Bedros Horasangian

ARTE / Un mare eveniment artistic- Retrospectiva Ervant Nicogosian de la Sinaia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

destinul-pictorului-care-si-a-pierdut-vederea

 

Recent renovatul Cazino din Sinaia, care are și o elegantă galerie de artă a găzduit o curpinzătoare expoziție cu lucrările lui Ervant Nicogosian. Un mare artist, puțin cunoscut în afara breslei de specialitate, chiar dacă apreciat în interiorul ei la cote înalte.Un pictor cu o biografie fracturată de o deportare în URSS, care numai Bastion al păcii nu a fost, după cum sunau sloganurile propagandei sovietice, un pictor care și-a clădit o operă în anii cuprinși într-o exsitență contorsionată. cu îndîrjire, consecvență și abnegație pentru a atinge limanul, serenitatea, deloc senină, a marii arte. Marea Artă a lui Ervant Nicogosian, care pentru prima dată este, a fost, expusă în expoziția de la Sinaia,într-o formă care să ateste nu doar munca, strădania, tumultul, căutările,neliniștile nu puține,ale unui pictor, ci și geniul său.Nu sunt simple formule de circumstanță. Expozițiile de pănă acum,girate în ultimii ani de prestigiul incontestabil al maestrului Paul Gherasim, bun prieten și vecin de atelier cu ciufutul pictor armean, au fost în spații mici. Cel puțin cele pe care am apucat să le văd. La galeriile Simeza sau BMR. Abia acum am avut ocazia să percep într-un spațiu generos,în care lucrările lui Ervant Nicogosian puteau să respire. Și să se coaguleze într-un proiect de-o viață de mare anvergură. Transformarea culorilor și a compoziției în desen. Desenul destructurat în microcosmosuri tensionate, spațiul devenind un timp al unor informe bine rînduite forme.  Dincolo de formulările și cuvintele puse în joc, există mulțimea de tablouri prezentate și frumos panotate în pereții unui spațiu adecvat.Lucrări din diferite perioade de creație, mai cuminți, cum erau suitele de Ferestre , sau direct explozive, din ultimii ani, cînd resuscitarea memoriei artistului distila sucirile istoriei în dezarticularea mijloacelor de expresie. Forme, cuvinte, cifre, expresia unei căutări de sine și a reverberațiilor lumii prin care a trecut. Modelul pictorului, tema lui ultimă,resurecția apocalipsei, insurecția revoltei personale. A formelor, a culorilor, a liniilor juxtapose. Abia acum au putut desluși, iubitorii operei lui Nicogosian, cu lucrările puse într-o anume ordine și tematică – a fost expusă și o cuminte lucrare de junețe în care realismul unui portret era realizat în dulcele stil clasic al picturii de șevalet – opțiunile estetice și explozia de culori și idei cu Poster-E.-Nicogosian-Sinaia-2015care și-a construit, plin de neliniștită fervoare sau explozivă neliniște canavaua unei opera unitare. Așezarea operei picturale a lui Nicogosian în descendența unor mari pictori români nu spune mare lucru. Asocierea artei sale doar suferințelor îndurate în adolescență sau chinuitoarelor căutări ale orbirii sale la senectute, spun prea puțin. A fost ochiul minții, cel interior, al lui Ervant Nicogosian care l-a călăuzit mereu, a fost nelinștea sa lăuntrică mecanismul care i-a îndemnat mâna și spiritul său neliniștit să construiască spații, mai mari sau mai mici, de forme și culori. Abstracționismul său, care este vădit legat de expresionismul american al anilor 40 -50 și mai puțin de al pictorilor nonfigurativi români ( nici ei nu mulți, de la Mathis Teutsch la Țuculescu, să zicem, un abstraționism cuminte, față de ce oferă nicogosian) vine să contureze un expresionism virulent, care satisface exploziile lui lăuntrice. Ne-am bucurat foarte mult în ziua vernisajului de la Sinaia, cînd un artist de talia lui Dan Cioca, cu mulți ani petrecuți la New York și un bun cunoscător al artei moderne, nu doar americane, a apreciat în grad înalt opera lui Ervant Nicogosian, descoperită sub semnul unei mari uimiri,și a confirmat conexiunile avansate, nu o dată de mine, legate de  De Kooning și Arshile Gorky, aducînd în discuție și opera barcelonezului Tapies.Care a avut acum doi ani o mare retrospectivă  la MoMA, Museum of Modern Art, din NYC. Așa cum credem cu tărie și azi și acum,că o astfel de retrospectivă Ervant Nicogosian precum cea de la Sinaia, deschisă la New York, Paris sau Londra ar fi o uriașă surpriză pentru iubitorii de artă de pretutindeni, cît și pentru critica de specialitate. Pare un vis, dar aș vrea să apuc să văd o asemenea minune. Așa cum am perceput, cu emoția de rigoare și bucuriile vizuale adiacente în expoziția Ervant Nicogosian de la Sinaia. O fi fost armean, amicul Ervant – i-am rămas dator cu o carte, dar sper pînă la urmă să-i apară acele contorsionate memorii – o fi fost deportat tînărul nevinovat Nicogosian, o fi orbit aproape de tot la bătrînețe veșnic nemulțumitul pictor, dar ce rămîne sunt un număr de zeci de lucrări de primă mînă care fac din el un mare artist. Mi se pare aspectul cel mai important, picturalitatea lucrărilor sale. O anume știință a dozării culorilor și formelor fără formă. E multă rigoare acolo unde pare că totul e o simplă joacă a întîmplării, ca la Jackson Pollock, un alt mare pictor abstract american. Borges , orb fiind, sunt sigur că ar fi apreciat în grad înalt, la rîndul lui, lucrările lui Nicogosian. Sunt multe detalii ale acestei lumi care ne scapă, sunt și mai multe detalii care-i unesc pe marii artiști ai lumii. Nu mie jenă s-o spun cu tărie, Ervant Nicogosian printre ei.

Bedros Horasangian