Armenia-Azerbaidjan: NIMIC NOU LA MÜNCHEN

In paralel cu procesul diplomatic armeano-turc, cel al negocierilor armeano-azere purtate sub auspiciile Grupului de la Minsk al OSCE a cunoscut, in ultimii doi ani, o intensificare insotita de previziuni repetate despre o iminenta solutie negociata a conflictului din Karabagh.

Pe 22 noiembrie, gratie medierii triplei copresedentii ruso-franco-americane a Grupului, presedintii Armeniei si Azerbaidjanului s-au intilnit pentru o noua runda de negocieri la virf. Intilnirea Sarksian-Aliev de la München, a sasea din acest an a celor doi presedinti, s-a desfasurat la resedinta consulului general al Frantei in capitala Bavariei. Ca de obicei in ultimii doi ani, mediatorii si-au afisat optimismul in legatura cu rezultatele scontate ale intilnirii. Si, tot ca de obicei, nici aceasta ultima intilnire la virf nu a dat rezultate spectaculoase. Daca vrem sa ii credem pe oficialii armeni. Pentru ca, tiparul jocului diplomatic din ultimii doi arata cam asa: copresedintii rus, francez si american ai Grupului de la Minsk organizeaza o intilnire intre presedintii armean si azer, fiecare dintre cei trei mediatori isi exprima optimismul (mai mult sau mai putin prudent) in legatura cu rezultatele asteptate, ba uneori mai este exprimata si speranta ca vom asista la un moment decisiv, de cotitura in vederea incheierii unui acord (la inceput) de principiu. Dupa eveniment asistam la declaratii la fel de “prudent-optimiste” ale mediatorilor, care ne asigura ca au fost inregistrate progrese si ca pacea e mai aproape ca oricind.

La rindul sau, Azerbaidjanul acompaniaza declaratiile optimiste (dar formulate in termeni generali) ale mediatorilor cu propriile declaratii nu “optimiste”, ci “prudent-triumfaliste”, in care isi informeaza publicul cum ca ar fi inregistrat progrese la masa negocierilor cu Armenia cu care ar discuta amanunte concrete, de natura tehnica in chestiunile prioritare pentru Baku: restituirea “teritoriilor ocupate” sau revenirea refugiatilor azeri (inclusiv cei din Karabagh). Cu alte cuvinte ca e pe cale sa-si refaca “integritatea teritoriala”, fara sa aminteasca nimic insa de modul stabilirii statutului final al Karabaghului. Declaratii la care diplomatia armeana a raspuns nu o data, spunind ca drumul ramas pina la un acord este inca lung si presupune negocieri atente, prioritate pentru Erevan fiind stabilirea mecanismului definirii statutului final al regiunii armenesti si al asigurarii securitatii sale, abia dupa aceea putindu-se negocia modalitatile restituirii districtelor azere ocupate, teritorii ce astazi constituie o zona tampon de securitate. Raspunzind pe 18 noiembrie unei interpelari privind declaratiile presedintelui azer, Ilham Aliev, ce anunta ca negociaza recuperarea celor sapte districte azere (inclusiv coridorul Lacin, ce leaga Armenia de Karabagh), ministrul de externe armean, Eduard Nalbandian, a spus: “Nu stiu cu cine poarta partea azera aceste negocieri, dar in Armenia si Karabagh aceste chestiuni inca nu sint dezbatute. Va reamintesc ca acum mai bine de un an azerii refuzau sa discute pe documentului de la Madrid, ba chiar taceau in legatura cu existenta acestui document”. Potrivit lui Nalbandian, negocierile se poarta acum in jurul statutului Karabaghului.

Nu o data Azerbaidjanul a amenintat ca va recurge la dreptul sau “legitim” de a-si reface prin forta “integritatea teritoriala”. Insa reuniunea de la Münchem a prilejuit lansarea celui mai straveziu atac verbal-diplomatic al presedintelui azer la adresas Armeniei si a celei mai putin voalate amenintari din ultimul timp. “Aceasta intilnire trebuie sa joace un rol decisiv in procesul negocierilor. Daca aceasta intilnire se incheie fara rezultat, sperantele noastre se vor epuiza si nu vom avea nici o alta optiune”, a declarat presedintele azer cu numai o zi inaintea reuniunii de la München, amenintind ca va recurge la forta militara: “O vom face, pentru ca nu am exclus niciodata nimic si nu vom exclude nici o optiune. Avem dreptul deplin sa ne eliberam teritoriile prin mijloace militare”. Potrivit lui Aliev, in ciuda deselor runde de negocieri, solutionarea conflictului nu se contureaza. Evident din cauza Armeniei, care ar tergiversa discutiile si ar reveni la puncte despre care se credea ca sint lamurite. Scopul Armeniei ar fi popularea teritoriilor azere, desi aceasta “nu are potentialul”. Presedintele azer sustine ca populatia reala a Armeniei ar fi de 1,7 milioane de locuitori, in timp ce Azerbaidjanul cunoaste o crestere demografica, cele 9 milioane de locuitori ai sai de astazi urmind sa devina 10 milioane peste 5-6 ani. Ilham Aliev crede (sau, cel putin asa declara) ca va veni momentul in care armenii nu vor mai putea apara linia de contact dintre beligeranti.

Iar dupa reuniunea de la München, purtatorul de cuvint al ministerului azer de externe a vorbit despre o anumita “apropiere” a pozitiei celor doua parti, in timp ce mijloacele de informare azere au lansat speculatii privind o eventuala restituire pina la sfirsitul anului a regiunii Kelbadjar, cea care separa Armenia de Karabagh la nord de coridorul Lacin, tema ce ar fi facut obiectul negocierilor dintre Sarksian si Aliev. Desi se stie, inclusiv la nivelul publicului azer, ca armenii accepta restituirea doar a cinci din cele sapte districte azere, Lacinul si Kelbadjarul ce asigura legatura terestra intre Armenia si Karabagh necesitind un statut special. Asadar, dupa amenintarile lui Ilham Aliev, aflam acum ca dupa München avem de-a face cu un anumit “progres”, desi nu a fost data publicitatii nici o declaratie comuna dupa intilnire. Ceea ce vorbeste de la sine atit despre stagnarea negocierilor, despre dezacordul dintre cele doua parti, cit si despre tinta interna a retoricii belicoase a presedintelui azer. Mai mult chiar, se vorbeste si de o incercare de a-i oferi parlamentului turc o iesire onorabila din procesul ratificarii Protocoalelor cu Armenia, de vreme ce liderii turci au conditionat ratificarea de eventualele progrese in chestiunea Karabaghului.

Oricum, purtatorul de cuvint al presedintelui armean a subliniat faptul ca zvonurile despre Kelbadjar sint “pura dezinformare si nu au nici o legatura cu realitatea”. Iar amenintarilor cu razboiul ale lui Ilham Aliev le-a raspuns afirmind ca Armenia nu a recunoscut independenta Karabaghului doar ca sa nu stinjeneasca negocierile de pace, dar, daca negocierile ar esua si ostilitatile ar reincepe, nimic nu ar mai impiedica Erevanul sa recunoasca independenta Karabaghului.

Si mediatorii internationali au tinut sa se distanteze de amenintarile lui Aliev: “Guvernele noastre, la Moscova, Washington si Paris, sint de parere ca razboiul nu este o optiune”, a declarat copresedintele francez al Grupului de la Minsk. Iar colegul sau rus a punctat si mai concret: “Noi le-am explicat [la München] presedintilor [Armeniei si Azerbaidjanului] ca in acest moment delicat al negocierilor este preferabil sa se abtina de la a aduce acuzatii disproportionate  unii impotriva celuilalt si, mai ales, sa nu aminteasca posibilitatea unei solutii prin forta”.

Pe de alta parte, dupa reuniune, tonul sec al declaratiei copresedintilor Grupului de la Minsk spune aproape totul: “In timpul intilnirii lor, care a fost a sasea din anul 2009, cei doi presedinti au avut o discutie in detaliu si in profunzime despre cele mai importante puncte inca nerezolvate ale propunerilor avansate de copresedinti. Intilnirea ce a durat mai mult de patru ore a fost constructiva. Au fost facute progrese in diferite domenii. In acelasi timp, anumite probleme ramin deschise.“

“Astazi credem ca au fost realizate anumite progrese importante”, spunea copresedintele francez al Grupului de la Minsk si puncta: “Dar, desigur, am identificat si citeva dificultati”.

Asadar, nimic nou la München.

by Vartan Martaian