ARAHET”- „Poteca” sau drumul ce te duce ACASĂ

 Marţi, 4 octombrie 2011, cu puţin înainte de terminarea zilei mele de lucru, primesc pe calculator atenţionare să citesc un mail ce tocmai îmi fusese expediat.

Aşa am aflat că seara, la ora 20:00, la Cinema Corso, în cadrul unui mini festival denumit „Filme fără cătuşe” urma să se difuzeze un film armenesc, cu un titlu cît se poate de sugestiv: „ARAHET” („Poteca”).

 Realizat în anul 2005 de către regizorul Ruben Kochar (prezent în sala de cinematograf împreună cu actriţa Zhanetta Chase), filmul relatează viaţa unui taximetrist armean, Avo, stabilit de ceva vreme în Los Angeles, în acea Americă a tuturor posibilităţilor la care visează multă lume.

Sînt mii de kilometri distanţă între el şi Patria Mamă, iar dorul de ţară, de casă şi familia lăsată în urmă, îl macină cumplit, fără să îşi dea seama.

După încheierea turei de noapte soldată cu un eveniment destul de neplăcut (eroul nostru este ameninţat cu arma şi prăduit de toţi banii cîştigaţi pînă atunci), Avo pleacă la volanul propriei sale maşini, dar rămâne cu ea pe drum şi este nevoit să meargă după apă, pentru realimentarea motorului.

Îşi lasă automobilul parcat pe marginea şoselei şi coborând repede micuţa pantă din faţa sa, descoperă o potecă, un drum cum numai în basme întâlneşti, o cale de legătură între America şi Armenia, între Los Angelesul unde muncea acum şi Erevanul copilăriei sale.

În mai puţin de două minute, Avo ajunge în inima capitalei, mult schimbată după plecarea sa, iar paşii îl poartă spre casa părintească, unde – cu ochii minţii – are ocazia de a discuta pentru ultima oară cu tatăl său, căci, în realitate, hayrig nu mai este…

În zilele următoare, Avo va reface drumul către Armenia şi înapoi spre Los Angeles, ducând veşti despre familii şi prieteni, insuflând tuturor curaj şi speranţă şi spunând unui bătrânel că fiul său a ajuns star de cinema deşi în realitate băiatul fusese acuzat pe nedrept şi băgat la închisoare.

E minunat să poţi fii de ajutor celor dragi inimii tale, iar Avo este un om nespus de altruist care, pentru a-şi ajuta un amic să scape de grija restanţelor neplătite la întreţinere şi electricitate, cumpără de la talcioc icoana pe care prietenul său o pusese în vânzare, în încercarea de a face rost de ceva bani.

Taximetristul nostru nu mai are pe nimeni în Erevan, în afară de scumpa sa mamă, pe care o ia cu el pe acea cărare fermecată, din dorinţa de a nu mai fi atât de departe de dânsa.

Dar mayrig nu mai e tinerică, are o vârstă ce îşi spune cuvântul, iar paşii nu o pot duce mai departe încât femeia rămâne pe loc, privindu-şi fiul cum îşi continuă drumul, fără ea.

Avo are prieteni şi în America, inclusiv o fată la care ţine foarte mult şi care îl crede pe cuvânt când el îi povesteşte cum a găsit acea potecă pe care oricine o poate străbate nestingherit.

Însă în ziua când stabilesc să parcurgă drumul împreună, Avo descoperă cu uimire că acesta nu mai există, şi îşi dă seama că totul fusese în închipuirea sa, iar peisajul real ce se înfăţişează ochilor săi este alcătuit doar din nişte dealuri golaşe.

Fraza cu care se încheie filmul spune totul şi vă las pe dumneavoastră să îi desluşiţi tâlcul ascuns: „ Janit (numele iubitei lui Avo) du-mă acasă, vreau să dorm”.

Să dorm şi să nu mă mai trezesc dintr-un vis frumos, plin de dor, pe care l-am trăit acum….. Să dorm pe vecie, cu sufletul hoinărind pe frumoasele plaiuri armeneşti…..

Aceasta este pe scurt tema peliculei „ARAHET” – dorul de ţară şi greutatea apăsătoarea a muncii de zi cu zi, al unei vieţi trăite dincolo de hotarele Armeniei.

Înainte de a părăsi sala de cinematograf, am oprit-o o clipă pe interpreta Zhanetta Chase şi scuzându-mă că nu stăpânesc bine limba armeană, i-am spus în engleză:

– În numele tuturor armenilor prezenţi aici, în sală, vă mulţumesc pentru această seară minunată şi vă asigur că o asemenea potecă există şi va dăinui cu adevărat în inimile fiecăruia dintre noi.

 Vădit mişcată de cuvintele mele, Zhanetta Chase m-a întrebat:

– Sînteţi armeancă ?

    – Da, după tată, am răspuns eu.

Şi fiindcă micul grup tocmai se adunase lîngă noi, am  zâmbit larg şi am adăugat:

–          La fel sînt şi prietenii mei !

 Ochii ei minunaţi şi negri au strălucit de bucurie, plini de emoţie nedisimulată.

Ne-a făcut cunoştinţă cu regizorul Ruben Kochar, iar eu vreau să îi mulţumesc lui Mgrdici Baghdasarian atât pentru rolul de traducător pe care şi l-a asumat în acele clipe, spunându-le pe scurt cele mai semnificative lucruri despre noi, cît mai ales pentru splendida idee pe care a avut-o de a imortaliza acest eveniment cultural în cîteva imagini.

A fost o seară cu totul aparte, în care pe parcursul a două ore, am parcurs şi noi, cu ochii minţii, poteca ce te duce ACASĂ.

Daniela  BEZERIAN

 (Pentru cei interesaţi – Filmul „ARAHET” poate fi vizionat pe YouTube, în 8 părţi).

by Redactor