Mihai Stepan Cazazian

Armenii din Gherla – gazde ospitaliere pentru evreii clujeni

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

2013_11_armenievreigherla10-660x330

Cum trec anii. Nici nu ne-am dat seama cei care zi de zi urmărim cu interes manifestările culturale din municipiul Gherla că tradiţionala întîlnire anuală a comunităţilor armeneşti din Gherla şi comunitatea evreiască din Cluj-Napoca a bifat deja a V-a ediţie. An de an, în fiecare toamnă rerezentanţii celor două etnii se întîlnesc în cadrul uniui spectacol artistic. Acuma a fost rîndul vechiului Armenopolis să găzduiască acest eveniment de suflet, onorat de primarul municipiului Gherla, Ioan Neselean (care a şi luat cuvântul, salutînd iniţiativa organizatorilor) şi de viceprimarul Iulia Trif. Spectacolul a fost moderat de cunoscutul om de televiziune Sebesi Karen Attila, preşedintele sucursalei Cluj a Uniunii Armenilor din România şi Andreea Leonid, redactor la Radio Cluj. Din partea celor două comunităţi reprezentate au salutat publicul numeros prezent în sala Casei Municipale de Cultură  domnii Esztegár János, preşedintele filialei Transilvania Nord a Uniunii  Armenilor din România, amfitrionul  întâlnirii şi Schwartz Robert preşedintele Comunităţii Evreieşti din Cluj-Napoca, ambii scoţînd în evidenţă importanţa desfăşurării acestor întâlniri bilateriale, deosebit de rodnice în intensificarea şi întărirea relaţiilor de colaborare dintre comunităţile armeneşti şi evreieşti. Asta ne-a dovedit şi programul deosebit de bogat şi variat (cred că a fost una din cele mai reuşite ediţii) a reprezentaţiei la care am asistat şi care şi de această dată ne-a lăsat o impresie plăcută, ca de altfel şi cele derulate în anii trecute la Casa Tranzit din Cluj-Napoca. Am avut ocazia să reauzim renumitul cor „Shira Hadasha” din Cluj-Napoca, dirijat de prof. Halmos Katalin, muzica klezmer susţinută magistral de apreciata formaţie „Mazel Tov” condus de Vasile Socea, să admirăm formaţiile de dansuri armeneşti „Nur” din Cluj-Napoca şi „Haykaghak” din Gherla coordonat de Erika Esztegár. În premieră, la ediţia a V-a organizatorii gherleni i-au mai invitat pe tinerii Ansamblului „Dansatorii de pe Someş” pregătiţi de soţii Emil şi Geanina Bodea şi pe talentaţii copii  ai formaţiei „Silly Billy” îndrumaţi de instructorul Olimpiu Şipoş. Totul a fost frumos şi înălţător, iată ce înseamnă ca două etnii (care au avut mult de suferit de-a lungul istoriei)  să trăiască în pace şi prietenie, atât în viaţa de toate zilele, cât şi pe…scenă. Chiar de aceea nu putem decît să ridicăm pălăria în faţa acestor oameni de suflet, care în weekendul trecut la Gherla au dat dovadă de mult talent şi măiestrie artistică.

Anul viitor,  cu toţii ne-am dat întâlnire la Casa Tranzit din Cluj-Napoca, acolo unde mesagerii artei şi culturii armeneşti şi evreieşti au avut totdeauna mare succes.

Szekely Csaba