Armenisch-Deutsche Korrespondenz / Un mare act de echilibru

de Sophia Stahl*

Șoferul meu de taxi vorbeste numai limba rusă. Cu engleza mea nu ajung prea departe Adresa nu-i este cunoscută. Aplicația de traducere ( pe mobil) nu este încă așa de fidelă. Oricum mergem mai departe. Cu limbajul semnelor încerc să explic adresa.  La semafor, șoferul întreabă un alt taximetrist dacă cunoaste drumul. Descrierea dureaza cam mult, în spatele nostru se formează o coadă. Semaforul trece în verde. Șoferul meu nu porneste, în schimb aprinde luminile de avarie. Celelalte mașini claxonează. M-am liniștit, șoferul meu râde. Alte mașini ne depășesc – din ambele părți! Trei minute mai târziu continuăm drumul. Ne deplasăm pe un drum în jurul dealului Arin-Berd.  Văd  Erevanul de sus. Muntele Ararat, simbolul armenilor, este acoperit de ceață. Șoferul meu de taxi îmi arată statuia Maica Armenia. Zâmbește și spune: „Mayr Hayastan”. Am înțeles și ridic degetul mare în sus. Mama Armenia a înlocuit, în 1960, un monument al lui Stalin. Simbolizează femeile care și-au susținut soții în timpul genocidului și în al Doilea Război Mondial. Femeile ca mame, o imagine răspândită în Armenia.

La universitatea Ruso-Armeană sunt întâmpinată cu o engleză perfectă. Majoritatea studenților vorbesc cel puțin trei limbi: armeana, rusa și engleza. Rusa este adesea vorbită în familiile lor, televiziunea rusă este urmărită și sunt citite ziarele rusești. Studenții înșiși doresc să plece în Europa sau America. Tradiție rusă acasă, visând Europa la Universitate. Tineretul caută echilibrul. În timp ce tinerii echilibrați îmi povestesc despre semestrul lor în străinătate în Italia sau în America, îmi schimb părerea despre Armenia. Trebuie Armenia să aleagă o politică pro-rusă sau pro-europeană? Oare este punctul ăsta de vedere german prea simplu ? Pentru armeni, influența rusă nu este un semn de opresiune, ci de solidaritate și recunoștință. „Fără Rusia nu ar mai exista Armenia”, îmi spune al doilea șofer de taxi.

Nici guvernul nu gândeste altfel. Ei rămân angajați cu Uniunea Economică Eurasiatică, adică piața internă și uniunea vamală a țărilor post-sovietice. Chiar și in timpul protestelor, viitorul premier Nikol Pashinyan a precizat: Armenia continuă să mențină alianța cu Rusia. Acesta este motivul pentru care este exclus să fie și membră a Uniunii Europene chiar și după revoluție. Însă vor în continuare să se apropie de aceasta. Din punct de vedere european în primul rând e o contradicție  dar pentru armeni o strategie.

Disputa actuală în privința introducerii  Convenției de la Istanbul ( privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice ) are în vedere, totuși, faptul că succesul acestui document de echilibrare nu poate fi de la bun început garantat. În fiecare zi trebuie reechilibrat. În ciuda avorturilor selective, pentru unii armeni convenția merge prea departe. Bisericile se tem de distrugerea relațiilor familiale tradiționale din Armenia.
Unii studenți de la Universitatea Ruso-Armeana au fost, de asemenea, critici în această privință. Alte organizații precum Tineretul Progresist Armean (Armenien Progressive Youth sau APY), pe de altă parte, solicită astfel de schimbări în societate. Și totuși, președintele organizației, Grigor Yeritsyan, acceptă. „Poate să dureze între 25 și 30 de ani pentru a le pune în aplicare.” Armenii au ieșit în stradă pentru democrație, însă cum ar trebui ea să arate, trebuie discutat în prezent. Întreaga societate caută un echilibru.
Aici însă părerile generațiilor diferă. Revoluția (de catifea) din 2018 a fost injectată de tineri: „Motorul a fost tinerețea”, explică Grigor Yeritsyan de la APY. Evenimentul central pentru generațiile mai vechi, din 1991, a fost întotdeauna Independența armenilor. În schimb, viața din fosta Uniune Sovietică este necunoscută tinerilor. Ei nu au fost nici martorii îmbunătățirii vieții, în urma independenței și nu le-a fost suficient. Din cauza asta bunicii deseori nu au înțeles necesitatea revoluției, dar nepoții lor au fost pe stradă pentru această revoluție. A uni acum cele două generații ar fi un act de echilibru pentru guvern. El trebuie să acționeze destul de blând față de cei mai în vârstă pentru a nu speria acea generație, dar suficient de clar pentru a semnala o schimbare pentru tineri.

Apus de soare: aerul devine mai rece. Eșarfele sunt puse pe cap. De la Cascade încă pot vedea drumul aglomerat, blocajele din trafic. Câinii de pe stradă latră în fundal. Ei se joacă  pe un deal.

Muntele Ararat se vede, în mod clar, pentru prima dată… Armenii din Erevan trăiesc în umbra unui simbol  care nu mai aparține țării lor. Își arată doar dorul. Nu sunt resemnați, ci puternici. Înainte de această călătorie eu nu am cunoscut o astfel de putere prin experiența și capacitate de suferință. Amenințarea existenței  este omniprezentă pentru ei. Un sentiment pe care majoritatea europenilor nu îl mai cunosc. Mie mi s-a părut dubla relație cu Rusia și UE, din perspectivă germană, straină și ciudată. Ar fi evident un gând logic, confortabil și simplu. Armenii însă nu își pot permite acest lucru și crează acest act de echilibru.

Ei caută echilibru – în fiecare zi din nou. Echilibru în conflictele dintre generații, în modul de viață și țări diferite. La fiecare pas greșit ar putea urma o cădere, totuși foarte mare. Însă dacă UE și Rusia acceptă că Armenia, din cauza locației sale geografice și a experienței cu amenințarea  existenței sale, nu poate decide între cei doi poli, acest act de echilibru ar putea deveni o frânghie de siguranță. Mama Armenia de deasupra orașului Erevan ar fi cu siguranță ușurată.

traducere din limba germană de Stepan  Șișmanian

* Sophia
Stahl studiază științe politice și jurnalism
la TU Dortmund. Ea a fost  în Armenia ca
parte a schimbului de jurnaliști germano-armeni.

N.trad.
Articol publicat în numarul 4 din 2019 al revistei ADK (Armenisch-Deutsche Korrespondenz) Revista este editată de DAG (Deutsch-Armenische Gesselschaft – Societatea germano-armeană), Frankfurt a.M. – societate fondată în 1914 în Berlin de Johannes Lepsius, Paul Rohrbach și Avetis Isakahian.

by Mihai Stepan Cazazian