ARARAT ACUM 75 DE ANI – MAI 1941

Nu ştim cât de liniştită era într-adevăr viaţa armenilor din primăvara anului 1941. Nu putem afla decât din istoria orală, din ceea ce ne mai povestesc bătrânii din comunitatea noastră. Dar desigur că putem intui. Cel putin în această lună la care ne referim, dacă răsfoim Ararat-ul lesne ne imaginăm. Dealtfel primul articol din prima pagina, articolul de gardă este mai mult decât sugestiv. Semnat de către Mareşalul Antonescu se intitulează pompos „România în noua Europă„ iar efuziunile naţionaliste ce răzbat printre rânduri nu ne provoacă decât temeri. „Conştienţi de avantagiile naturale vom face din ele datorii şi nu drepturi. Lumea Nouă care se va zidi de către Marele Fuhrer este o lume care trebuie să pună temelii de veacuri civilizaţiei viitoare. Lumea de azi constituie o generaţie de sacrificii o generatie de mari ziditori. Luaţi aminte.„ Să ne iertaţi dar NU, noi cei de azi chiar nu vrem să mai luăm aminte. Urmează alt articol la fel de „imbecilizator„ atât prin conţinut cât şi prin ideile propagate intitulat la fel de „magistral„ – Armenii, popor arian semnat de un profesor azi obscur şi anonim, un anume Hubschman, nici nu merită citat. Nu putem concluziona decât ca, din nou frica a fost factorul primordial. Mestugean a fost nevoit sa publice toate aceste idei, altfel comunitatea ar fi avut de suferit. Şi toate acestea în timp ce o întreagă pleiadă de armeni, oameni cu stare donau mii de lei pentru front pentru armată. Nume grele precum Aznavorian, Diarbekian,Eretian, Papazian,Kassargian sau Kellerian donau sume importante. Lesne ne putem imagina că nu din dragoste fierbinte…
24 Aprilie nu trecuse neobservat în comunitate. Peste tot se oficiaseră slujbe de pomenire. Cel puţin la Bucureşti aflăm că „E ziua în care se comemorează sutele de mii de armeni mascraţi şi deportaţi în timpul Primului Război Mondial. E ziua tuturor martirilor. S-a celebrat la biserica armeană din capitală un parastas pentru odihna sufletelor martirilor noştri. La sfârşitul slujbei, IPSS Arhiepiscopul Husik, şeful eparhiei a ţinut o predică mişcătoare care a fost ascultată de credincioşi cu lacrimele în ochi.„ Sigur că în 1941 întrega dimensiune a tragediei Genocidului armean încă nu era cunoscută la adevărata sa dramatică amploare…
Se publica şi o ştire, dureroasă, am spune noi. „În urma cedării Basarabiei Dl.Prof.Dr. Avakian cunoscut prin cercetările sale arheologice şi-a pierdut bogata colecţie compusă din trei mii de volume, numeroase manuscripte, cuneiforme, obiecte de artă etc. Pe care o lăsase în casa părintească din Cetatea Albă. Pierderea Dlui.Prof.Avakian e cu atât mai crudă şi iremediabilă cu cât, după informaţiile primite de Domnia sa un numar de soldaţi sovietici inconştienţi au asvârlit toate aceste comori în uliţă spre a-şi asigura un culcuş mai comod si confortabil.„
În fine, aflăm că „După recensământul recent, numărul medicilor de origină armeană din România este de 25 din numărul total de 8421 de medici din cari 5071 români. Oricum, spre exemplu, Tribunalul Suprem din Constantinopol a hotărât ca spitalul armean din localitate să fie scutit de impozitul local pe cifra de afaceri. „
Şi în încheierea numărului prezent din Ararat, Mestugean nu se poate abţine şi publică în propria-i traducere poezioara Primăvara de M.Beşiktaşlian
„ Ah, ce dulce păsarică, cânţi pe frunziş fără frică.
În crâng al dragostei clipite, te ascultă înmărmurite.
Tu, pârâiaş cristalin ce dulce susuri şi curgi lin,
În oglinda-ţi lucitoare se privesc flori şi fecioare….„ Bietul Mestugean, dorea să aducă probabil o speranţă, o rază de lumină în sensibilele suflete armeneşti din România războinică…În luna lui Florar…1941.

Eduard ANTONIAN

by Eduard Antonian

Facebook