ARARAT ACUM 85 DE ANI (AUGUST – 1928)

Lunga vară fierbinte a A.D. 1928 părea că pusese cu desăvârșire stăpânire și peste comunitatea armeană din România. Cel puțin în Ararat, baronul Mestugean părea că în luna august scria mai mult din complezență și datorie, decât din plăcere, așa cum ne obișnuisem până acum.

Primele pagini ale revistei sunt ocupate de una dintre interminabilele conferințe ale lui Gr. Trancu-Iași despre marele poet național Mihai Eminescu, drepre vederile economice și sociale ale sale. Și în definitiv, așa cum a concluzionat și Gr. Trancu-Iași “Cu toții am văzut dragostea lui de țăran, ne-am dat seama cum în sufletul lui vibrau suferințele proletariatului”. Se pare că socialismul câștiga teren tot mai larg în România Mare a acelor vremuri. În rest în Ararat-ul din august abundă literatura veche ca de exemplu “Imn strugurelui” de Sargavac din Berdac (care, după cum știm, are data nașterii și morții necunoscute), apoi o povestire moralizatoare a lui Șirvanzade “Întoarcerea eroului” și nu în ultimul rând cu umorul binecunoscut, Baronul Mestugean publică și fabula lui H. H. Baronian “Brasca țestoasă și câinele”. Probabil ca să termine și numărul din Ararat din august cât mai repede, mai introduce și un text care n-am înțeles prea bine dacă a fost o conferință sau un articol semnat de dna. Stanislas Meunier intitulat “Muntele Ararat” despre “cutremure care formează un stihor sub poala-i sumbră”. Mărturisim că n-am avut răbdare să-l parcurgem în întregime. Despre viața comunitară știrile sunt la fel de lapidare. Aflăm totuși dintr-un necrolog că s-a stins din viață Christea Haceres Hagi din Bucovina. Personalitate marcantă a comunității noastre, viața sa în sine ar fi un subiect de roman. Mare negustor în Suceava, prieten apropiat a lui Varteres Pruncul, este ales epitrop în Suceava la biserica armeană. În timpul Primului Război Mondial, se refugiază (paradoxal!) la Viena, probabil bănuia sau credea că bolșevismul va cuprinde România. De la Viena va trimite bani lunar către văduvele și orfanii de război contribuind la întreținerea lor. La moartea sa își împarte averea. Cea mai mare parte o lasă comunității armene din Suceava, dar donează și bani și terenuri comunității și bisericii evanghelice germane din Suceava. Clar putem trage concluzia că avea o viziune diferită, cosmopolită, de a conaționalilor săi vizavi de ideea de România Mare. Cu atât mai lăudabilă inițiativa sa întrucât nu și-a uitat rădăcinile. A fost inhumat de un sobor de preoți condus de Pr. K. Mandalian, Pr. Sârbu din partea românilor și pastorul evanghelic german Hargisheimer. Ecumenismul funcționa.

În final știrile comunitare sunt în concordanță cu vara. Aflăm că “Dl. Corneliu Grigorian a plecat în Franța la vileagitură de unde se va întoarce la 1 octombrie”. Și nu în ultimul rând o știre ascunsă într-un colț: “școala elementară armeană ce se înființase acum doi ani la Giurgiu și care era frecventată de 35 de copii, s-a închis din lipsă de fonduri”.

Vremuri refractare, dar prospere și … ”căldură mare, Monșer! ”

EDUARD ANTONIAN

by Eduard Antonian

Facebook