Mihai Stepan Cazazian

ARMENIA / Președintele refuză să-l demită pe șeful armatei, iar criza se agravează

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, a refuzat să semneze ordinul prim-ministrului Nikol Paşinian de demitere a şefului Statului Major al Armatei, agravând astfel şi mai mult criza politică din ţară, unde mii de persoane au manifestat sâmbătă din nou, relatează AFP.

„Preşedintele, în cadrul prerogativelor pe care i le conferă Constituţia, a retrimis textul [care ordona demiterea șefului armatei] având obiecţii”, a explicat într-un comunicat preşedinţia de la Erevan, potrivit căreia criza politică „nu poate fi rezolvată prin schimbări frecvente de responsabili”.

La scurt timp, prim-ministrul a scris pe Facebook că îi va retrimite preşedintelui ordinul, subliniind că decizia lui Sarkissian nu a dezamorsat „deloc” criza.

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Erevan pentru a treia zi consecutiv pentru a cere demisia lui Paşinian, criticat pentru înfrângerea în războiul din Nagorno-Karabakh din toamna lui 2020.

Armenia traversează o criză politică de când Nikol Paşinian a acceptat în noiembrie, sub constrângere, acordul de pace propus de Moscova, parafând astfel o înfrângere umilitoare în faţa Azerbaidjanului.

Criza a luat amploare joi după ce Statul Major a cerut demisia lui Paşinian, care a denunţat o tentativă de puci şi a ordonat demiterea şefului armatei, Onik Gasparian.

Premierul a strâns în jur de 20.000 de susţinători într-o manifestaţie la Erevan, iar opoziţia a răspuns joi şi vineri reunind mii de demonstranţi pentru a cere demisia lui Paşinian.

Sâmbătă, manifestanții au mărșăluit din nou prin centrul Erevanului,
în timp ce mulți oameni i-au încurajat de la ferestrele lor sau din balcoane.
La ora 19:30 (15:30 GMT), coloana de manifestanți a sosit în fața Parlamentului, unde deja unii protestatari au stabilit o tabără, a declarat un jurnalist AFP. Aproximativ 5.000 de manifestanți s-au adunat acolo, după amiază, chemând parlamentarii să acționeze.
„Pachinian trebuie să plece spre binele țării noastre, pentru că este foarte slab astăzi. Nimeni nu-l mai ia în serios “, a declarat pentru AFP, Vera Simonyan, un protestatar de 28 de ani.