimau,vitejii deveneau mai bravi, iar cei fară de teamă strigau din răsputeri. Și toată această mulțime a blocat râul pretutindeni și oastea perșilor temându-se de dificultățile râului începu să bată pasul pe loc. Iar oastea armeană a trecut râul, și s-a atacat cu mare forță. Izbindu-se cu mare avânt de ambele părți a căzut răniți la pământ zvârcolindu-se.

          În această turburare, privind roată, viteazul Vartan, văzu că cei mai aleși ostași ai perșilor au început să stânjenească flancul stâng al oastei armenilor. Și el cu mare avânt s-a repezit acolo și zdrobind aripa dreapta a oastei perșilor și împresurându-i i-a măcelărit. Și a semănat printre ei o mare frământare că până și ordinea neclintită a madian gund-ului s-a destămat și s-a risipit si chiar înainte de sfârșitul bătăliei a dat bir cu fugiții.

          Apoi privi roată Mușcan Niusalavurt si văzu că din oastea armenilor unii au rămas în urmă prin văile munților. Ca urmare dădu glas încurajând oastea ariilor  care stateau în fața oștirii lui Vartan. Acolo ambele părți șimțeau că sunt învinși, și numărul cadavrelor era așa de mare că păreau că sunt niște grămezi de bolovani.

          Când văzu asta Mușcan Niusalavurt, a așteptat elefanții lui Ardașir, care era urcat pe aceștia, ca pe un turn de observare a unui oraș întărit, și cu sunetul puternic al trâmbițelor a iuțit pe ostașii săi și cu cei din avangardă i-a împresurat.

          Iar bravul Vartan cu lăncierii săi a făcut un mare măcel acolo, și  chiar el însuși a avut meritul de a primii cununa jertfei supreme.

          Iară bătălia lungindu-se, iar ziua se apropia de sfârșit   spre seară s-a terminat.

Mulți și-au aflat moartea acolo. Mai cu seamă că așa dese erau cadavrele și unele lângă altele că păreau precum lemnele tăiate din pădure.

          Acolo puteai vedea frângerea sulițelor si ruperea arcurilor, și nu puteau desluși limpede trupurile celor căzuți și era mare panică si turburare de ambele parți pentru cei căzuți. Iar cei care au rămas în viață s-au risipit prin văile si plaiurile munților și  dacă se întâlneau unii cu alții iarăsi se omorau între ei, și așa a continuat până ce soarele nu a ajuns la apus.

          Și pentru că vremea era primăvăratică, iarba verde s-a umplut de pete rosii de sânge. Mai cu seamă dacă vedea cineva grămezile de cadavre i se frângea inima și i se răsuceau mațele auzind murmurul răniților, gemetele celor zdrobiți, răniții care se târau, se răsuceau și se mișcau, fuga fricoșilor, șederea lor în ascunzișuri, disperarea celor lipsiți de vitejie, țipetele femeilor, tânguirea celor dragi, doliul celor apropiați, vaietele prietenilor. Pentru că nici o parte nu a învins, sau a fost învinsă. Ci vitejii luptând cu viteji ambele părți au înregistrat înfrângerea.

          Dar deoarece marele Sparapet al armenilor căzuse pe câmpul de luptă, după aceea nu a mai fost nici o căpetenie în loc, si care să adune ostașii rămași în viață. Și cu toate că cei rămași în viața erau mai numeroși decât cei morți, ei s-au risipit și s-au tras spre locurile întărite ale țării apărând multe localități și cetăți pe care nimeni nu putea să le cucerească…

          Și au căzut din oastea armeană una mie si trei zeci si cinci oameni. Iară din partea renegaților și a pâgănilor în ziua aceea au căzut trei mii cinci sute și patruzeci si patru oameni. Đin aceștia nouă erau de viță nobilă. Si tare s-a mai întristat Mușcan Niusalavurt. Mai cu seama când a văzut că pierdeile oastei sale erau de trei ori mai severe decât ale armenilor, puterea și tăria lui s-a frânt, si inima lui nu se ostoia ca sa poată lua o hotărâre căci văzu că războiul nu se sfârșise precum crezuse el. Și din nobilii căzuți erau prieteni ai  șahului și nu știa cum sa scrie despre asta și cum sa dea seamă îi era frică deoarece o bătalie așa de mare nu putea fi trecuta cu vederea.

          Și în timp ce era pierdut cu aceste gânduri și se frământa renegatul Vasac, care se ascunsese până atunci pe după elefanți, și scăpase de măcel, începu să-l consoleze spunând de tot felul de tertipuri ca să-l liniștească. Cum ar putea lupta prin  înșelăciune cu  cetățile. Să spună că șahul a trimis carte de iertare a răscoalei și că totul va rămâne ca înainte, ca ei să deschidă porțile. Dar oștenii armeni cunoșteau mișeliile lui Vasac așa că nu au dat crezare și au luptat mai departe.”

          Cartea lui Eghise are 7 capitole și un al 8-lea capitol unde sunt descrise torturile și chinurile îndurate de preoți.

          Din text reiese că Eghișe nu a mai apucat pacea de la Năvarsac și de aceea nu o pomenește. Acest text vine din adâncul celor peste 1600 de ani care au trecut peste el. Autorul avea un alt orizont, un alt bagaj de valori si priorități, alte nuanțe legate de lexicul pe care l-a folosit. Judecat la orizontul secolului V, lucrarea sa este insă una de căpetenie și face parte din operele secolului de aur alături de celelalte. Însă firul roșu care străbate paginile aceste relatări nemaipomenite e dragostea de Patrie și de Credința pe care o apară cu tărie.

ARPIAR SAHAGHIAN

.

NOTE–—————————————————–

EGHISHE- (410-475) A studiat intre 432-441 la Alexandria (Egipt)

GHAZAR PARPEȚI (Lazăr din Parp) Data nașterii si morții nu sunt consemnate. Studiază între 465-470 la Bizanț, În anul 490  incepe să scrie o istorie a armenilor.

EGHISHE a fost tiparit la Bolis  (1764, 1860, 1866, 1871, 1873,), Petersburg (1774, 1787) Nor Nahicevan (1787) Calcuta (1816) Veneția (1828,1838, 1852, ,1864,1893, 1902, 1903), Teodosia (1861), Paris (1861) Moscova (1861,1892, ) ,Ierusalim(1865),  Smirna (1867), Tiflis (1879, 1904, 1913), Londra (eng) 1830, Veneția (it) 1840, Paris (fr) 1844, 1869) Tiflis (rus) 1853, Traduceri din grabar in așharhabar : 1863, 1891, 1911 (2 ed),  1946 Ediții recente: Avarayr de Gulbenkian Yedvard, 1971 New York, Storia di Vardan ed.Citta Nuova, 2005, Battle of Avarayr de Jesse Russell, Ronald Cohn 2012, Hystory of Vardan and the Armenian War , Harvard

University, 1984, Enciclopedia Armeană vol I, Enciclopedia Iranica vol I . The  Oxfod Dictionary of Late Antiquity, by Oliver Nicholson, Oxford University Press 2018 (print & on line) ș.a.

Romane: Vartanank, de Derenic Demirgian, Plastică : Avarayr, pictură murală de Grigor Khangian, Bătălia de la Avarayr, pictură de  Eduard Isabekyan ,  Vardan si Ghevond Ereț realizată de un pictor venețian.

MADIAN GUND  „corp de militari nemuritori”  La perși era o unitate militară care se completa imediat ce unul din ostasi cădea în timpul luptei, ca să lase impresia că erau nemuritori.

ARII, așa se denumeau perșii între ei. (de aici termenul de arian)

by Mihai Stepan Cazazian