Mihai Stepan Cazazian

ARMENIA a stabilit un record mondial pentru cel mai lung zbor cu un balon cu aer cald

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Armeanul Naïri Barseghyan și colegul său rus Serghei Bazhenov, care au pilotat un balon cu aer cald au realizat un zbor record pe 16 februarie 2022.
Pentru prima dată în istoria sporturilor aeriene, Armenia și-a înscris numele în lista recordurilor mondiale pentru cel mai lung zbor într-un balon cu aer cald, un record datorat companiei aeriene care organizează astfel de zboruri, „Skyball” .

Naïri Barseghyan, pilotul companiei „Skyball”, a realizat cel mai lung zbor fără aterizare care a început pe 16 februarie 2022 la ora 8:00 din regiunea Orenburg din Rusia iar aterizarea a avut loc în pe 17 februarie la 18:45 Durata zborului a fost de 34 de ore și 41 de minute. Precedentul record era de 32 de ore și 12 minute.

Recordul va fi înregistrat de Federația Sporturilor Aeronautice iar, pentru prima dată în istorie, numele Armeniei va fi introdus în sporturile aeronautice. „Trebuie să menționez că aceste competiții [cu balonul] aparțin superputerilor. Dacă ne uităm pe listă, vom vedea Statele Unite, Rusia, Japonia, una sau două țări europene, iar acum numele Armeniei va fi în această listă, care a fost obiectivul nostru principal”, a conchis Nairi Barseghyan.

În pregătirea recordului mondial, pilotul armean de la „Skyball” , Naïri Barseghyan și omologul său rus Serghei Bazhenov au efectuat pe 17 ianuarie un zbor exclusiv cu balonul cu aer cald în Armenia, trecând de la Gyumri spre vârfurile muntelui Aragaț.

Sursa Armenpress