Redactor

Arhiepiscopul armean, la hramul Bisericii Sfântul Gheorghe din Armenime

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

focsani 4

Armenii au avut parte ieri (24 februarie ) de o zi specială la biserica Sfântul Gheorghe ministrul Varujan Vosganian a asistat ieri la slujba oficiată în limba armeană, prima după mai mult de 70 de ani în biserica ctitorită pe cheltuiala comunităţii armeneşti în 1773. ( vezi video )

Armenii din toată regiunea, inclusiv din Bucureşti, au participat ieri la primul hram al Bisericii armeneşti “Sfântul Gheorghe” de pe strada Coteşti din Focşani, organizat în ritul armean după anul 1940. Evenimentul religios a fost cu atat mai special cu cat slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în fruntea cărora s-a aflat PS Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România. Printre enoriaşi s-au numărat cei mai în varstă membrii ai comunităţii armeneşti, iar invitaţi speciali au fost Varujan Vosganian, ministrul de origine armeană din Guvernul Ponta, dar şi ambasadorul Armeniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Dl. Hamlet Gasparian. Slujba a fost oficiată în limba armeană, răspunsurile liturgice fiind oferite cantăreaţa Victoria Petrosian, care a impresionat asistenţa cu vocea ei deosebit de înălţătoare.

files.php

PS Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, a oficiat slujba la Focşani in limba armeana

Arhiepiscopul şi-a scos papucii înaintea Domnului

După întronizarea din anul 2010, arhimandritul Datev Hagopian a început o serie de vizite pastorale în comunităţile armene, ieri fiind randul Focşaniului, unde mai trăiesc doar cateva familii de armeni. La finalul liturghiei de ieri arhiepiscopul a vorbit despre istoria armenilor din Focşani, care a lăsat oraşului trei biserici, şi a anunţat că se va implica în realizarea picturii lăcaşului de cult. „Vom picta această biserică în stilul specific armenesc pentru a aduce aici prezenţa Sfântului Scaun de la Etchmiadzin (Sediul Bisericii Apostolice Armene – n. r.)  dar şi Patria Mamă”, a spus arhiereul. Biserica Armeniei, numită şi Biserica Ortodoxă Armeană, s-a separat de Biserica Ortodoxă Răsăriteană în anul 506, după Sinodul de la Calcedon (451 DH). Liturgic, această biserică are multe lucruri în comun cu Biserica Romano-Catolică. De exemplu, episcopul poartă veşminte aproape identice cu cele ale episcopilor catolici. Ieri, PS Datev Hagopian a oficiat slujba în odăjdiile arhiereşti, însă înaintea cântării imnului Trisagion (Sfinte Dumnezeule) şi-a scos papucii de safian rămanand doar în ciorapi, probabil după un ritual oriental.

Biserica armenească a fost cedată cultului ortodox

focsani 5După ce a stat zeci de ani în ruină şi părăsire, Biserica „Sfântul Gheorghe” Armeni, datata în anul 1733, a fost reablitiată de Compania Naţională de Investiţii, în perioada guvernării Tăriceanu, pe cand vranceanul Varujan Vosganian era ministru de Finanţe. Printr-un protocol încheiat cu Arhiepiscopia locului, biserica armenească a fost cedată cultului ortodox, cu condiţia ca armenii să-şi poată oficia slujbele în ritul armean ori de cate ori vor dori. Iar ieri a fost una dintre aceste ocazii speciale. În acest context, Arhiepiscopul Datev Hagopian a spus că “poporul român şi armean trăiesc în frăţietate şi credinţă de o mie de ani” şi a felicitat preotul ortodox, frate în slujire, pentru modul în care a gospodărit lăcaşul de închinăciune, mulţumind totodată autorităţilor din judeţ pentru primirea făcută. După cum se ştie, Biserica Armeniei şi Biserica Ortodoxă cooperează şi la folosirea şi administrarea Bisericii Sfântului Mormânt  din Ierusalim. Se ştie că bisericile armene nu se deosebesc de cele ortodoxe. Prea Sfinţia sa Datev Hagopian a anunţat că în curând va vedea lumina tiparului şi o carte despre armenii din Focşani, dezvăluind că primul armean din Romania care a scris o carte a fost din oraşul nostru. Istoric vorbind, după cum spun istoricii locali, comunitatea armeană de la Focşani a fost una din cele mai importante şi mai bine reprezentate, încadrându-se în categoria celor colonizate masiv în zona Moldovei din timpul lui Ştefan cel Mare.

Foto si text Silvia VRÎNCEANU

http://www.ziaruldevrancea.ro

Cantăreaţa Victoria Petrosian cu chip de Madona

Cantăreaţa Victoria Petrosian cu chip de Madona

focsani 3

La Focsani au venit si ministrul Varujan Vosganian si Ambasadorul Armeniei, Excelenţa Sa Dl. Hamlet Gasparian (intre prefect si Varujan Vosganian).