Redactor

AMINTIRI: TANTI TAKUI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În copilaria mea, când eram în primele clase de şcoală, am avut o mătușă, soţia unuia dintre unchii mei, care era englezoaică, adică era născută la Manchester din părinţi armeni.

Din spusele rudelor, prietenilor și a părinţilor mei, ea vorbea perfect engleza și extreme de bine armeana pe care o vorbeau și rudele mele, adică dialectul pe care-l vorbeau armenii ce proveneau din Vestul Turciei de astăzi.

În acea vreme, oficialitățile române considerau ca o pată neagră să fi avut rude din Anglia dar Takui nu ascundea originea ei ci, dimpotrivă o afişa cu mândrie. Eu am înțeles de la ai mei, că ea a suferit în timpul Războiului al Doilea Mondial din cauza cetățeniei pe care o purta, de restricții în a se plimba prin țară sau în schimbarea locuinţei sale în Bucureşti.

Ei, timpurile acelea au trecut și eu îmi permit acum să declar că am avut o rudă care era cetățean englez și nu se sfia să spună tuturor că era de cetățenie britanică. În cele ce urmează aș vrea să vă relatez o întâmplare care s-a petrecut la începutul bombardamentelor anglo-americane asupra Bucureştilor și la nord de Bucureşti, în zona exploatărilor petroliere din zona Ploieştilor.

După primul bombardament al Bucureştilor, tatăl meu, speriat de posibilitatea de a fi bombardaţi a hotărât să-și mute familia, adică pe mama, pe bunica, pe mine și pe Tanti Takui, la Oltenița, unde el avea o mică afacere unde cultiva și prelucra  bumbacul (care numai putea fi importat din Egipt) și care era plantat în țară, pe malul Dunării.

Profitând de această situație, tatăl meu a închiriat o căsuță cu curte, în Oltenița, unde ne-am mutat toți (inclusive Tanti Takui) care se muta cu noi fără să aibă nici un fel de aprobare. Ca să nu fac povestea prea lungă, vă mai relatez și faptul că avioanele anglo-americane veneau din Vest, urmând cursul Dunării și începeau să urce spre București dinspre Oltenița.

Armata română, cunoscând acest detaliu de navigaţie al anglo-americanilor, amplasase o baterie de artilerie anti­aeriana chiar la Oltenița, foarte aproape de casa unde locuiam noi.

Așa s-a întâmplat că în una din zilele acelea, unul dintre avioanele anglo-americane a fost lovit și cei din avion au sărit cu paraşutele pentru a scăpa cu viaţă și, imediat după apariţia parașutiștilor pe cer, câțiva soldaţi și polițiști români au apărut în acele locuri care erau în vecinătatea casei noastre și au început să alerge spre locul unde bănuiau că vor ateriza ”dușmanii”, doi militari englezi sau americani care săriseră cu paraşutele. În acelaşi grup cu soldaţii și politiștii români era și Tanti Takui care alerga și ea ca să-i întâmpine pe ”DUŞMANI”. Noi toți ceilalţi, mama, bunica și cu mine eram în curtea casei de unde urmăream scena și așa am putut vedea aterizarea “duşmanilor” și arestarea lor.

Tanti Takui a ajuns prima și imediat a început să discute cu ”dușmanii”. Rezultatul acţiunii sale a fost arestarea ei. De “inamici” nu am mai auzit nimic.

În sfârșit, după o zi în care ” Consiliul familiei format din bunica și mama mea nu au putut trage nici o concluzie, a venit tata de la Bucureşti și folosind ceva relații a reuşit să o aducă pe tanti Takui acasă. În realitate, cel mai greu a fost pentru tata să explice poliției că nu există nici o legătură între anglo-americanii parașutați pe câmpul de lângă Oltenița și englezoaica ce fugise în întâmpinarea lor !

O notă finală. Familia lui Tanti Takui a pierdut și ea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, doi fraţi de-ai ei care erau îmbarcaţi pe acelați vapor britanic torpilat de flota germană. Cei doi fraţi și-au pierdut viața și au fost decoraţi, post mortem pentru participarea lor eroică la apărarea patriei.

Lanis Anton Șahazizian

Ianuarie 2022