Elena Chobanyan

AȘ FI VRUT CA OAMENII SĂ-ȘI FI SCHIMBAT MODUL DE RELAȚIONARE ÎNTRE EI – spune scriitorul Ivan Antonyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Dacă ne pierdem caracterul național, e ca și cum ne vom pierde chipul și asta va duce la distrugere. Trebuie neapărat să avem grijă de rădăcinile noastre şi cred că generația noastră nu ar trebui să aibă altceva de făcut decât să  reînvie istoria și să păstreze valorile“, − spune scriitorul Ivan Antonyan cu îngrijorare.

– De ce aţi decis să scrieţi tocmai despre Sos Sargsyan, ca erou al cărții dvs.? V-aţi mai întâlnit și cu alți mari armeni?

– Cu ani în urmă, Sos Sargsyan a fost invitat la Vanadzor pentru a fi sărbătorit, la vârsta de 80 de ani, la teatrul care poartă numele altui mare actor armean, Hovhannes Abelyan. La vremea respectivă studiam la Institutul de Stat pentru Teatru şi Cinematografie  din Erevan ​​şi rectorul, artistul poporului al Republicii Armenia, profesorul Hakob Azizyan ne-a dus pe noi, ca studenți ai lui, să participăm la ceremonia aniversară. Ceremonia a fost una minunată. Eu și fratele meu Arcadi ne-am grăbit să-l felicităm pe Sos Sargsyan. În acea mulțime, poate din noroc, m-a întrebat tocmai pe mine: „Hei, de ce te grăbești așa? Ai de gând să faci o carte?” A urmat imediat răspunsul meu surprinzător, „Da”.

Este o istorie interesantă. Probabil că aminti, de acel episod, des.

–  Aşa este. De fapt m-a motivat să scriu o carte dedicată marelui armean Sos Sargsyan. Și poate în viitorul apropiat voi scrie şi despre alții. Dacă veți  fi atenți, veți vedea că am dedicat, fiecare număr al revistei pe care o edităm, unuia dintre marii armeni ai nației, cum ar fi Artavazd Peleshyan, Tigran Mansuryan, Ruben Matevosyan, Hacob Azizyan, Vandos Gharaghiozyan, Vahagn Mughneţyan, Edvard Khlghatyan și alții.

– Domnule Antonyan, fiind iniţiatorul şi editorul revistelor „Hayantar” și „Arvestaked” (Artistul), care sunt dificultățile în editare și care sunt provocările actualelor vremuri în editarea acestor reviste ?

– „Hayantar” este un periodic de mediu al Republicii Armenia iar revista educațională și culturală „Arvestaked”(Artistul) am creat-o împreună cu colegii mei, oameni dedicați culturii. Înainte de redactare, colectăm materialele, le postăm pe pagini în conformitate cu titlurile. În cea mai mare parte, nu este atât de dificil, deoarece alături de mine sunt profesionişti. În ceea ce privește perioada actuală, trebuie să spun că încercăm să prezentăm cele două reviste  în spiritul vremii. În acest sens căutăm să prezentăm informațiile  cât mai corect publicului, lucru pe care cred că l-am reușit. Și răspunsul primit de la cititori demonstrează acest lucru.

– Credeți că societatea de astăzi își amintește în mod corespunzător de marii noștri înaintași, oare se păstrează istoria şi momentele valoroase ale trecutului?

– Știi, timpul și istoria au însușirea de a se schimba și de a fi schimbătoare. Poetul veacurilor, Cearenț, spunea: “De vrei cîntul să-ți fie ascultat, fă-te spiritul vremurilor tale”. S-a referit la rațiune. Nu suntem împotrivă, dar, în zilele noastre, parcă vor să împingă în planul doi elementul național, care este cel mai important pentru păstrarea genelor noastre.

Volumul „Munca realizată este omul” a lui Ivan Antonyan, artist, editor de ziare și președinte al Centrului Educațional și Cultural, a fost publicat în 2017. Cartea, este o culegere de memorii și manuscrise ale profesorului autorului.

            – Mulți oameni susţin astăzi că ar trebui să privim înainte fără a ne întoarce în trecut. Nimic despre gena armeană! De ce?

            – Azi unii oficiali aduc un omagiu europenismului, ceea ce ne-a pus în fața unor evenimente ireversibile. Trebuie să ne trezim şi să ne bazăm pe specificul nostru național, nu avem altă cale. Doar așa vom avea succes în cultură, educație, știință, tehnologie și alte domenii importante. Guvernul trebuie în primul rând să respecte pe profesor, cultivatorul pământului. La urma urmei, acești oameni sunt creatorii viitorului nostru, educatorii generațiilor viitoare. Profesorul este înzestrat cu o misiune excepțională dată de Dumnezeu, iar muncitorul în construcții ne oferă o clădire și acoperiș. Iţi poţi imagina… ?!

Profesorul este cel care îndrumă modul de viață al unei persoane, hrănește alfabetul Ayb și Ben din alfabetul lui Maștoț. Vorbim adesea despre educația și știința noastră, cu care, din păcate, ne ocupăm puţin. În loc să vorbim, trebuie să acționăm, să muncim din greu. Rezultatul constă în acţiunea noastră. Poetul tuturor armenilor ar spune: „Lucrarea este nemuritoare…”

Elena CHOBANYAN