Arhiepiscopia Armeana

ARȚAKH / „Am pierdut o bătălie dar în război victoria va fi a noastră”, spune PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România și Locțiitor al Eparhiei Armene din Bulgaria

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

ÎNTREBARE: La  27 septembrie 2020, Azerbaidjanul a declanșat un război nedeclarat și a atacat Republica Independentă Arțakh. Prea Sfinția Voastră ați plecat deîndată pe front spre a vă alătura trupelor armene ale Arțakhului ce luptau cu inamicul. Ce v-a determinat să procedați astfel și cum considerați că ați ajutat pe soldați?

RĂSPUNS: Am plecat în Arțakh cu binecuvântarea Sanctitații Sale Karekin II, Patriarhul Suprem și Catolicos al Tuturor Armenilor, spre a mă alătura soldatului armean, comandantului și voluntarului pentru a-i însufleți și ridica spiritul lor de luptă. Credem că nu e nimic surprinzător în asta, întrucât de-a lungul întregii istorii a poporului armean duhovnicul armean nu a fost doar predicator, ci și soldat, cu crucea într-o mână și arma în cealaltă, pentru a lua parte la misiunea sfântă de apărare  ori eliberare  a Patriei. Acest război, nu face nici el excepție în privința participării clericilor  de-a lungul întregii linii a frontului. Biserica Armeană în toate timpurile a fost chezaș al statului iar in situațiile când lipsea statalitatea ea a luat asupra sa și conducerea politică.

ÎNTREBARE:  Cum ați găsit nivelul de pregătire militară a trupelor noastre și care era moralul lor  de luptă?

 RĂSPUNS: Am văzut în Arțakh soldați și ofițeri bravi, cu inimi de leu, cu spirit eroic, care nu se gândeau nicio clipă la înfrângere, retragere sau teamă. Au făptuit numeroase acte de eroism în decursul acestui război, care merită să fie amintite și consemnate pentru educarea generațiilor viitoare, ca factor de educație. Noi condamnăm pe toți cei  care pe nedrept afirmă că soldatul armean  a dezertat sau a fugit. Soldatul armean nu este dezertor. Soldatul armean pare un înger al Domnului trimis pe pământ, îngerul păzitor al hotarelor armene. Noi am zărit în ochii soldaților prezența lui Dumnezeu, și am învățăt de la soldatul armean vitejia și spiritul de sacrificiu de a-și da viața pentru cauza sfântă. Noi am văzut pe soldații armeni ca pe niște sfinți în viață ce mergeau alături de noi. Dacă cineva caută sfințenia atunci armata armeană este prima poartă pentru el. Noi suntem recunoscători soldului armean care ne-a împărtășit cu spiritul Avarayr-ului si Sardarabad-ului. Însă, după cum am văzut apoi, doar spiritul de luptă si vitejia nu erau suficiente în acest război, și am obținut ce am obținut acum.

 ÎNTREBARE: Ați întâlnit soldați care s-au distins cu fapte de vitejie cu spirit de sacrificiu luptând cu abnegație pe linia  frontului?

RĂSPUNS: Am spus deja, am fost martor la multe acte de bravură. Am văzut soldați care fiind înconjurați 7 zile la rând, nu și-au pierdut moralul, nu s-au descurajat și au îndeplinit cu eroism misiunea lor de luptă. Am întâlnit soldați răniți, și chiar un soldat cu ambele picioare atinse, care cântau cântece militare de luptă însuflețind pe camarazii lor. În privirile soldaților am văzut calea morții și a crucii, dar totodată cu pilda Învierii Domnului, calea victoriei și a renașterii. Soldatul armean acționa nu din bravură  doar ci îndeplinea misiunea sfântă ce purcede din istoria Patriei și a neamului îndeplinind legământul lor inspirat de istorie.

 ÎNTREBARE: Cum au primit ei sprijinul Dumneavoastră duhovnicesc și cum s-a manifestat apropierea lor de reprezentanții Bisericii Armene? Au mai fost și alți duhovnici pe front alături de Sfinția Voastră?

RĂSPUNS: Să notăm că încă de 24 de ani funcționează Autoritatea Spirituală din cadrul Forțelor Armate a RA (Republicii Armene), și circa 60 de duhovnici, în frunte cu conducătorul spiritual al Forțelor Armate  PS Episcop Vrtanes Abrahamian, prestează serviciul duhovnicesc în cadrul armatei armene, mai cu seamă în unitațile frontaliere, așa dar prezența clericilor la graniță, inclusiv în timp de război, nu poate fi socotită ca ceva neobișnuit. Însă în afară de duhovnicii ce servesc în cadrul Forțelor Armate, au plecat pe front, cu binecuvântarea Patriarhului Suprem, și alți clerici din diferite dioceze din Armenia și Diaspora. Adică apropierea militarului și duhovnicului, a armatei și bisericii este rezultatul serviciului a mai mult de câteva zeci de preoți militari. Orice război este în sine un fenomen groaznic, și câteodată induce teamă și de aici sentimente de ezitare. Duhovnicul este cel care risipește teama, îndepărtează ezitarea, și oferă militarului ideea sacrificiului conștient, ideea nemuririi și eternității, ca un legământ sfânt lăsat Patriei. Prezența duhovnicului amintește de prezența lui Dumnezeu, de viața veșnică și duce la acte de eroism. Cu durere în suflet trebuie să consemnăm că în cursul acestui al doilea război din Arțakh s-au jertfit și sunt martiri doi diaconi, iar un abate până astăzi e considerat pierdut fără urmă.

 ÎNTREBARE: Ne puteți povesti o întâmplare din care să reiasă legătura militarilor cu Biserica Armeană și cum au relaționat ei cu preotul care îndeplinea serviciul religios?   

RĂSPUNS: Clerici au fost în toate pozițiile de luptă și punctele de sprijin. Noi ne deplasam de la o poziție de foc la alta, oficiam botezuri și spovedanii. În multe cazuri soldații înșiși inițiau întâlnirile cu noi, și solicitau spovedania sau botezul, căci erau conștienți că ziua de mâine ar putea să nu mai vină pentru ei. Putem relata despre o lunetistă de elită care a cerut să fie botezată ca sa moară creștină, după cum ne-a spus. Amintim pe soldatul care a compus un cântec pentru comandatul său căzut în luptă, sau primarul unui sat care ne-a rugat să sfințim crucea bisericii și să o așeze pe clopotniță pentru ca în caz că va fi bombardată să fie consemnată ca lăcaș de rugăciune creștin.                                                                                                                       

ÎNTREBARE:  S-a scris în presă că deși militarii erau bine pregătiți, armamentul adversarului, superior prin cantitate și calitate ( drone, obuze cu fragmentație, bombe cu fosfor) a condus la un dezechilibru tactic nefavorabil nouă. Ce credeți, acest fapt a fost condiționat de deficiențele conducerii politice și eforturile nesatisfăcătoare ale administrării apărării?

 RĂSPUNS: Cum am spus mai înainte, soldatul armean apăra cu prețul vieții sale frontierele strămoșești, însă asta era, după cum s-a spus, războiul celei de a 5-a generații, unde rezultatul războiului se decide de tehnologiile cele mai noi, forțele aeriene, dronele. În acest sens am văzut că există unele probleme, mai cu seamă problema apărării antiaeriene, când ore întregi ne aflam literalmente sub tirul rachetelor lansate de drone. Noi am văzut că existau probleme cu completarea efectivelor, colaborarea între unități, probleme în spatele frontului, sau cele privind conducerea politică, dar niciodată probleme legate de soldații ce luptau în linia întâi.

 ÎNTREBARE:  Deci armata nu a pierdut elanul său de luptă și capacitatea combativă și ar fi putut fi victorioasă dacă ar fi avut sprijinul competent al factorilor politici și al lumii civilizate, care trebuia să ia atitudine adecvată și să condamne acțiunile părții agresoare.                                                                               

RĂSPUNS: Absolut. După cum am spus, a pune la îndoială pregătirea militară de luptă a soldaților și moralul lor nici nu se discută. Altele sunt problemele, dacă au fost deficiențe în spatele frontului sau conducerea politică a acționat greșit, și s-a reușit să se facă apel la energia totală a poporului armean. În această privință sunt multe de făcut printre care și eforturile în planul opiniei internaționale. Noi suntem, de felul nostru, un popor pașnic, așa cum o spune un mare poet armean:„ noi eram pașnici precum munții noștrii, voi ca niște vânturi ați năvălit sălbatic”. Noi aveam încredere în doctrina umanistă a Europei, noi aveam încredere în dreptul la autodeterminare a popoarelor, aveam încredere în Consiliul Europei, în ONU, și în multe alte structuri internaționale, în libertatea organizațiilor drepturile omului, lozincile și declarațiile consiliilor de securitate, dar am înțeles că dreptate în lume nu există, există doar profitul și interesul. Prin urmare, noi avem convingerea că nu soldatul armean a fost învins sau poporul armean, ci în acest sens a fost învinsă lumea, omenirea, întrucât lumea secolului 21 se bazează nu pe umanitate, drepturi și valori, ci doar pe profituri. Trebuie remarcat, din păcate, că nici azi, după câteva luni de zile după război, țările civilizate nu vorbesc despre crimele de război  precum și de încălcări ale drepturilor omului comise de forțele azero-turcești în Arțakh, nu ridică problema întoarcerii prizonierilor de război armeni, statutul Arțakhului, utilizarea armamentelor interzise, implicarea mercenarilor precum și alte probleme conexe. Și asta în timp ce partea azeră ucide și torturează prizonierii armeni, îi filmează și prezintă imaginile pe internet. Faptele sunt strigătoare la cer, dar lumea păstrează tăcerea.

 ÎNTREBARE: Pe timpul războiului, unitatea și mobilizarea Diasporei a fost fără precedent. Comunitatea armeană din România cum a reușit să fie de folos Armeniei și Arțakhului?                                                                                                                     

RĂSPUNS: Atunci când poporul armean este unit el este de neînvins. În zilele războiului noi am văzut cum s-a organizat poporul armean, Diaspora. Unitatea Diasporei era fără precedent. Slujind în Diaspora, nu putem omite munca uriașă și importantă pe care a depus-o Diaspora pe timpul războiului și după aceea. Biserica Armeană prin eparhiile sale de pretutindeni a dus o muncă inestimabilă, a organizat colecte, acțiuni de protest, a acordat sprijin social. Nici eparhiile din România și Bulgaria nu au stat deoparte. La îndemnul nostru, în eparhii s-au colectat bani, care au fost virați Fondului Armenia. Permanent ne-am ridicat glasul împotriva agresiunii azere și războiului dezlănțuit de aceștia, si am expediat scrisori oficiale președinților României și Bulgariei pentru reglementarea problemei Arțakhului, Primilor Miniștrii, Miniștrilor Cultelor, persoanelor oficiale. Prin apeluri si declarații am condamnat încălcarea dreptului armenilor de a trăi liberi, apelând la încetarea profanării si distrugerii monumentelor cultural-istorice armene. Din partea Șefilor eparhiilor armene din Europa, și a Reprezentanților Patriarhali am adresat un memorandum și Comisiei Europene a Congresului Episcopal, prezentând starea de fapt ce domnește în Arțakh solicitând adresarea de proteste împotriva maltratării populației, victimă a agresiunii ce se desfășura. În urma eforturilor noastre  perseverente Bisericile  română și bulgară, multe structuri mirene si spirituale precum si oficiali s-au exprimat în timpul războiului prin declarații oficiale, pentru care le exprimăm mulțumiri, dar hotărât lucru s-ar fi putut face mai mult.

ÎNTREBARE:  De fapt  inamicul nu erau doar azerii, ca în 1994. Acum soldații mai aveau în față mercenarii Stat Islamic (Daesh) aduși din Siria de Turcia, experți militari turci, proiectilele cu fragmentare cumpărate din Rusia, și drone cumpărate din Israel, dispozitive multirachete și artilerie modernă antiaeriană, etc.

RĂSPUNS: Așa este. Armata armeană lupta cu armata turco-azeră, detașamente speciale, mercenari aduși din Siria și alte forțe. Acesta a fost un război acerb și de tip nou, atât prin intensitatea acțiunilor de luptă cât și prin materialul nou de război utilizat, iar unele tipuri de arme au fost folosite pentru prima oară.                                                                                     

ÎNTREBARE: Nu este previzibil ca Turcia, profitând de situația creeată, să incerce să deplaseze problema recunoașterii Genocidului în ceață ba chiar să o ignore? Oare aceasta nu este o problemă cardinală care se referă nu numai la Arțakh sau Republica Armenia ci si la armenii de pe toate cele cinci continente, prin urmare la tot poporul armean care numără circa 10 milioane de suflete?

RĂSPUNS: Acțiunile oficialităților turcești denotă că ele au obiective imperialiste pe termen foarte îndelungat. În prezent oficialitățile caută să desființeze Armenia, să finalizeze procesul început încă în 1915, Genocidul, de a deshuma planul panturcismului, în realizarea unie noi geografii în zonă în care Armenia se prezintă ca o piedică. În decursul acestui război Turcia și Azerbaijanul au încercat să dea acțiunilor lor o nuanță religioasă, să prezinte războiul ca un conflict între islam și creștinătate, dar nu au reușit. Poporul armean, în toate țările lumii, a trăit în armonie în mijlocul popoarelor musulmane. Folosind problema Arțakhului Turcia dorește să  facă presiuni mai ales asupra Diasporei și să elimine de pe agenda noastră problema recunoasterii Genocidului Antiarmean. Dar noi nu trebuie să cădem sub influența intrigilor, trebuie să ne redresăm foarte repede coloana și problemele noastre prioritare trebuie să fie recunoașterea Genocidului, reparațiile și, desigur, fundamentarea situației Arțakhului.

ÎNTREBARE:  Prezența Prea Sfinției Voastre în Arțakh, în 2020, o repetă pe cea din timpul războiului de 4 zile, când atunci, ca și acum, erați în prima linie a frontului, purtați vesta antiglonț, și ați trăit sub focul inamicului. Celor care au uitat să le reamintim că acum 1600 de ani la Avarayr, Vartan Mamigonian avea alături de el pe clericul Ghevond Ereț, acum 350 de ani la negocierile cu Petru cel Mare duse de Melikul Ory, acesta era însoțit de episcopal Minas, în 1918, la Sardarabad, Catolicosul Tuturor Armenilor si preoții luptau cu arma în mână și ei au făcut să sune clopotele la toate bisericile până la sfârșitul luptelor. Prin urmare este continuată tradiția istorică care e, deci, o datorie față de poporul căruia îi aparțineți?

RĂSPUNS:  Noi suntem purtători ai istoriei armenilor și religiei noastre sfinte, ale căror  prime tradiții au fost transmise mai înainte în familie, apoi  la Sfântul Scaun de la Ecimiadzin, în anii de studii. Noi am trăit și trăim cu această istorie și vom continua cu convingere să înscriem noi pagini merituoase. Noi credem că Sfânta Biserică Apostolică Armeană este chezașă continuității și eternității Armeniei, Arțakhului și a întregii armenități, iar clericii armeni sunt soldați devotați cu abnegație pentru această chezășie. Atât Biserica Armenilor cât și duhovnicii armeni au depus jurământ față de DOMNUL Nostru Iisus Hristos și Istoria Armenilor. Cu acest jurământ Biserica Armeană înfăptuește si continuă să înfăptuiască misiunea sa sfântă ieri, acum și pururea.         

Interviu realizat de

ARPIAR SAHAGHIAN

  •  
  •