ARMENI ÎN „TRUSA LITERARĂ DE PRIM AJUTOR”

Nr.16-17 din 17 aprilie al săptămânalului „România literară”, organ al Uniunii Scriitorilor din România, a publicat un foarte interesant grupaj de opinii, intitulat „Trusă literară de criză”.
La începutul acestui grupaj, redacţia a adresat următoarea întrebare: „Dacă v-aţi alcătui o „trusă literară de prim ajutor”, care ar fi primele 10 titluri din literatura română de ieri şi de azi (pentru proză, poezie, eseu) la care v-aţi opri?”
Au răspuns paisprezece nume de prestigiu din rândurile unor cunoscuţi scriitori şi critici literari români. Dacă printre preferinţele celor mai mulţi respondenţi găsim titluri din creaţiile lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, I.L. Caragiale, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, George Călinescu şi ale foarte multor altora, avem surpriza de a întâlni şi opere din creaţia unor scriitori de origine armeană din România.
Aşa, de pildă, Irina Petraş critic literar, eseistă, traducătoare, se opreşte în rubrica „Proză” la cunoscutul roman „Cartea şoaptelor” (2009) de Varujan Vosganian, pentru ca , în rubrica”Eseu”, printre preferinţele sale să se afle volumul „Clanul Caragiale” (2002) al lui Ion Vartic (al cărui bunic patern era din Moldova), eseist, teatrolog, istoric literar, cadru universitar.
Mircea Anghelescu, critic şi istoric literar, pedagog, optează pentru volumul de memorialistică „Periscop. Mărturiile unui venetic” de Constantin Eretescu, care trăieşte în ultimii anii în SUA , dar provine dintr-o veche familie armeană (Erespohianţ) din Cetatea Albă.
În sfârşit, criticul şi istoricul literar Daniel Cristea-Enache are în „trusa” sa de proză romanul „Tache de catifea „ (1981,1995) de Ştefan Agopian.
Este îmbucurător că, asemenea precedentei anchete a revistei „România literară” pentru cele „100 de cărţi de proză, poezie, critică, istorie literară şi eseistică românească” din ultima sută de ani (1918-2018), în care au figurat numele lui Garabet Ibrăileanu, Ştefan Agopian, Nicolae Balotă şi Varujan Vosganian, şi de această dată, în vremuri de izolare impusă de pandemia de Covid-19, creatori literari de origine armeană din ţara noastră îşi găsesc locul onorant într-o asemenea „trusă literară de prima ajutor”.
Madeleine Karacaşian