Mihai Stepan Cazazian

ARMENIA / Doi mercenari sirieni condamnați la închisoare pe viață

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Procesul a doi mercenari sirieni capturați în conflictul din Nagorno-Karabakh, în toamna trecută și acuzați că au participat la lupte alături de forțele azere, împotriva armenilor, s-a încheiat marți (4 mai) în Armenia, au declarat autoritățile judiciare ale țării.
Audierile din procesul celor doi sirieni, acuzați în special de „terorism”, au avut loc într-o instanță din Siunik (sudul Armeniei). Potrivit rechizitoriului, acești doi „cetățeni sirieni” sunt acuzați că au participat, în cadrul forțelor azere și în schimbul unor „compensații financiare”, la un „război agresiv” lansat de autoritățile azere la sfârșitul lunii septembrie.
„Faptele lor au avut ca scop distrugerea civililor care nu au participat direct la lupte” în Nagorno-Karabakh, un teritoriu eliberat de stăpânirea azeră ”și a le provoca răni grave”, susține rechizitoriul.
Tribunalul din Siunik (sudul Armeniei) „i-a condamnat, după audieri, la închisoare pe viață pentru terorism. Ei și-au recunoscut pe deplin vinovăția ” a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al procurorului, Arevik Khatchatrian.
În total, aproximativ treizeci de mercenari din „grupări teroriste internaționale” au fost identificați și sunt acuzați că au participat la acest conflict. Ei sunt căutați de justiția armeană, potrivit aceleiași surse.
Turcia, care sprijină ferm Azerbaidjanul, a fost acuzată că a trimis mercenari pro-turci din Siria pentru a lupta de partea azeră, acuzație dezmințită de Ankara.