Mihai Stepan Cazazian

ARMENIA A PARTICIPAT LA SALONUL INTERNAȚIONAL DE CARTE DE LA BUCUREȘTI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

DSC_0098

 

În perioada 19-23 noiembrie, la București a avut loc salonul internațional de carte „Gaudeamus” la care, pentru al doilea an, a participat și Armenia ca țară membră a francofoniei. În pavilionul francofoniei, în cadrul grupului țărilor francofone, ambasada Armeniei în România a prezentat într-o secțiune proprie cîteva zeci de publicații în limba franceză, sub titlul „Armenia și armenii francofoni”. După cum au informat de la serviciul de presă, informații și relații cu publicul al ministerului de externe armean, deschiderea festivă a pavilionului francofoniei de la salonul internațional de carte de la București a avut loc la 19 noiembrie, cu participarea ambasadorilor țărilor francofone și a reprezentanților instituțiilor regionale ale francofoniei.

La secțiunea Armeniei au fost prezentate studii despre Armenia, istoria armenilor, străvechea civilizație și cultură armeană, beletristică, albume ale pictorilor armeni renumiți, cataloage ale marilor expoziții și periodice în limba franceză, precum și traduceri în franceză ale autorilor armeni și lucrări ale scriitorilor armeni de limbă franceză, publicate în Armenia, Franța și Canada.

Printre manifestările organizate s-au numărat mese rotunde, prelegeri, discuții radiodifuzate și întîlniri cu scriitori armeni de limbă franceză din diverse țări. La 20 noiembrie, scriitorul, istoricul literar și criticul Mihail Zamfir, profesor la Universitatea din București, a prezentat traducerea franceză a romanului „Cartea șoaptelor” al lui Varujan Vosganian, iar la 21 noiembrie editura „Meteor Press” a prezentat cartea de memorii „Siberia dus-întors” a lui Levon Harutiunian și nuvela „Însemnările lui Aram” a scriitorului spaniol Maria Angels Anglada.

În cadrul prezentărilor de carte, au vorbit despre istoria poporului armean, despre Gneocidul Armean și urmările sale fostul ministru de externe al României, istoricul Adrian Cioroianu, ambasadorul Armeniai în România, Hamlet Gasparian, și scriitorul și publicistul Bedros Horasangian.

http://armenpress.am