Arsen Arzumanyan

ARSHALUYS PARONYAN: „Matenadaran a fost pentru mine o familie, unde timpul petrecut nu poate fi numit doar muncă”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Foto: Andreea Tănase

Arshaluys Paronyan s-a născut la 25 septembrie 1949, la Erevan, într-o familie repatriată din România. Ani buni a lucrat la Institutul de manuscrise vechi „Matenadaran” și la biblioteca prezidențială din Armenia, precum și la biblioteca și muzeul Casei de Cultură Armene „Dudian” din București. Am conversat cu Arshaluys Paronyan despre câteva momente interesante din activitatea sa.

Doamna Paronyan, veriga ce v-a legat de România au fost familiile părinților dumneavoastră. Cum s-au stabilit ei în România?

Familiile părinților mei se trag din Armenia Occidentală. Rudele mamei mele sunt de la Erzrum și s-au mutat la București după masacrele hamidiene din anii 1890, iar partea tatălui meu este de la Erzănka, de unde, din pricina unui cutremur, membrii familiei s-au mutat la Constantinopol, iar după o vreme la Ruse, în Bulgaria. A fost un episod interesant, când generalul Andranik a înnoptat în casa străbunicului meu patern, Hakob Paronyan, pe când venise în Bulgaria să strângă oaste. Străbunicul și-a oferit cei trei fii lui Andranik, ca să se înroleze în trupele sale, dar generalul i-a primit numai pe doi dintre ei, lăsându-l pe bunicul meu lângă tată-său. Să vă mai spun că în altarul bisericii armenești din Ruse se găsește lucrarea din lemn a străbunicului meu patern, cu inscripția lăsată de acesta: „Această Sfântă Cruce a făurit-o meșterul tâmplar Hakob Paronyan din Erzănka”.
Părinții mei s-au născut la București, s-au căsătorit și, în 1948, s-au repatriat.
La începutul anilor 1990 tatăl meu era director adjunct al școlii de sport pentru tenis de masă, tenis și badminton, când, prin mijlocirea omului de afaceri armean originar din România, Hagop Kârmâzian, a adus în România trei tineri jucători de tenis de masă și, practic, s-a mutat și el ca antrenor al acestora. Legat de tatăl meu să vă mai spun că, încă de mică, m-am călăuzit după îndemnul său, și anume „în viață trebuie să-ți respecți cuvântul dat, să fii responsabilă pentru tot ceea ce faci și spui și să-ți prețuiești timpul; dacă nu urmezi aceste lucruri, nu vei reuși nimic în viață”.

Familia lui Hakob Paronyan

După absolvirea Institutului, v-ați angajat la Matenadaran. Povestiți-ne, vă rog, din această perioadă a vieții dumneavoastră.

Am absolvit Institutul de Limbi Străine „V. Briusov”, dar nu intenționasem să dau admiterea acolo, întrucât eram atrasă foarte mult de artă și voiam să devin istoric de artă. Din păcate, în acea perioadă în Armenia nu exista această posibilitate. Prin urmare, am obținut o diplomă de profesor de franceză, deși am spus întotdeauna că nu voi lucra niciodată ca pedagog, și doar după ani, la București, s-a dovedit că vorba „niciodată să nu spui niciodată” mă viza și pe mine. În februarie 1973 destinul m-a îndreptat spre Matenadaran, de care viața mea s-a legat pentru 30 de ani, până la venirea în România. Acolo am lucrat în secția de bibliotecă, unde mă ocupam în principal cu prelucrarea literaturii de armenologie tipărite în limbi străine (engleză, franceză, germană, italiană, română și altele). Per total erau mii de volume neprelucrate tipărite în limbi străine, stivuite din podea până în tavan, deoarece în ultimii 4-5 ani Matenadaranul nu mai avusese specialiști care să se ocupe de această treabă. Printre altele, la prelucrarea literaturii în arabă cel mai mare ajutor l-am primit de la Levon Ter-Petrosyan, care a fost secretar științific la Matenadaran din 1978, cel care urma să devină primul președinte al Armeniei independente.

Iar primul meu contact cu cartea veche armenească s-a petrecut atunci când Rafael Ișhanyan m-a inclus în echipa care se ocupa de clasificarea cărților vechi pe sistemul elaborat chiar de el. Cuprinsul cărții era prelucrat pe teme, în așa fel, încât temele din carte să fie menționate în toate locurile probabile în care cititorul le-ar fi putut căuta. Adică, obiectivul principal era ușurarea pe cât posibil a accesului cititorului la carte.

La Matenadaran am învățat să apreciez valoarea manuscriselor, a cărților vechi, chiar și a fiecărei rămășițe, și importanța salvării sale. M-am călăuzit după această idee și mai târziu, când am lucrat la alte biblioteci. Dacă cineva aducea chiar și o mică filă în armeană, aceasta nu trebuia să se piardă, trebuia să-și aibă locul său. Matenadaran a fost pentru mine o familie, unde timpul petrecut nu poate fi numit doar muncă.

Cu colegii de la Matenadaran și copiii lor. A. Paronyan – în spate/centru;
primul din dreapta – Levon Ter-Petrosyan, viitorul președinte al Armeniei

Nu este de mirare că, după alegerea sa ca președinte, Levon Ter-Petrosyan v-a invitat să înființați o bibliotecă prezidențială.

Da, Levon Ter-Petrosyan dorea foarte mult să înființeze o bibliotecă prezidențială, dar spunea că „acum nu putem, pentru că avem problema războiului și a hranei, nu-i momentul pentru asta”. În 1993, H. Zadoyan, un armean din America, i-a dăruit președintelui o colecție de carte, ceea ce a oferit, în sfârșit, ocazia înființării unei biblioteci. Dar a avea o colecție de carte nu înseamnă a avea o bibliotecă, lucru despre care am vorbit deseori. Aceasta trebuie prelucrată profesional, pentru a se putea numi bibliotecă. Atunci Levon Ter-Petrosyan m-a invitat să mă ocup de înființarea bibliotecii prezidențiale. Președintele mă cunoștea bine, prin faptul că lucrasem ani buni împreună, și știa cum lucrez. Desigur că nici nu putea fi vorba despre plecarea de la Matenadaran și, prin urmare, am lucrat în două locuri. La început mi-a fost puțin cam greu, deoarece una este să lucrezi la o bibliotecă, să prelucrezi cărți, și altceva este să organizezi o bibliotecă. Am avut succes pe acest plan, întrucât, după puțină vreme, am vizitat biblioteca de la sediul președinției României din Palatul Cotroceni și am studiat-o îndeaproape. Pe atunci Tigran Zargaryan a întocmit un program foarte reușit de digitalizare a cărților, iar noi, în Armenia, am fost printre primii care l-au folosit. La scurt timp după demisia lui Ter-Petrosyan din 1998, s-a luat hotărârea mutării bibliotecii, deja destul de valoroase, în clădirea vecină, din care cauză, din păcate, importanța acesteia a scăzut și treptat biblioteca s-a desființat. Cu toate acestea, până la stabilirea mea în România, am continuat să mă ocup de această bibliotecă aproape 3 ani, dar acel episod din viață mi-a lăsat un gust amar.

Alături de William Saroyan, în fața Matenadaranului

Ce amintiri interesante aveți legate de cartea veche sau de manuscrise?

Momentele interesante sunt multe, dar o să mă refer la unul dintre ele: în a doua jumătate a anilor ‘70 la Matenadaran s-a aflat că la Biblioteca „Lenin” din Moscova au fost găsite două file din „Mșo Cearăntir” („Omeliarul din Muș”), cel mai mare manuscris pe pergament în limba armeană. Cercetătorii noștri s-au dus în grabă acolo și au confirmat faptul. La Matenadaran s-a organizat o manifestare solemnă și, în prezența întregului personal, ne-au fost predate în mod oficial aceste două file. Acest moment m-a impresionat profund, parcă asistam la un eveniment istoric. Desigur că se poate lucra cu manuscrisele în diverse locuri, dar Matenadaranul are o altă forță științifică.

Nu voi uita niciodată niciuna din numeroasele excursii organizate de Matenadaran, care se transformau în adevărate expediții științifice, grație explicațiilor captivante despre fiecare monument în parte ale lui Artashes Matevosyan, cunoscut specialist în manuscrise.

De altfel, chiar și scânteia Mișcării pentru Karabakh a fost într-un fel legată de Matenadaran, întrucât în primele rânduri ale mișcării se aflau numeroși intelectuali, cercetători de la academie, istorici, filologi și alții. Evenimentele din acea perioadă nu pot fi uitate.

Foto: Andreea Tănase

Cum s-a făcut că v-ați stabilit în România?

România nu era un loc necunoscut pentru mine. Prima oară am fost aici la șapte ani, dar am cunoscut țara mult mai bine la 18-19 ani când, alături de 5 familii repatriate, am vizitat numeroase locuri pitorești din România. În octombrie 2001 ne-am stabilit cu familia la București. Desigur, în primul rând, de Matenadaran mă legau atât de multe, încât cu mare greutate am acceptat să plec de acolo. De altfel, pe când lucram acolo, vorbeam deseori despre România cu Suren Kolangian, cunoscutul istoric armean din România, care era unul din principalii noștri cititori. El mi-a povestit multe despre muzeul și biblioteca „Dudian” din București și despre alte moșteniri culturale armenești.

Practic, la București ați găsit de lucru tot în mediul familiar dumneavoastră, înconjurată de cărți, în plus cu exponate de muzeu.

Deși mă gândeam că nu voi mai avea ocazia să lucrez cu cartea, imediat ce m-am stabilit aici mi s-a propus să lucrez la muzeul „Dudian”. Prima oară, de cum am pus piciorul aici, am avut un sentiment de neimaginat, de parcă înaintea mea s-a înfățișat Matenadaranul: poarta de fier, treptele de piatră acoperite de covoare, ducând spre sala exponatelor, peste tot în jurul tău cărți vechi, manuscrise, covoare, impresionante draperii de altar și alte exponate valoroase, și, în cele din urmă, mirosul interiorului, m-au purtat cu gândul la Matenadaran. Parcă găsisem ceva ce pierdusem, mă agățam de o speranță, cum că nu s-a sfârșit totul, iar legăturile cu acel loc nu s-au rupt. Primul manuscris de prelucrarea căruia m-am ocupat este cel mai valoros exponat al muzeului, Evanghelia din Crimeea din 1351, care, până a ajunge la București, a fost păstrată vreme îndelungată în biserica armenească din Iași. Încă de la început cel mai important lucru pe care l-am făcut a fost catalogarea exponatelor, cu numerotare și descriere amănunțită. În cursul acestei activități am stabilit legături de colaborare cu câteva muzee românești. Descrierea exponatelor de muzeu presupunea colaborare cu cercuri de strictă specialitate, de pildă, cu expertul în metale Dan Iliescu, de la care am avut multe de învățat, sau experții în covoare Ileana Crețu și Mihai Lupu de la Muzeul de Istorie, care ne-au pus la dispoziție descrierea amănunțită de strictă specialitate. În acea vreme a început și restaurarea cărților vechi de către specialiști în domeniu, proces în urma căruia circa 60 de cărți vechi au căpătat o a doua viață. Doar la muzeu am înregistrat peste 600 de piese, dar să nu uităm că descrierea fiecărui exponat cere extrem de mult timp. Vă mărturisesc că, pentru catalogarea tuturor obiectelor de muzeu așa cum îmi imaginam eu, ar fi trebuit și mai mult timp, cu implicarea și a altor specialiști.

A contat foarte mult că am participat la două cursuri foarte importante de perfecționare pentru muzeografi, întrucât, în cele din urmă, eu eram expertă în cărți, nu obiecte de muzeu. Îndeosebi cel de-al doilea curs, coordonat de muzeograful Puiu Costoiu, mi-a oferit multe: am susținut 5 examene, am întocmit o lucrare de absolvire de aproape 100 de pagini despre organizarea unei expoziții temporare cu tema „Istoria și soarta manuscriselor vechi armenești”, pentru care președintele comisiei, Ioan Opriș, unul din cei mai cunoscuți muzeografi români, mi-a acordat nota 10, doar trei participanți fiind cotați cu nota maximă. Îmi amintesc cu mândrie că, după aceea, Ioan Opriș și-a adus colegii la noi și le-a arătat ca exemplu cărțile descrise de mine. Îmi mai amintesc că, în timpul cursurilor, observând că puțini auziseră de muzeul nostru, împreună cu coordonatorul am organizat vizita tuturor cursanților la biblioteca și muzeul Casei de Cultură „Dudian”. Entuziasmați de rezultat, anul următor practica participanților a fost organizată la noi.

Din anul 2006 ar fi trebuit să mă ocup și de biblioteca „Dudian”, deoarece, după plecarea doamnei Siran Navruzian, locul rămăsese vacant. În ciuda muncii depuse până atunci, și acolo mai erau multe de făcut. Interesant era că în fondul de la subsol, printre peste 1200 de cărți vechi, am descoperit și circa 40 de manuscrise. În afară de aceasta, mai târziu, Întâistătătorul Bisericii Armene din România, episcopul Datev Hagopian, a transferat la București din diferite orașe circa 250-300 de cărți vechi.

În muzeul „Dudian”, împreună cu marele Charles Aznavour

Experiența dumneavoastră de la Matenadaran trebuie să fi fost neprețuită în ceea ce privește prelucrarea cărților.

Independent de voința mea, firește, în această chestiune mă ghidam după criteriile stricte învățate la Matenadaran. Ce înseamnă prelucrare de specialitate: cărțile vechi, îndeosebi cele din perioada de început, sunt foarte asemănătoare prin aspect și alcătuire cu manuscrisele. Pentru descrierea completă a cărții vechi este necesară existența foii de titlu și a colofonului. Din păcate, mare parte a acestor cărți încă neprelucrate nu avea nici una, nici cealaltă. În acest caz, pentru recuperarea datelor cărții, un rol cât de cât concludent îl au tipul hârtiei, tipul literei, alcătuirea cărții etc. După stabilirea perioadei aproximative a publicării cărții se trece la etapa următoare. La Matenadaran această treabă este mai ușoară, întrucât ai la dispoziție numeroase exemplare pentru comparație. Uneori îi sunam pe foștii mei colegi de la Matenadaran și, în urma discuțiilor, găseam datele câte unei cărți. În chestiunea identificării cărților m-au ajutat foarte mult cataloagele de carte veche, întocmite de Ninel Voskanyan (pentru cărțile tipărite până la 1800) și Hayk Davtyan (pentru cărțile tipărite între 1801-1850). Vă spun, fără exagerare, că s-a întâmplat să muncesc luni de zile la identificarea și prelucrarea câte unei cărți, întrucât nu o înregistram până nu eram sută la sută sigură. Sunt cazuri când găsim deosebiri între cărțile aceleiași ediții: data, locul, totul este identic și, dintr-odată, observi că în două locuri au pus o altă gravură. Așa au hotărât la întocmirea cărții, e greu de zis, de ce. Aceste lucruri le poate vedea doar specialistul care descrie cartea.

După cum am menționat, biblioteca ajunge la o formă finală atunci când fiecare carte este clar și complet descrisă și poate fi găsită cu ușurință de orice doritor. Printre altele, a fost îmbucurător faptul că Biblioteca Metropolitană din București s-a angajat la digitalizarea manuscriselor și cărților noastre vechi, cărora le-a fost atașată descrierea tradusă din armeană în română, proces de care în parte m-am ocupat personal. De altfel, pe tot parcursul activității mele m-a impresionat în mod plăcut faptul că muzeele și bibliotecile românești au arătat un interes deosebit pentru valorile noastre culturale. Nouă ne rămâne să le prezentăm așa cum se cuvine.

La „Dudian” am lucrat până în anul 2012, și, când am crezut încă o dată că munca mea cu cartea s-a încheiat, am primit o propunere din partea armenologului armeano-francez Claude Mutafian și a ambasadorului Armeniei din acea vreme, Hamlet Gasparian, de a mă alătura eforturilor de organizare a expoziției despre patrimoniul armenesc din România.

Îmi amintesc că ați colaborat destul de rodnic cu Claude Mutafian.

Da, acea colaborare constituie una din perioadele minunate din viața mea. Am cutreierat într-o serie de orașe, am făcut studii, iar astăzi știu deja foarte bine ce anume exponat avem, în care muzeu sau biserică, din care oraș. Lusine Sargsyan, expertă în manuscrise sosită din Armenia, a realizat o muncă uriașă și a inventariat manuscrisele armenești aflate în România. Îmi amintesc că m-au impresionat condițiile excepționale de păstrare a manuscriselor aflate la arhivele statului din Cluj, la fel și la Ploiești și în alte locuri. Îmi amintesc că numai în biserica armeană din Gheorgheni am înregistrat cu Lusine într-o singură zi sute de cărți și manuscrise.

Împreună cu Claude Mutafian și Lusine Sargsyan

Ați scris pentru cititorii noștri zeci de articole în armeană și română despre Matenadaran și muzeul și biblioteca „Dudian”.

În realitate puțini știau în comunitatea noastră ce manuscrise valoroase se păstrează la Matenadaran. În 2002-2004 am publicat articolul „Călătorie imaginară la Matenadaran”, căruia i-au urmat o serie de articole de popularizare despre manuscrise, în care pot fi găsite toate informațiile importante legate de manuscrisele armenești. Amintesc și despre cele două suplimente întocmite de mine pentru revista „Ararat”: „Tipărirea primei Biblii în limba armeană” și „Colecția de carte veche armeană a bibliotecii Casei de Cultură „Hovsep și Victoria Dudian” din București”. Cărțile, manuscrisele și alte obiecte de muzeu păstrate la „Dudian” au, într-adevăr, o valoare excepțională.

În prezent activitatea dumneavoastră se leagă de școala armeană de duminică din București. Cum decurg orele?

În anul 2007 mi-a atras atenția faptul că mare parte până și din copiii care vorbeau armeană în familie nu știau citi și scrie armenește. Astfel că s-au adunat 18 copii și am început cursurile de armeană orientală. Școala are acreditare oficială, iar elevii își prezintă la școlile de care aparțin notele primite de la mine, pe care și le adaugă evaluărilor totale. Cu prima grupă a fost puțin dificil, deoarece o singură grupă cuprindea elevi din clasele 2-9. Treptat, calitatea a crescut, iar copiii învățau nu numai scris și citit, ci și civilizație și istorie armeană, după textele întocmite de mine. Elevii mei de azi, de pildă, știu mai multe despre manuscrisele, miniatura sau pergamentele armenești decât adulții. Nu vă pot descrie mulțumirea pe care o trăiesc de fiecare dată când văd cum progresează elevii mei. Astăzi avem trei grupe de elevi, în funcție de nivel, și sper că numărul lor va crește de la an la an. Anul acesta pentru prima oară voi aduna un grup de copii care nu știu deloc armenește. Rolul cunoașterii limbii și alfabetului armenesc este inestimabil în păstrarea identității naționale.

Foto: Andreea Tănase

Și, în încheiere, spuneți-ne pe scurt cum vă apreciați activitatea de până acum?

Perioada petrecută la Matenadaran a fost cea mai fericită din viața mea, atunci mi-am dobândit și meseria. În cadrul cabinetului prezidențial am reușit să pun pe picioare biblioteca și să îndreptățesc încrederea președintelui. La muzeul și biblioteca „Dudian” mi-am adus aportul îndeosebi la prelucrarea cărții vechi armenești, iar participarea conștiincioasă la ore și progresul palpabil al elevilor mei îmi este cea mai mare răsplată.

Arsen ARZUMANYAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *