ARARAT, de la aspirație la realitate
Regretatul Patriarh Catolicos Vasken I – în această lună s-au împlinit 20 de ani de la dispariția sa – spunea : “A aspira spre Ararat este mai nobil și mai însuflețitor decît a ajunge pe Ararat.” Pentru armenii care nu vor privi niciodată Armenia istorică, din vîrful muntelui simbol al identității noastre, vorbele lui Vasken I sunt ca o icoană de purtat la piept. În schimb, pentru cei ce ajung să escaladeze vulcanul și să respire, pentru cîteva minute, aerul rarefiat de la 5165 m, aventura aceasta reprezintă, nu doar o reîntoarcere la locul unde Noe și Arca sa au poposit ci și o victorie a armeanului în fața tumultoasei lui existențe. Mărturisec că am fost invidios, în sensul bun al cuvîntului, pe acei armeni care au reușit performanța de a escalada muntele Ararat. Dar am fost, în același timp, bucuros ori de cite ori am auzit sau citit de performanța lor. Cu atît mai mult cu cît, în ultimii ani, a ajunge pe vîrful Ararat nu mai reprezintă o problemă. Spre exemplu o româncă a intrat în Cartea Recordurilor pentru performanța de a fi cea mai de succes tînără alpinist. La doar 10 ani a atins vîrful Ararat ! Dar revin la armeni și aspirațiile lor. În urmă cu trei ani Carina (Grigorian) și unchiul ei Victor Pambuccian ajungeau în vîrful Ararat-ului. În această lună, august, Sergiu Selian a repetat performanța celor doi. Dacă vorbeam acum 25 de ani despre dorința unor armeni din România de a urca pe muntele aflat în Turcia cred că am fi spus că este o utopie. Dar iată că se poate. Acum îmi doresc ca un grup de tineri armeni, din România să repete performanța aceasta. De ce nu! Cu niște sponsori inimoși aspirația poate deveni realitate. Pentru că, așa cum scria pe tricoul lui Sergiu Selian, Araratul este muntele nostru.
Mihai STEPAN-CAZAZIAN