ARARAT- ACUM 75 DE ANI – MARTIE 1940

Venise în sfârşit şi primăvara în vieţile armenilor din România. Parcă odata cu îmblânzirea vremii şi starea de spirit a comunităţii trecuse către un optimism justificabil. Şi articolele din “Ararat” erau altfel.

Pomenindu-l pe Grigore Trancu-Iaşi într-un articol de prima pagină Vartan Mestugean ne oferă o mostră din umorul şi spiritul marelui armean sub forma unei amintiri povestite chiar de catre Trancu-Iaşi. Nu ne putem abţine să nu o citam aici: “Viaţa modernă a Galaţilor era în floare. Se dădeau baluri grandioase la care venea lume de pretutindeni chiar şi de la Brăila. Eram un mare amator de dans şi cucoanele spuneau că dansez bine. În saloanele gălăţene era nelipsită o doamnă  armeancă  puţin cam urâtă, puţin cam mofturoasă  puţin cam antipatică dar încolo foarte bine. În general, cavalerii nu se prea înghesuiau ca să o invite la dans.Într-o seară discutam la un bal cu distinsa doamnă. După primele cuvinte gentile ale mele batrâioara doamnă schiţând un zâmbet voluptuous, îmi zise: – Ah, Dumneata eşti singurul baiat bine crescut, restul baieţilor cari frecventează saloanele sunt nişte derbedei. N-au le savoir vivre ! Să nu crezi că o spun din ciudă că nu s-a găsit unul care să mă invite la dans, fiindcă eu sunt prea mândră şi l-aş fi repezit imediat. Eu nu pot să-mi închiriez trupul meu de crin (doamna în chestie era fată mare) oricărui vagabond. Dar Dta. Domnule Trancu eşti într-adevăr bine ! În faţa acestei avalanşe de complimente  m-am simţit dator să mă înclin şi să raspund pe tonul cel mai amabil: – Îmi permiteţi să vă angajez pentru un cadril ? Deodată bătrâna domnişoară se înroşi şi pufnind ca o motocicletă îmi zise: – Cum să mă angajezi Domnule, ce sunt eu, Birjă ?? Şi plecă supărată. Nici azi nu-mi mai vorbeşte !”

Însă se pare că nici patriotismul exagerat uneori nu-i lipsea. Poate a fost de vina formarea sa ca politician sau poate ultra-armenismul nelipsit în acea perioadă. Foarte interesant ce scrie/ne povesteşte Vartan Mestugean în acelaşi articol dedicat lui Trancu-Iaşi: “Odată ducându-se la biserica armeano-catolică din Gherla,Trancu Iaşi e urât impresionat văzând că preotul predică în limba ungară. El părăseşte ostentativ biserica şi oraşul şi scrie în Ararat un articol ce se termină astfel – Pentru mine, ziua de 23 Septembrie 1928 a fost o zi de mare durere şi am vrut ca prin aceste rânduri să arăt nemulţumirea mea apelând deocamdată pe această cale la patriotismul armenilor din Gherla de care nu m-am îndoit niciodată. – Faceţi predica în armeneşte, dacă nu e posibil, în româneşte, în latineşte, în englezeşte în orice limbă a popoarelor care v-au ajutat. Nu o faceţi în ungureşte ! Supăraţi ţara în care trăiţi, supăraţi pe Dumnezeu care cere omului în primul rând sentimentul de omenie !”

În final, un excelent articol de amintiri ne este adus în atenţie de catre Andronic Ţăranu un descendent din vechile familii armeneşti din Moldova care ne povesteşte despre “O căsatorie la Botoşani în sec.17” Redăm doar un scurt citat deosebit de relevant: “Şi bătrânii nu rareori faceau chefuri lungi şi late. Mai cu seamă Andrei Vartan care era decanul de vârstă, se plimba prin cafenea cu paharul de vin în mână şi lăutarii îi cântau cântecul său – La Fântâna lui Chitic n-avem apă nici un pic ! De aceea eu beau vin ! Vin, vin, vin şi vin pelin ! Exista la Botoşani o fântână cu apă foarte bună, fântâna lui Chitic, însă Andrei zicea că fântâna a secat şi neavând apă de nevoie bea vin ! Şi bea că dacă ar fi suflat într-un poloboc cu apă de la fântâna lui Chitic, pe dată oţet s-ar fi făcut ! Ce vremuri erau în vechiul târg !”

Sosise în sfârşit primăvăra şi în comunitatea armeană din România…

EDUARD ANTONIAN

by Eduard Antonian

Facebook